Fierăritul, o meserie pe cale de dispariţie în România. Florin Moisil, fierarul din Şanţ

Chiar dacă aproape de la începutul istoriei fierăritul era o ocupaţie răspândită în întreaga lume şi în Dacia, în zona Transilvaniei această ocupaţie a dus la dezvoltarea societăţii, ca de altfel şi a judeţului nostru. La Rodna era o exploatare de fier în secolul al XIII-lea care şi-a trimis materia primă până în Galiția. Ulterior începe profesionalizarea exploatării fierului din zona Munților Poiana Ruscă, prin mutarea cuptoarelor primitive de pe înălțimi sau din apropierea pădurii în văi unde era folosită forța hidraulică a apei pentru instalațiile de reducere a minereurilor şi de prelucrare a fierului. În secolele XV-XVI există atestări documentare pentru exploatări şi fierării în zona Hunedoarei în văile Cernei, Găvojdiei etc. Instalațiile acționate hidraulic de la Rimetea s-au păstrat până aproape de secolul XX. În zilele noastre este o ocupaţie aproape de dispariţie.

         Am avut ocazia să întâlnim la Şanţ un adevărat păstrător al acestei ocupaţii care, în ciuda faptului că lucrurile merg tot mai greu şi meseria sa este tot mai puţin căutată, se încăpăţânează să „nu se reorienteze” şi să muncească în continuare în meseria pe care o iubeşte. Este vorba de Florin Moisil un bărbat de 47 de ani din comuna Şanţ, care de aproape 30 de ani modelează fierul şi îl transformă în pluguri, sape, topoare, dar şi potcoave de cai.

         Privind la frumoasa zonă de pe valea Somesului Superior ai uneori senzaţia că te-ai întors în timp şi că ocupaţiile tradiţionale sunt la ele acasă. Din păcate lucrurile nu stau nici pe departe aşa. În comuna Şanţ, acum, mai există doar doi fierari care îşi petrec timpul lângă forja şi deasupra nicovalei. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dar, odată cu modernizarea modului de a face agricultură, a scăzut şi numărul de cai, astfel că din peste 300 de cai existenţi în comună acum sunt doar 120. Florin Moisil  însă continua să practice în continuare meşteşugul care îl face să zâmbească.

         În urmă că aproape 30 de ani acesta şi-a început ucenicia în Rodna la forja unchiului său apoi, după armată, s-a întors în satul natal unde are grijă de caii satului dar în acelaşi timp nu se dă în lături de la fabricarea „ştraifurilor”, a plugurilor, dar şi a topoarelor. Din păcate, cel puţin în ceea ce priveşte familia lui, meşteşugul se va stinge odată cu retragerea lui din activitate, fiul acestuia alegând calea oraşului şi a muzicii, pentru că, aşa cum ne povestea Florin Moisil, a descoperit că fiul său este talentat aşa că l-a „dat” la Conservator.

         Muncă multă, sudoare şi nu foarte mulţi bani, cam aceasta ar putea fi descrierea meseriei de fierar în aceste zile. Materia primă nu este ieftină, cărbunii la fel, iar plata pentru potcovirea unui cal nu depăşeşte 120 de lei şi durează între 3 şi 4 ore. Totuşi, există încă oameni care îşi dedică viaţa acestei meserii iar fierarul nostru spune că va sta lângă nicovală atâta timp cât puterile îi vor permite să o facă şi că nu se gândeşte deloc să îşi schimbe modul de viaţă.

         Comuna Şanţ este, a fost şi va rămâne una dintre localităţile etalon în ceea ce priveşte păstrarea, cultivarea şi valorificarea a tot ceea ce ţine de istoria şi cultura populară, de la vâltori la fierărit şi la teatru nescris. Veşnicia s-a născut la sat şi trăieşte în continuare la Şanţ.