"Vasile, când peste Ucraina cad bombe, unde este Dumnezeu? De ce nu intervine?”

     Un cunoscut  poet și prozator bistrițean mi-a adresat cu reproș interogațiile de mai sus, oripilat  de tragedia răsăriteană la care suntem  cu toții martori. Dialogând pe diversee teme metafizice cu domnia sa, înțelegem că o asemenea întrebare răsare adesea în mințile noastre nu doar  în cazul de față, ci  și când ne asaltează o mare supărare, o boală, un faliment, un eșec.

        Privind la televizor sau internetul, vedem bine unde este Dumnezeu. L-am văzut în coloanele lungi de refugiați care se îndreptau pribege spre țara noastră  sau spre Polonia, L-am văzut în chipul mamelor înlăcrimate, cu copiii în brațe sau agățați de rochie, în mamele înspăimântate de la  maternitatea din Odessa, în băiețelul obosit care a străbătut spațiile până la granița Slocaciei, ca un simbol al patriei sale urgisite de noul țar moscovit. Îl vedem în luptătorii ucraineni plini de curaj, înfruntând godzila rusească, în bstrițenii , moldovenii ori gălățenii care întind  bejenarilor  un sandwich sau o cană de ceai fierbinte, în orașele ucrainene încercuite peste care cad nemilos rachete și bombe.

        Să luăm bine seama: Dumnezeu totdeauna a fost prigonit pe pământ, încă de la prima crimă, a lui Cain contra fratelui său Abel.

        Ziditorul făpturii se identifică în totalitate cu ființele pe care le-a creat și sunt în suferință, fiindcă cel ce le prigonește este și vrăjmașul Omului și vrăjmașul lui Dumnezeu, iar a ajuta pe cel în durere și întristare este socotit a fi făcut un bine pentru însuși Creatorul Universului, cel ce ne va spune la Judecata cea Mare:,,Întrucât ați făcut aceasta unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, mie mi-ați făcut.”

        Vă mai spusesem, iubite cititoare/cititori, că Voltaire (1694-1778) și iluminiștii francezi emiseră ipoteza unui Dumnezeu transcendent, care a stabilit legi și a plecat undeva foarte departe. (,,Vedeți însă să nu audă servitorii ce vorbim -spunea Voltaire comesenilor- nu cumva să vină  la noapte să mă omoare.” )

        Nu, ,,Dumnezeul nostru nu este  un Dumnezeu de departe, ci unul de aproape”- zice profetul Ieremia.

        Dar...pentru ce nu intervine Dumnezeu ,,hic et nunc”(lat. aici și acum)? Findcă am fost dăruiți cu conștiența libertății, adică înzestrați cu capacitatea de a alege și de a face binele sau răul în deplină libertate, conform   cu ceea ce numim ,,liberul arbitru”. Este un fundament al existenței și demnității noastre și astfel, istoria este o învolburare, o viscolire fără răgaz a binelui și răului, după cum alegem. Binele și Răul îl facem noi, oamenii, în deplină libertate. Sub ce motiv am mai putea fi judecați dacă n-am fi liberi?

        Dumnezeu nu impietează pe nimeni în acțiunile sale voluntare până în ultima zi de viață. Apoi, vine judecata particulară a faptelor, cuvintelor, gândurilor fiecăruia, ba și a consecințelor  în cei ce ne-au cunoscut sau i-am avut în responsabilitate.

        Și nu doar la o îndepărtată Judecată Universală, ci una dintâi, particulară, îndată ce părăsim hotarele acestei vieți. ,,Căci este un Dumnezeu drept, care binele îl răsplătește și răul îl pedepsește.”

        Astfel, Vladimir Putin, Zelenski, noi toți sau cei care mor în Ucraina acum, ar trebui să știm bine acestea. (În vremuri de război, îngerii lui Dumnezeu nu prididesc să adune de pe câmpurile de bătălie sufletele celor căzuți.)

        Oare nu așa se întâmplă în toate zilele vieții noastre? Facem o faptă și apoi vine pedeapsa sau răsplata. Deși nu totdeauna. Societatea omenească nu poate pedepsi tot răul și tot binele ce se face, dar Dumnezeu o va face într-un mod universal și desăvârțit.

        Numai o gândire infantilă poate închipui un Dumnezeu care intervine cu o nuia când șoferul autobuzului se urcă afumat la volan,  când Putin invadează Ucraina ori altfel.

        Toată existența noastră, de 30, 40 sau 90 de ani este un șir de examene pe care le dăm, iar Dumnezeu, în milostivirea Sa, a hotărât ca în starea (conștientă) în care ne va afla sfârșitul, în aceea să fim judecați. E o șansă extraordinară de a nu fi aflați în starea de netrebnicie, până mai avem un pic de vreme. De aceea, pururi trebuie să priveghem, ,,că  nu știm ceasul” din urmă.

        IISUS HRISTOS ne-a arătat că nu viața aceasta este adevărata viață spre care trebuie să năzuim. Existența de acum este un șir lung de lupte, ca al eroilor din poveste cu forțele Răului, pe care îl ducem pentru scopul cel mai înalt: mântuirea sufletelor noastre. Un noian de lucruri sunt importante: serviciul, familia, o casă, o viață pe cât posibil bună, dar mai și mai important decât toate este Mântuirea sufletelor noastre.

        HRISTOS Domnul nu a venit să ne aducă fericirea, ci  Mântuirea. Privind un piersic înflorit sau natura toată, ne putem convinge de dragostea lui Dumnezeu pentru noi, mai ales acum, când va veni primăvara, dincolo de toată viscolirea vremurilor potrivnice, pandemice ori războinice, Ucraina fiind un test pentru noi, lumea creștină de azi, cei care iubim dreptatea. Iar cei care fac răul trufași și își zic creștini, nu sunt, ci uneltele Intunericului.

        Să nu deznădăjduim când cei puternici și trufași se ridică peste noi sau peste lume. Când se socotesc ei mai biruitori, Dumnezeu le pregătește prăbușirea. Să privim în urmă și să vedem cum  Dumnezeu a intervenit salvator în viețile noastre sau ale națiunilor. Iar cine vrea să fie liber și independent de Dumnezeu, e absolut liber să o facă, încrezându-se în puterile lui.

        Iar tuturor creștinilor, în lungul și latul istoriei, IISUS HRISTOS, Domnul și Dumnezeul nostru, ne-a promis celor ce-l vom căuta și iubi:, ,Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt.28.20).

                                           Prof. Vasile Găurean