Iulia Pațiu: Oxigenul din patimi

1-
adevărul incredibil din ochi
îl văd fără de ochi
nu sunt la modă
nici de modă veche nici de modă nouă
nu mă dezbrac de pescăruși în apele mele
în propria piele sunt și goală sunt și plină

2-
de cealaltă parte a râului
mai însetată de dreptate
îmi iese-n drum o sferă
de parcă nedreptatea se răzbună
își face singură dreptate
și mușcă din mine cu aceeași gură
cu care mușcă somnul nesupus de moarte
o felie de amintire

3-
grea de neînceput
în casa de pământ
mă nasc cu primele pietre
munții în genunchi se dezleagă de cer
cu durere
și mă dau de suflet
pentru loc timp și drum
și-n amintirea celei pentru care nu e perfect cercul
ne amestecă sângele pe fiecare diametru
sufocată de piatra poticnirii slăbită de mărul din gât
îmi dai curaj și putere din piatra de temelii
" viața sufletului meu "
aluat dospit piatră pe piatră
cu tine de la pământ mă ridică
rază ori pim din altă viață
4-
viața e un zbor în cădere
moartea o strângere de cer
și așa cum din palmă nu poți lua ce nu-i
tot așa ce nu există n-ai cum să vezi
doar ochii meditați de înscrisul genelor
pot vedea ce e în nevăzut
și numai copiii simt gândul netransmis
*
nu eram trează
și parcă nimic nu se petrecuse
nimic nu se petrecea în prezent
o dorință vagă urca în mintea mea ca-ntr-o eprubetă de sticlă
și se apropia de șira spinării
ca și cum te apropii de soarele din tablourile lui Van Gogh
și abia de acum va urma ce e mai important
la geam copacii vechi se defăceau în frunze...
roase de vibrațiile stocate din furgonetele cerești
smulgeau umbre de îngeri și pansau rănile din păsări
sub scoarță colcăia un liliac și vântul
și ritmul picăturilor obsecvente mă absorbea
între degete se tot învârtea o linguriță
repeta un rol ca pentru un actor
senzație pregnantă în stânga mea
și în tăcerea de buze prinse
stropea pe fața de masă cu cafea
nu eram trează
și nimic nu se petrecea în prezent
era o vară în care iarna își aduna forțele

5-
colectiv
potop de zvâcnete schimbă timpul
înăutru plânge și afară plânge anotimpul
suferințele curg usucă viul din mare
glas după glas se stinge-n livezi sub soare
pe cerul prins de durerea copleșitoare
prea multe brațe se despart în încleștare
potop de zvâcnete schimbă timpul
înăuntru plânge și afară plânge anotimpul
ochii pe rând se perindă colindă horoscopul
de la trup la trup ei simt tristețea simt nisipul
și pentru a nu știu câta oară pun o întrebare
fără suflu cum poate fi câmpia înfloritoare
potop de zvâcnete schimbă timpul

6-
rogvaiv
lângă păsările încuviințate la porțile curcubeului
legământ de viață în zidurile de lut ale Domnului
cu mare milă din șiraguri de lacrimi de gheață
frânturi duioase de eliberare cu soarele se înalță
flacăra de argilă de ape târzii alimentată
desface turla înaintea cuvîntului de inimă accentuată
lângă păsările încuviințate la porțile curcubeului
legământ de viață în zidurile de lut ale Domnului
sub râul oglinzii sângele albastru întors ancestralicului
foșnește cu vîrful perlei focul arderea chipului
și-n ochii contopiți de suflet desțelenește cenușa emoționantă
să-nchidă cercul de energie din altă viață dematerializată
lângă păsările încuviințate la porțile curcubeului

7-
unii își păstrează dinții de lapte în cutii de jucărie
ei se cred, ar vrea să fie tot copii
dar pe ulicioarele alburii perpendiculare
ajunge să fii precum pruncii
alții păstrează pietrele de la ficat pietrele de la rinichi
să-și aducă aminte între durerea surdă și durerea vie
vârful degetului care până la margini
senzații pipăie

lentila de lichid peste lentila de sticlă
forțează harta
iese din obișnuit pelicula
și-o lună pe fața de soare în eclipsă

8-
trupul nu înșeală
e pașaportul pentru această călătorie
până la brâu până la sâni
până peste cap
oxigenul din patimi
un ceva care te face să respiri

9-
ieri am fost îndrăgostită de poem
azi îndrăgostită de poet trăiesc la Marea Neagră

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5