Etalon național antivirus

Evenimentele, în realitatea diurnă, se precipită întotdeauna mai repede decît ne așteptăm. Cu atît mai mult la vrem de pandemie. Și ce să mai vorbim de lucrurile mărunte, ce sînt copleșite mereu de cele mari. Prezentul devine repede trecut și în faptele închise în el trebuie să scormonești cu o anumită insistență ca să cauți un gest pe care, deși mărunt, nu vrei să-l dai cu totul uitării. De aceea încerc să revin la o atitudine a președintelui meu (de țară), pe care încerc să o citesc cu convingerea că istoria, după cum cred și istoricii moderni, se ascunde (și) în documente mărunte (v. de exemplu, în treacăt,Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750–1860)”. E vorba de un gest – simpatic și aproape inocent - al președintelui meu legat de lupta noastră împotriva COVID-ului. Zic președintele meu, după cum și e, în ideea că e al tuturor, deși Domnia Sa nu așază la inimă decîtun segment din locuitorii țării, cei care fac parte din „partidul meu”, un partid de altfel mic de stat dar mare-n… stat. Dar, desigur, asta-i treaba… membrilor și a fanilor, a comentatorilor politici, nu a oricărui mărunt și repede trecător mînuitor de vot liber… Și, de fapt, în rîndurile mele, mă consideraflat departe de intenția dea face comentarii… politice. Mă interesează simpla „lectură” a unei sau unor atitudini. (Ce bine îmi iese că substantivul „atitudini” are, în declinare, aici, aceeași formă la singular și la plural!)
Vorbind, la un moment… respectiv, în perspectiva stării de alertă, despre purtarea măștii, spălareamîinilor, dar și despre distanța obligatorie (socială sau fizică) de 1,5m între consumatorii de avertismente, „adică distanța a două brațe”, președintele Klaus Iohannisa insistat și o explicat, didactic, ca să priceapă toți: „Este obligatorie, atenție, nu este o recomandare, este obligatorie păstrarea unei distanțe, distanța obligatorie între persoane este de 1,5 metri, asta însemnând distanța a două brațe. Dacă amîndoi întindem brațul, distanța căutată este asta!”A vorbit, ca să zic așa, mai explicit decîtRaed Arafat.
Acum nu-mi bat eu capul dacă explicația intră sau nu în rolul sau atribuțiile unui președinte român, pe care cred că și le îndeplinește, altfel n-ar fi fost chiar… „reales”, iar intervenția distinsului reprezentant al națiunii mi s-a părut, cum mai ziceam, chiar simpatică, dar lectura „ieșirii” din matca-i cunoscută, făcută mai atent, ca și cum ai buchisi într-un roman de spionaj sau de dragoste, m-a dus spre o dumirire pe care o tot căutam și nu o găseam de-o vreme. Și deodată, eu, care mă mișc mai încet, ca la țară, totuși m-am dumirit. Sfaturile legate de protecția împotriva COVID-19 erau ale unui diriginte, diriginte de clasă - așezate, limpezi, simple, ușor de înțeles și de înfăptuit: dragi copii, întindem brațele, obținem distanța etalon și ne ferim de virus! Într-o vineri, cam pe la amiază, cînd se încheie orele principale și-i cam gata și cheful de învățat, domnul diriginte vine cu cîteva sfaturi pentru week-end și pentru viață.
Diriginte național, dragul de el, e lîngă noi și ne arată cum să întindem brațele, noi între noi, „amîndoi”, ca să ne apărăm de virus. Stabilește, cu propriul exemplu, etalonul național antivirus. Totul e bun și frumos. Poate și eficient. Doar e înconjurat de consilieri de tot felul. Numai că mă întreb și eu, așa, retoric: care „amîndoi”? Dînsul și eu, privitorul la tv? Dînsul și Prima Doamnă? Dînsul și străbunica mea, aflată dincolo de toate distanțele lumești, dar care privește de „acolo”, de undeva, cum sînt călăuzit prin propria republică. Că doar sînt republican. Ce înseamnă asta? Știe Cel de Sus. Impact: distanța între două persoane cu mîinile întinse nu este aceeași între toate ființele omenești de pe pămînt. Sau, mă rog, din țară. Președintele nostru nu știe cui se adresează. Și asta nu-i foarte bine pentru un profesor, care ar trebui să aibă profesia în sînge. Nu politica. Chiar dacă s-ar adresa doar partidului său și tot n-ar fi prea eficient, ca exemplu și punere în practică. Dar se adresează națiunii, formată din oameni diferiți, de toate înălțimile, de toată anvergura (brațelor). Nu se adresează doar unor cetățeni de statura sa, ci unor ființe de staturi diferite. Eu, care nu-s chiar scund, dar n-am nici numărul președintelui la bocanci, dacă întind mîna, alături de soția mea, nu facem, împreună, o distanță de 1,5 m. Conform proporțiilor Omului Vitruvian, la o înălțime de 1,80 m, lungimea brațelor deschise fiind egală cu înălțimea omului, am avea tot 1,80 m. Dar, ca să obținem distanța dintre doi oameni – sau dintre două „oame” – (adică două brațe întinse, unul spre altul), trebuie să scădem distanța dintre umerii unei persoane (sau cîte o jumătate de la două persoane aflate alături), care se calculează la corpul ce trebuie apărat de virus. Apărăm „corpul”. Dacă scoatem distanța dintre umeri (un sfert din înălțimea unui om), obținem doar 1,35 m distanță între persoanele care stau alături. Ce să mai zicem de cei care măsoară sub 1,80 m ca înălțime. Poate președintele măsoară mai mult, dar cum realizează această distanță (socială) copiii, adolescenții, tinerii care încheie o grupă sau un pluton în armată, soții pe care îi bagă nevestele oricîndsub radical, sau, la rigoare, moșnegii, „împuținați” de viață?...
Problema, în aceste situații –„oficiale”, nu informale sau nu știu cum să le mai spun -, este că șeful nostru încearcă să spună ceva, dar nu știe cui o spune, cui se adresează, ca să-și adapteze discursul la… așteptările celor care, virtual, se află în fața lui. N-are idee în fața cui se află. Joacă într-un scenariu prost configurat. Joacă simpatic, dar fără rost. Își iese, într-un fel, din rol degeaba. Din rolul mare. Și-și demonetizează și alte intervenții, pe alte subiecte sau teme…
Altfel toate bune și repede trecătoare…