Echipă mobilă de specialişti pentru sprijinirea copiilor cu dizabilităţi

Echipa mobilă pluridisciplinară creată la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud şi formată din logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupaţional, medic pediatru, educator specializat, asistent social îşi va începe astăzi activitatea. Rolul aceste echipe mixte este de a oferi sprijin copiilor cu dizabilităţi, părinţilor acestora şi specialiştilor din comunitatea în care se află copii, anunţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud.

De altfel, DGASPC Bistriţa-Năsăud este partener în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii”, finanţat prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi derulat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Astfel de echipe mobile sunt create şi în alte 17 judeţe şi în două sectoare ale municipiului Bucureşti. Mai mult, programul vizează şi formarea unor categorii de personal, care prin natura profesiei interacţionează permanent cu această categorie de copii. Cursurile vor fi destinate personalului din cadrul Serviciilor de Evaluare Complexă de la nivelul tuturor DGASPC – urilor, personalului medical din secţiile de obstetrică – ginecologie şi secţiile de pediatrie, personalului didactic din grădiniţe şi şcoli gimnaziale. De asemenea, membrii comisiilor interne de evaluare continuă din cadrul unităţilor de învăţământ, precum şi membrii Comisiilor pentru Protecţia Copilului din fiecare judeţ vor fi instruiţi pe această tematică.

Proiectul se înscrie în ansamblul observaţiilor şi recomandărilor formulate în anul 2009 de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (punctul 61), în lumina Regulilor Standard privind Egalizarea şanselor pentru Persoanele cu Handicap (Rezoluţia 48/96 adoptată de Adunarea Generală a ONU), precum şi a articolului 23 al Convenţiei privind Drepturile Copilului (CDC), având un buget total de 2.919.052 EUR.

Prin implementarea sa se doreşte sprijinirea întăririi capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea îngrijirii şi integrării copiilor cu dizabilităţi în familie şi facilitarea accesului acestora şi al familiilor lor la servicii de recuperare şi reabilitare de calitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5