Flore Pop – „Odihna scării”

Volumul de poezie „Odihna scării”, apărut la Editura Echinox, sub semnătură bichigeanului Flore Pop, a fost distins cu premiul Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud pe anul 2011. Cartea, după cum afirmă în Prefaţă criticul Adrian Popescu, îţi conferă sentimentul stenic, luminos. Nimic din mizerabilismul şi cinismul noii generaţii nu este prezent în acest volum, totul fiind limpede, coerent, simţindu-se un puternic filon religios. Grupată pe cinci capitole, cartea conferă, atât prin versuri, cât şi prin picturile care o însoţesc, semnate de George Mircea şi Doina Mihăilescu, un adevărat îndemn spre frumosul cuvântului, atunci când: „E vremea cea rece şi ploile-s în surdină./ Se pleacă stelele peste ierburi ca nişte lămpi”. În poezia lui Flore Pop totul este învăluit în fum, ca mai apoi să tresară „Sub ochii lichizi ai stelelor”. Un jurnal al poetului, care îşi creionează literă cu literă testamentul: „Le las în pare pe toate. Le sugrum. Le pun la afumat, le îmbin cu fum. Le scriu. Le scriu. Le scriu…” Atunci când spre vama serii e timpul îngerului întotdeauna „Cuvântul în pene adulmeci vieţi şi zări mai înalte” pentru ca mai apoi limita duhului să lumineze cărările.

Flore Pop are o construcţie aparte în poeziile sale, închiderea şi deschiderea cuvintelor fiind ca un mers sacadat al omului, urmat de cel al îngerului. Convins că pe acest pământ, îmbătrânim zi de zi mai mult „cu o paloare a feţei”, poetul îşi construieşte nemurirea, atunci când se află „Singur în întunericul clipei, chiar prea luminat de pământeasca lampă”, litera devenind „mierea formelor neauzite, a cuvintelor nerostite”. Având încredere în ciripitul păsărilor, dar şi în binecuvântarea cerului, Flore Pop se află într-un continuu dialog cu îngerii: „Nicio ispită nu e prea mare, îmi spune îngerul/ Dacă nu trece în mirare/ Sfântul e omul în mirare împietrit”. Atunci când un cântec se aude peste noapte „cu inima neobosită, dar cu sufletul adormit”, sub semnul divin pe urcuşul luminos, fructele vieţii se coc întru aşteptarea verdictului final: „Şi frunze pălesc în lumină, spre seară/ Când cerul nopţii se apropie de un vis/ Şi îngerii caută în urcuşul luminos/ O melodie ca de aer diamantin”. Îndemnându-ne să căutăm mereu cerul cu privirea, la fel precum pictorul George Mircea, care-şi intitulează una dintre lucrări „Priveşte culoarea minte cerul”, poetul propune, în opera sa, alăturarea oamenilor întru credinţă: „Foc din cer s-a pogorât şi lumină/ În sufletul meu acoperit de tină”. Avem de-a face cu o poezie care te îndeamnă la meditaţie, construind un drum al luminii: „Ajunge pentru azi simpla înţelegere a tâlcului/ Mâine cu voia Domnului vei înainta şi vei înţelege”. Când pe drumul poemelor suntem însoţişi de lacrimi de lut, Flore Pop vine să bucure sufletul celor care iubesc arta printr-o poezie care merită aşezată pe raftul cu cărţile care-ţi fac bine.