24 de ţări la Caravana Folclorică IGF

Frumuseţea tradiţiilor sub egida Uniunii Mondiale de Folclor IGF şi a Palatului Culturii Bistriţa

Sub egida Uniunii Mondiale de Folclor IGF şi a Palatului Culturii Bistriţa, timp de trei zile s-a desfăşurat Caravana Folclorică IGF. În prima zi a fost o întâlnire cu delegaţiile din cele 24 de ţări, fiecare prezentându-şi activităţile desfăşurate în condiţiile deosebite ale situaţiei medicale pricinuite de coronavirus, care a afectat şi evenimentele folclorului mondial.

         Cu toate acestea, o serie de întâlniri, gândite sub egida Uniunii Mondiale de Folclor şi a asociaţiilor naţionale, sunt prevăzute a avea loc în perioada următoare, până la finele anului 2020.

         Palatul Culturii Bistriţa, de unde s-a coordonat întreaga manifestare, având ca amfitrion pe preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, dr. Dorel Cosma, a oferit tuturor celor prezenţi la eveniment şi tuturor celor peste 4000 de oameni din diverse colţuri ale lumii, care au urmărit transmisia în direct pe internet, momente artistice de excepţie realizate de orchestra profesionistă, condusă de Alexandru Demeter, şi soliştii Mărioara Sighiartău, petre Petruse şi Marian Predescu. Surprizele au fost aplaudate de către preşedinţii de federaţii care au regăsit muzica tradiţională din repertoriul majorităţii invitaţilor. Petre Petruse a interpretat folclor francez, Mărioara Sighiartău piese din Israel, Grecia, Polonia şi Egipt, Marian Predescu – Spania şi Bulgaria.

         Peste trei ore de activităţi au fost realizate prin aplicaţia Zoom, un punct aparte constituindu-l şi repertoriul instrumental oferit de orchestra Palatului Culturii, coordonată de dirijorul Alexandru Demeter, care a oferit secvenţe muzicale, nu doar din toate zonele etnografice ale României, ci şi din repertoriul internaţional. Din România, au avut intervenţii preşedintele executiv al Federaţiei, Pahone Pop, prim-vicepreşedintele Robert Laszlo, mesaje fiind transmise, printre alţii, de preşedinţii din Franţa, Italia, Spania, Israel, Serbia, Elveţia, Cipru, Grecia, Vietnam, Cehia, Ucraina, India, Mexic, Turcia, Costa Rica, Azerbadjan, Bulgaria, Lituania, Rusia, Belarus, Croaţia.

         De remarcat faptul că toţi preşedinţii acestor federaţii au îmbrăcat costumul popular al ţării pe care au reprezentat-o.

         A doua zi a fost dedicată costumului popular din lumea întreagă. Sub genericul „Caravana costumului popular”, toate ţările participante au prezentat între şase şi zece costume din zone diferite, frumuseţea acestora fiind întregită de prezenţa dansatorilor ce le-au purtat cu mândrie.

         Ziua a treia a fost dedicată caravanei muzicii populare, care a cuprins tineri artişti talentaţi din 12 ţări, fiecare având câte 2-3 reprezentanţi. Din România au încântat cu repertoriul lor trei interprete care au cucerit Marele Premiu la festivalurile de folclor „Rozmarin în colţul mesii”, din Satu Mare, şi „Petre Săbădeanu”, din Mureş, ce s-au derulat sub sigla IGF. Florina Bălan a reprezentat judeţul Bistriţa-Năsăud, Constantina Cornelia Orleanu – Gorj, şi Diana Topan – Maramureş.

         S-a remarcat pregătirea deosebită a unor ţări, inclusiv imaginea pe care au adus-o în faţa publicului, amintind aici Italia, Turcia, Elveţia, Spania. De asemenea, trebuie menţionat şi apreciat efortul deosebit al echipei tehnice, coorodnată de Adrian Puşcaş, care a realizat transmisii de mare calitate, prin suprapunerea imaginilor, dar şi prin efecte sonore, amintind aici şi pe Ovidiu Moldovan şi Paul Rus.

         După cum ne declară coordonatorul activităţilor artistice, dr. Dorel Cosma, a fost prima transmisiune de gen dedicată folclorului din lume. Decorul deosebit al scenei, altul pentru fiecare din cele trei zile, a fost asigurat de colegele din Palatul Culturii – Dorina Petrovici şi Mărioara Sighiartău, prezentarea a fost făcută de Doris Nedelea şi Mihai Berbunschi, iar prezentarea Asociaţiei de Folclor din România şi a artiştilor noştri de către preşedintele executiv Pahonie Pop, prim-vicepreşedintele Robert Laszlo, colegii de la instituţia bistriţeană – Mărioara Sighiartău şi Teo Puşcaş.

         „A fost o bucurie extraordinară că ne-am întâlnit, chiar dacă în condiţii diferite faţă de altădată, lucru confirmat şi de mesajele colegilor din Federaţie din întreaga lume care au transmis mesaje de felicitare pentru această idee, dar şi pentru momentele artistice şi condiţiile tehnice deosebite. Nu a fost uşor să reuşim să aducem împreună artişti din Costa Rica şi Mexic, până în India şi Israel, nu e uşor de realizat o asemenea transmisiune cu claritate la sunet şi imagine, cu sincronizare, astfel încât totul să fie perfect. Dar bucuria colegilor mei de a revedea unii cu alţii ne fac să ne gândim şi pe viitor la asemenea proiecte. După Festivalul Internaţional de Poezie online şi Caravana IGF, ne gândim, pentru perioada următoare, şi la o întâlnire cu caracter expoziţional, plecând de la cele două expoziţii de la Casa cu Lei, semnată de Florin Coşoiu şi Lucian Dobârtă, care urmează să fie duse şi în străinătate, pentru început în Belarus şi Elveţia. Am urmărit întreaga perioadă respectarea regulilor de distanţare şi a tuturor condiţiilor impuse de lege, inclusiv orchestra fiind prezentă în sala mare de spectacole, la distanţa regulamentară. Este prima manifestare de mare amploare pe care am realizat-o în acest an la nivel internaţional. Colegii noştri ne-au spus că vor urma o serie de manifestări, majoritatea trecute în calendar în perioada septembrie-decembrie”, declară managerul Palatului Culturii şi în acelaşi timp preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, dr. Dorel Cosma.

         Toţi cei care au participat la festival vor primi, din partea Uniunii Mondiale de Folclor IGF, distincţii, iar cei care au avut participare directă la Simpozionul Caravana costumului popular vor fi evidenţiaţi cu diplome speciale şi plachete, la fel ca soliştii vocali oferite de IGF şi Palatul Culturii Bistriţa. Cu acest prilej a fost lansată şi revista Folklore a Uniunii Mondiale de Folclor, care surprinde evenimentele derulate în perioada 2019-2020, inclusiv acordarea premiilor Oscar în folclor în cadrul Festivalului „Nunta Zamfirei” de la Bistriţa.

         Felicitări organizatorilor pentru iniţiativă şi mult succes în următoarele evenimente.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5