Gabriel Gafiţa: Ziua Femeii – Gânduri despre Mama

Luna martie este luna în care sărbătorim Ziua Femeii, gândul ducându-ne automat la mama. Dincolo de acest cuvânt descoperim fiinţa ce ne-a dat viaţă, ne-a apărat şi a fost lângă noi necondiţionat. Care este cea mai frumoasă amintire cu mama dumneavoastră? Ce trăsături aţi moştenit de la ea? Care este vorba mamii la care vă reîntoarceţi mereu? Ce a spus când a aflat că sunteţi scriitor/ scriitoare? Se regăseşte mama în scrierile dumneavoastră? (Menuţ Maximinian)

1. Care este cea mai frumoasă amintire cu mama Dvs. ?

Mi-ar fi greu să evoc o amintire, una singură  – care să fie cea mai frumoasă –, despre mama mea, pentru că, murind relativ tânără – la cincizeci de ani – a lăsat o mulțime de lucruri netrăite, neîmplinite, nespuse ori care puteau fi o inspirație pentru noi toți cei din preajma ei. Am găsit în arhiva noastră foto câteva poze unde sunt împreună cu mama, eu la vârsta de 5 ani, ea la 30. Nu știu dacă e cea mai frumoasă amintire cu mama mea, dar în orice caz e cea mai veche.

2. Ce trăsături ați moștenit de la ea ?

O anumită cerbicie a edortului propriu, care se traducea prin refuzul de a ceda degrabă și prin motivația de a lupta până la capăt, un nivel de ambiție deosebit, dar nu orientat împotriva celorlalți, ci mai mult spre sine. Era la ea o ambiție senină, pozitivă, o dorință sinceră de a convinge, de a nu stârni invidii sau adversități, ci de a stabili un criteriu de excelență, am spune azi, pe care și alții să-l accepte și să-l recunoască. Această trăsătură a fost o inspirație pentru mine mai ales după moartea ei și pot spune că m-a călăuzit mereu.

3.  Care este vorba mamei la care vă întoarceți mereu ?

Cred că ea nu a trăit destul pentru a repeta anumite vorbe care să devină cu timpul memorabile. De câte ori se punea problema ca vreunul din noi – adică tata, eu și fratele meu mai mic, iar la final și soția mea – să întreprindem ceva, să facem un pas decisiv spre o etapă importantă în viață, ne inspira cu îndemnul ei de a fi cei mai buni, de a nu putea fi înlăturați de nimeni, de a ne defini drumul nostru și de a reuși pe acel drum ales. În mare măsură ei i se datorează faptul că tatăl meu s-a mobilizat să-și scrie și propriile cărți, pe lângă o sumedenie de articole, cronici proprii sau manuscrise ale altora redactate în mod prioritar în editurile la care a lucrat. În privința mea și a fratelui meu a fost o păzitoare neîmblânzită a capacității noastre de a studia și ne-a pus multe meditații, toate de limbi străine. Dacă luam câte o dată nota 9, încrunta sprânceana. La nota 8 era dezastru, iar mai jos nici nu mai discutăm.  Pentru ea nota reflecta nivelul pregătirii, iar pregătirea ținea numai de noi. Pe soția mea a adoptat-o fără rezerve mai ales că ea își dorise mereu să aibă o fiică și avusese parte de doi băieți. A încercat să-i transmită foarte concentrat, de parcă și-ar fi presimțit sfârșitul, toată experiența ei de viață. Acest savoir-faire ne-a fost exprem de util amândurora decenii după aceea, când eu am îmbrățișat cariera diplomatică, iar soția mea a trebuit să fie la înălțimea rolului de soție de ambasador. Dacă mama ar fi trăit, ar fi fost mândră de cariera noastră. Diplomația era cu siguranță pe gustul ei.

4. Ce a spus când a aflat că sunteți scriitor?

N-a spus nimic și n-a fost o surpriză pentru ea, fiindcă a știut de la început că mă simt atras spre literatură, iar tata, căruia îi dădeam să-mi citească textele, știu sigur că le comenta cu ea.

5. Se regăsește mama în scrierile Dvs.?

Nu se regăsește ca atare, dar multe din gândurile și ideile ei, desigur, se regăsesc.

Întrucât acest număr al revistei ”Răsunetul Cultural” este dedicat Zilei Femeii, aș vrea să adaug numai că mama mea a murit între Mărțișor și Ziua Femeii, împreună cu tatăl meu, striviți sub un bloc din București, prăbușit la marele cutremur din 4 martie 1977, dată care, întâmplător, este și ziua mea de naștere.