Eu sunt Învierea și Viața

Iisus Hristos are scop ultim victoria asupra morții și comuniunea desăvârșită a omului cu Dumnezeu Cel personal, infinit și veșnic. Mântuitorul Hristos a participat El însuși la biruința asupra morții fiind subiect al Învierii. Acum Iisus Hristos se află acolo în cer, pe tronul puterii absolute și cu trupul desăvârșit de infinitatea iubirii divine, umanitatea Sa fiind plină de slava dumnezeiască, Dumnezeirea copleșindu-L fără a-L desființa. Trupul lui Hristos Îndumnezeindu-Se nu iese din Sine, cele două firi rămân unite fără schimbare și amestecare.
Iisus Hristos își întâmpina Apostolii Săi cu ,,Pace vouă”, adică El le aducea pacea, pacea dintre El și ei, pacea interioară a fiecărui Apostol, pacea dintre ei și ceilalți oameni, pacea dintre ei și natura înconjurătoare. Pace înseamnă să faci binele și să nu faci răul, pacea înseamnă să poți ierta și să poți iubi, nu să urăști și să te mândrești cu mușchii tăi. Binele desăvârșit este Dumnezeu Cel infinit, omul care tinde spre bine la nesfârșit dovedește prin aceasta că participă la Dumnezeu, că asupra lui se exercită forța binelui, în binele ce-l facem este totdeauna și ajutorul lui Dumnezeu, numai tendința spre bine dă existenței noastre un sens. Categoria binelui domină în mod absolut ființa creată conștientă, ceea ce dovedește că binele este legat prin fire de existență. Doar răutatea pune o margine binelui. Răul nu este creat de Dumnezeu, propriu-zis răul nu are o subzistență în el însuși, nu are nici un ipostas. Diavolul are existența de la Dumnezeu, deși a strâmbat-o prin voia lui. Răul are ca fundament voia făpturii, care este schimbătoare, de aceea răul nu are o existență de nedesființat. Binele își are fundamentul în ființa creată de Dumnezeu și în voia lui Dumnezeu, în ultimul fundament al ființei, de aceea de nedesființat. Este legat de existență care-și are fundamentul în Dumnezeu. Răul nu este legat în mod indisolubil de ființă, el nu este ontologic, răul acesta se sprijină pe o formă a libertății care nu este necesară, nu este de nerevocat. Pentru noi creștinii, existența răului este o dovadă a libertății noastre.
Hristos a Înviat! Se bucură fiecare frunză, fiecare fuior de vânt, se bucură pădurile, apele, aerul și munții, se bucură universurile și îngerii din ceruri! Noi creștinii trăim cu speranța mântuirii noastre, cu speranța vieții infinită de Dincolo, noi Îl primim în sufletul nostru pe Mântuitorul Hristos cu frică, cutremur, credință și dragoste fierbinte! Cei care-L refuză pe Hristos, îndulcindu-se cu artificialele plăceri materiale repede trecătoare, pofta după cele lumești nu se satură niciodată, sunt goluri în ființa poftitoare a omului care se satură pe rând și se golesc pe rând, plăcerea trupească trece repede pentru că în trup nu încape prea multă materie a plăcerii. Toate săturările de plăcere trupească sunt finite pentru că se satisfac cele finite prin trupul finit, cele materiale nu mulțumesc niciodată, ele tot timpul rămân în finit, patima este nerațională, ea produce dezbinare și dezordine în om, între el și lume.
Dragostea și virtuțile îl fac cu adevărat pe omul credincios liber și deplin, frica, invidia, egoismul, mândria, constituie niște forțe care limitează libertatea, virtutea și smerenia omului. Realitatea supremă are caracter personal și Treimic, iar omul, pentru că are calitatea de subiect, este un chip al lui Dumnezeu.
Să trăim în fastul simplității. Avem orchestra clopotelor...Avem o noapte a dorului... Hristos a Înviat!