Lucian Vasiliu: Vorba mamei

Luna martie este luna în care sărbătorim Ziua Femeii, gândul ducându-ne automat la mama. Dincolo de acest cuvânt descoperim fiinţa ce ne-a dat viaţă, ne-a apărat de-a lungul vieţii şi a fost lângă noi necondiţionat. Care este cea mai frumoasă amintire cu mama dumneavoastră? Ce trăsături aţi moştenit de la ea? Care este vorba mamii la care vă reîntoarceţi mereu? Ce a spus când a descoperit că sunteţi scriitor? Se regăseşte mama în scrierile dumneavoastră?

( Menuţ Maximinian)

Am crescut într-o casă parohială, interbelică, de țară, în spațiul colinelor Tutovei, situate între localitățile Bârlad, Vaslui și Bacău. Un triunghi al răzeșilor de odinioară, încercați de valuri estice de migratori, de refugiați transilvăneni, de exilați la poale de codru, pe mal de pârâu, jur-împrejurul bisericii și școlii.

Cultul Sfintei Maria mi-a marcat anii de copilărie. Pe bunica dinspre mama mea Elisabeta, o chema Maria. Pe fiica noastră o cheamă și Maria. Icoana cu MAICA DOMNULUI și PRUNCUL ilustra biblioteca tatălui meu interbelic. Răsăritul, rugăciunea și bucuria casei noastre veneau dinspre Sfintele Paști.

Cea mai frumoasă amintire cu Mama (mamă a 3 feciori!)? Selectez, contextual, momentul în care, cu o bucurie rară în ochi mi-a spus, exultând: „Știi, am scris o poezie! Vrei să ți-o citesc?” Mama se născuse pe 24 mai 1924, absolvise doar 7 clase interbelice. Dar ce clase! Îl avusese institutor, profesor și pe tatăl meu, cu studii de Teologie la Universitatea din Cernăuți. Juna elevă Elisabeta Prisecaru făcuse parte din corul Bisericii!

Fizic, semăn și cu Mama și cu Tata. Ei înșiși semănau: blonzi, bine făcuți (armonioși), cu ochii albaștri, bonomi de felul lor, colocviali (deși au trecut prin multe episoade infernale). Psihic, mai mult cu Tata (mult mai școlit, livresc; își domina pornirile, mai ales în plin stalinism, când a avut mult de suferit). Mama era mai frustă, foarte muncitoare, nu o oprea nimeni să-și ducă la capăt efortul, deseori epuizant. Ambii creativi (rostire expresivă, preocupați de arte, de istorie).

Vorba mamei, preferată? Au fost mai multe. Aleg doar una, asemănătoare celei pe care o știu dintr-o recentă carte pe care am parcurs-o pentru editare la JUNIMEA: „Vorba sună, fapta tună!” (atribuită unui călugăr de la o isihastă monastire din Ținutul Neamț).

Când mama a văzut că scriu/ compun, că încerc să fiu autor, s-a luminat. Știa că decedatul meu tată (în vara imundelor Teze PCR din 1971) își dorea să mă știe scriptor (sic!).

Mama, tatăl, frații, familia mare curg prin sângele scrierilor mele. Sunt ușor de regăsit în petele de cerneală de acum.