Gânduri pentru anul 2019

Lăsăm în urmă un an 2018, care a trecut ca un vis, marcat de multe evenimente în plan social, politic, economic etc., un an ce trebuia să fie pătruns mai mult de spiritul sărbătoresc al „Centenarului”, însă, din păcate, umbrit de „lupte” politice şi tensiuni sociale. Parcă şi vremea de afară, cu ocazia zilei de 1 decembrie, a fost expresia „răcelii” existente la nivel înalt, dar şi în societate. Suntem prea prinşi, uneori, în lucruri minore şi în cotidian ca să mai putem trăi cu adevărat momente solemne şi înălţătoare! Uităm, tot mai mult, că fiecare zi este darul lui Dumnezeu şi că ar trebui să-i oferim preţuirea cuvenită!
De ce „gânduri” şi nu „proiecte” pentru anul 2019 ? Pentru că avem, de multe ori, tendinţa de a „tehniciza” viaţa, de a o încadra într-un şablon cu obiective precise şi rezultate măsurabile, or viaţa este mai mult decât atât! Accentuând latura pragmatică, ajungem să neglijăm dimensiunea spirituală şi sufletească a existenţei noastre. Aşa de frumos spunea împăratul Solomon în cartea Eclesiastul că Dumnezeu a pus în inima omului chiar şi „gândul veşniciei”! Din nefericire, trăim vremuri în care tendinţa umanităţii, cu precădere în ţările civilizate, este spre un perfecţionism exterior, care, paradoxal, are ca rezultat, în mare parte din cazuri, neîmplinirea omului. Căutăm perfecţiunea vizibilă, dar, ciudat, suntem nepăsători tocmai faţă de ceea ce ne-ar putea face cu adevărat fericiţi: desăvârşirea sufletească şi spirituală. Cheia fericirii se află în noi, mai precis în ceea ce alegem noi, iar cele mai bune alegeri, care ne conduc la adevărata fericire, sunt acelea făcute avându-L pe Dumnezeu în suflet! Ce bine şi frumos ar fi ca întreaga omenire să înţeleagă mesajul simplu, dar profund al lui Dumnezeu: „Vreau să locuiesc în inima voastră!”. El „bate”, într-o manieră elegantă, la „uşa inimii” noastre, important este să-I auzim chemarea şi să-I deschidem!
De la „pulsul” planetei, aş vrea să trecem puţin şi la „pulsul” ţării. Simţim, parcă, cu toţii o stare de descurajare generalizată şi un spirit de negativism tot mai pronunţat. De ce această stare, ce se întâmplă cu noi şi cu ţara ? De ce avem senzaţia de haos şi de degringoladă ? La o privire de ansamblu, răspunsul nu este foarte complicat: lipsa de repere. Reperul îţi dă o direcţie, o lumină, o cale de urmat. Vedem lipsa acută (aş evita cuvântul „criză”!) de repere, mai exact, de: valori spirituale şi morale, principii, viziune şi modele umane. În primul rând, valorile creştine şi cele morale perene (binele, adevărul, frumosul) sunt sistematic înlocuite cu non-valori, iar principiile respectului, bunului simţ, ruşinii şi ale omeniei sunt substituite în minte şi apoi în trăire de surogate contemporane care sunt, de fapt, doar forme goale sau „forme fără fond”, cum ar spune Maiorescu. Lipsa de valori şi principii corecte duce şi la o lipsă de viziune asupra vieţii şi asupra ţării, dar şi la caractere meschine, urâte, care niciodată nu vor putea constitui modele pentru copii şi tineri. Fără valori, principii şi, în fond, fără de Dumnezeu ne îndreptăm, atât ca persoane, cât şi ca naţiune, spre nicăieri! Mirajul tehnologiei tot mai avansate creează impresia unui oarecare progres, dar, în esenţă, nu face decât să determine un nou tip de mentalitate, a unui individ complet depersonalizat şi dezumanizat, lipsit de sensibilitate (sau cu o sensibilitate deformată, bolnăvicioasă) şi de aspiraţii superioare, către frumos şi divin. Toate acestea conduc la o atmosferă socială şi la relaţii interpersonale aproape ca în operele lui Caragiale! Dincolo de această „radiografie” pesimistă a societăţii româneşti actuale, mai există totuşi speranţă ! Cât timp oamenii se vor apropia de Dumnezeu şi vor cultiva valori şi caractere frumoase, vor da alt „gust”, atât vieţii, cât şi ţării! Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat, ca indivizi şi ca popor, cu toate resursele necesare, deopotrivă spirituale/sufleteşti şi pământeşti, nu trebuie decât să le ştim folosi! La mulţi ani!