A fost lansat un proiect în valoare de 23 de milioane de euro pentru reabilitarea barajului Colibița și a instalațiilor aferente
Ministerul Apelor și Pădurilor anunță semnarea contractului de asistență tehnică pentru proiectul ,,Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud”, o investiție în valoare de 23.000.000 euro (fără TVA), finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare(POIM).
Proiectul constă în realizarea unor lucrări de punere în siguranţă a construcţiilor, a echipamentelor hidroelectromecanice, a instalaţiilor aferente acumulării și a barajului Colibița, dar totodată prevede și amenajarea râului Bistriţa şi a afluenţilor acestuia, în aval de acumularea Colibița până la confluenţa cu râul Şieu
Astfel, se vor pune în siguranţă lucrările existente afectate de viituri și de uzură, dar se vor realiza și lucrări noi, toate acestea având scopul de a creşte capacitatea de apărare împotriva inundaţiilor, în condiţiile schimbărilor climatice actuale, pentru 12 localități cu aproximativ 114.000 locuitori, ceea ce reprezintă 36% din populaţia judeţului Bistriţa-Năsăud.
"Contractul de asistență tehnică prevede elaborarea Aplicaţiei de Finanţare şi a tuturor documentaţiilor suport (inclusiv a Studiului de Fezabilitate), a proiectului de autorizare a lucrărilor (PAC), a Proiectului Tehnic (PT+DE+POE), a documentaţiei privind asigurarea terenurilor şi înscrierea investiţiei în Cartea Funciară, prin pregătirea documentaţiilor privind atribuirea contractelor pentru proiectul de investiţie şi suport în derularea procedurilor, precum şi acordarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), AXA 5, Obiectiv Specific 5.1 - Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii şi eroziune costieră Ministerul Apelor și Pădurilor derulează investiții care, până în prezent, însumează peste un miliard de euro", se arată în comunicatul transmis de Administrația Națională “Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, cea care implementează proiectul .
Citiţi şi:
- Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, printr-un proiect de 50 de milioane de euro
- Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa, pe ordinea de zi a Guvernului! Valoarea investiţiei este de peste 95 milioane lei!
- Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa face demersuri pentru obţinerea finanţării proiectului de la Colibiţa! Peste 21 milioane euro, din fonduri europene
- Guvernul a aprobat investiţii de 235 milioane lei pentru mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa
- Lacul Colibiţa, golit treptat, doar pentru un sezon. Nu este pusă în pericol fauna! Necesarul de apă pentru populaţie va fi asigurat
Adaugă comentariu nou