GABRIEL LIICEANU, LA 70 DE ANI!

În mai anul acesta, filosoful, scriitorul, traducătorul, editorul, profesorul Gabriel Liiceanu a ajuns la vârsta de 70 de ani, la mulţi ani. Ne vine pe retina memoriei Constantin Noica, care, în „Jurnalul de la Păltiniş”, spunea, „când vrei să faci performanţă culturală, trebuie să ajungi la 70 de ani.” Şi domnul Liiceanu a vrut să facă performanţă, a făcut şi a ajuns la 70 de ani, spre beneficiul culturii româneşti şi a bunului simţ.
Spirit prin excelenţă critic, îndrăgostit de idei, adept al dialogului într-o permanentă auto-reflexie, cu nebănuite resurse intelectuale, Gabriel Liiceanu este şi va rămâne pe scena culturii româneşti un mare punct de referinţă. Întâlnim la dânsul o admirabilă stare de nelinişte a spiritului revărsată pe refuzul amneziei. Statul de vorbă este o formă de igienă personală pentru scriitor, care vede scriitorii ca nişte prădători de viaţă şi find om al controlului, se pliază cu emotivă voluptate şi trăieşte fără limite libertatea sa interioară în dialogurile sale cu Cioran, Ţuţea, Ionesco, Pleşu.
„Cu toţii purtăm o mască socială şi nimeni, psihic vorbind, nu apare pe scena lumii în pielea goală. Numai că uneori oboseşti teribil să porţi masca asta,” spune Liiceanu. Trist, melancolic şi scârbit, rămâne totuşi în arenă. Dacă ne doare ceva? Da, ne doare, bulversare valorilor umanismului european tradiţional, înţelegerea pe ureche a libertăţii de după 1989, ura organizată intelectual şi sistematic ca principiu de guvernare.
Gabriel Liiceanu ne aruncă sec în greutatea necesară a relexiilor sale. „Cea mai mare pedeapsă este ca cineva la care ţii să-ţi retragă afecţiunea lui.”
Dan Popescu