A fi scriitor printre scriitori

David Dorian este unul dintre acei scriitori a căror voce se face auzită cu precădere prin cărțile, articolele sau eseurile pe care le scrie. Fire retrasă, modest, David Dorian se vădește a fi unul dintre scriitorii bistrițeni prolifici. Mai mult decât atât, el este omul care stă cu migală și discreție în spatele multor evenimente organizate de Biblioteca Județeană din Bistrița.
Dincolo de toate acestea, el se dovedește a fi și un cititor asiduu. Volumul ,,Nostalgia lecturilor” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018) este o confirmare certă a acestui lucru. Se poate observa, parcurgând cartea, că autorul ei nu este doar un cititor de cursă lungă, ci mai ales unul atent, sensibil la mesajul transmis, la nuanțele felurite ale textului avut în față. Este elocvent, în acest sens, citatul de pe coperta a patra a cărții sale: ,,Când isprăvești de citit o carte, se coboară tristețea și regretul despărțirii de o lume întreagă, mai adevărată și mai adâncă decât orice realitate în care te-ai retras vremelnic - de parcă în zorii ploioși ai unei dimineți ai pierdut o ființă apropiată. Rămâi cu gustul puștiului copilăriei, cu strălucirea amăgitoare a curgerii valurilor.” Există, încapsulată în rândurile acestea, o vastă și rodnică filosofie a demersului complex care este receptarea unui text. Și toate acestea, fără ambiția criticului literar, fără tonul sentențios al acestuia, privind totul din perspectiva cititorului discret, al cărui unic rost este acela de a descoperi țesăturile văzute și mai puțin văzute ale cărții.
,,Nostalgia lecturilor” debutează cu două interviuri, din care aflăm faptul că scriitorul este atent la tendințe, mode literare etc., în permanență conectat la viața literară a Bistriței și nu numai. Pe alocuri, afirmațiile sale au o notă generalizatoare, oportună și edificatoare. ,,Ierarhiile literare au un mare grad de relativitate. Literatura nu este o știință exactă, în care avem constante și variabile, unde se poate cuantifica talentul. Literatura, ca artă, e supusă modelor și tendințelor. Cred în ierarhiile literare, cu moderație și prudență, cu acea doză de îndoială specifică marilor încredințări.” (p. 13)
Volumul lui David Dorian se remarcă însă, înainte de orice, prin pasiunea pentru carte. Indiferent dacă este vorba de un autor anume la care face referire, sau la un volum parcurs, din ceea ce spune transpare această admirație și dragoste pentru confrații scriitori și pentru produsele minții lor, fără a fi vreo clipă gratuit encomiastic. Într-o astfel de notă sunt scrise și evocările din cea de-a doua parte a cărții.
Cea de-a treia parte este dedicată jurnalelor. Ea conține texte despre ,,Jurnalul” lui Mircea Cărtărescu, ,,Proximități și mărturisiri”, de Ioan Pintea și ,,Jurnale paralele” a lui Niculae Vrăsmaș. Cu un rar întâlnit spirit al conciziei, autorul reușește să comprime în câteva rânduri esența cărților la care face referire. Scriind, bunăoară, despre Ioan Pintea, în finalul textului despre jurnalul acestuia, David Dorian susține că el este ,,un căutător asiduu a cărui calitate este aceea de a culege perle de gândire și de trăire din oceanul (ne)liniștit al spiritului; spirit ce se oglindește în chipul și înfățișarea Creatorului.” (p. 62)
În cea de-a patra parte a cărții, textele încep să devină fie vădit eseistice, fie exegetice. Sau ambele, la un loc, dacă e cu putință. Eseul care deschide capitolul tratează problematica timpului în romanul ,,Muntele vrăjit” a lui Thomas Mann. Sunt expuse în continuare texte ce vădesc o serioasă și continuă preocupare a autorului în ceea ce privește fenomenul literar. Dincolo de a fi scrieri ce pot fi situate pe raftul de critică literară, ele constituie (fără ca aceasta să fi fost menirea lor manifestă) recomandări de lectură. David Dorian are abilitatea de a comenta un text apropiindu-ni-l, îndemnându-ne să-l citim.
O parte dintre comentariile din acest capitol reprezintă semne ale unei solidarități creatoare, o bună parte dintre scriitorii avuți sub lupă fiind bistrițeni. Iată, discreției, modestiei și hărniciei scriitorului, putem să-i adăugăm solidaritatea, trăsătură parcă tot mai rar întâlnită în lumea artistică.
Capitolul final din carte, ,,Sinestezii”, este destinat altor forme de creație artistică - pictură, sculptură teatru sau muzică. ,,Dacă ar fi să exprimăm ceea ce nu se poate exprima, ca rezultat al unor sinestezii aparținând frumuseții izbăvitoare, vom repeta cuvintele poeților înălțați la stele, puterea liniștii și a prăpădului versului lor” (pp. 186-187), notează Dorian pe marginea unui album al lui Florin Săsărman, probând prin acest ultim capitol faptul că sensibilitatea sa nu este dedicată exclusiv literaturii, ci poate să rezoneze cu esteticul indiferent de forma sa de manifestare.