Et in arcadia ego...

Aşa ar putea spune Joel Conte despre Bistriţa, sau Bistriţa despre cartea recentă a lui Joel Conte, intitulată „Cap Bonne Esperance”, Editions Thierry Sajat, Paris, Franţa, 2014, care cuprinde poezie în trei capitole: Franţa, Lumea întreagă şi Când poetul se exprimă.
Joel Conte este un pasionat de poezie şi de poezie în limba franceză, pe care o promovează prin intermediul numeroaselor concursuri şi festivaluri organizate de Asociaţia „Rencontres Europeennes- Europoesie”, al cărui preşedinte este.
Cartea „Cap Bonne Esperance” este o frumoasă antologie, inspirată de locurile pe care poetul le-a vizitat, în multele sale călătorii: Coreea de Sud, Croaţia, Egipt, Haiti, Grecia, Spania, Italia, Japonia, Polonia, Africa de Sud, Belgia, Canada, Germania, România ( de unde menţionează Vrancea, Dunărea şi Bistriţa).
Prefaţa profesorului Axel Naugey constituie un elogiu adus ideii generoase de „poet militant” pentru limba franceză. Totodată, textul vorbeşte despre Joel Conte ca despre un poet „în acelaşi timp discret, dar şi vibrant şi luminos”. În „Prolog”-ul cărţii, Joel Conte însuşi scrie o adevărată profesiune de credinţă asupra sintagmei de „poet- călător”, întrebându-se dacă poetul este un călător sau dacă nu este decât un călător, colecţionând, din fiecare loc vizitat, gânduri, sentimente, stări, transformate mai apoi în literatură, în poezie.
Odiseea, călătoria lui Joel Conte, se aseamănă cu cea a lui Marco Polo, la alte dimensiuni, spirituale, de timp şi percepţie a unor spaţii încărcate de poezie.
Ca formă lirică, acrostihul este prezent şi în acest volum al lui Joel Conte, acordând prin iniţiala fiecărui vers şi re-compunerea toposului din începuturi de rânduri, sensuri diferite, interpretări noi pentru mituri deja cunoscute: „/Derriere vos illusions,/ Je sens le parfum/ De votre coeur/ S evaporant inexorablement/ Dans les contours de la nuit.” (Les femmes afghanes) sau „La terre a parle,/ Et ses mots si durs/ Ont bouleverse ta vie.” ( Haiti)
Nu credeam ca un poet să mai amintească azi despre „liberte, egalite, fraternite”şi, totuşi, Joel Conte re-aduce aceste mesaje revoluţionare în peisajul unei poezii moderne şi tradiţionale deopotrivă, pesimiste prin percepţia realului ( decadenţă), optimiste prin cuvintele menite să vindece, de singurătate:”Sur la haute butte de Montmartre/ Les etoiles dansent le soleil,/ Et mes yeus brillants se noient/ Dans le miroir de ton regard etincelant.”