ELENA M. CÎMPAN: PIETRELE DIN „PIAȚA MORII”

Niciun alt ansamblu artistic nu este atât de potrivit locului în care este amplasat, la Bistrița,  precum seria de patru pietre/ stânci,  una după alta, ca-ntr-un șir indian, acoperindu-se, privite deodată, și, totuși, ca-ntr-o iluzie, ieșind din rând, câte puțin, în joacă, cu gât întins. Dinspre Sala Polivalentă, primele două pietre, robuste, ferme, dure, de neclintit, reprezintă figuri ambigui, îmbrățișări stilizate, linii începute, ducând spre Brâncuși, fragmente de corp/corpuri amestecându-se unele cu altele în corpul pietrei, care s-a lăsat dăltuit, șlefuit, asemeni unei acceptări a destinului. Cădere și înălțare, atac și retragere, muzică, vers, finețe înspre/ către margini cu forme ascuțite, ce intră în aer ca-ntr-o mare primitoare. Celelalte două pietroaie sunt mai geometrice, cu figuri începute și neterminate, cu bucăți puse una peste alta, ca fragmentele unui om de zăpadă, suprafețe oferite în taină de imaginația artistului desăvârșit. Înainte de a ieși din „Piața Morii” și a intra în sensul străzii, mai este o a cincea operă, deoparte, de pază, dar la fel de bogată semantic, o deschidere/ închidere, cu o fereastră joasă, decupată, desprinsă parcă dintr-o cetate de pe dealuri.

     Tăcute, ca piatra, au prins rădăcini, s-au înfipt în viața orașului. Pietrele sunt de neclintit. Sunt ocolite, în drumurile de zi cu zi. De piatră, pietrele din „Piața Morii” (ne) macină gânduri. Clipe lungi, ore, zile, nopți nu ar fi de-ajuns pentru a auzi și a vedea ce spun și ce arată aceste pietre.  Dar, cine are timp de niște pietre ? Să admire, să contemple, visând odată cu piatra, cu artistul ei. Anonim. Par abandonate… în fier forjat, în ciment, înfruntând vremi și vremuri. Au fost amplasate aici în urma unei tabere de creație de la Bistrița. Acum douăzeci de ani. Statui tinere, deși par bătrâne. „Să scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă !” Sunt ca pietrele de moară, grele, așezate în Piața ce poartă numele unei mori. În frumusețea lor, se vede mână de artist, care sculptează idei, care lasă gândul să vorbească, să zboare, cu puncte de suspensie. În pietrele ( era să scriu Doamnei, „Frauenstein”,  dar acelea sunt arie protejată de interes național, în apropiere de Câmpulung Moldovenesc ), se mai văd un umăr, un genunchi, rânduri de pământ, valuri, ancore, strune, cruci sau pur și simplu urme de daltă „alunecând pe-o rază”…

Elena M. Cîmpan