Gavril Urs, preşedinte FC BN: Atenţie, avem nevoie de servicii publice de sănătate!

În săptămânile din urmă a apărut în dezbaterea publică din România şi din judeţul nostru o temă cu adevarat importantă si necesară pentru dezvoltarea ţarii – anume ca starea actuală a sistemului public şi a celui privat de sănătate este precară.

Răspunsul sistemului este pe măsura finanţării. În spitalele din România primejdia de a muri, aceea de a fi victima unui malpraxis si de a fi “brutalizat” deindiferenţa, nepăsarea, neştiinţa angajaţilor din spitale devine din ce în ce mai
mare.

Ne întrebăm în acest context, cum reactionează autoritatea guvernamentală dar si autorităţile locale pentru a îndrepta aceste contraperformanţe si pentru a se pune în slujba sănătăţii cetăţenilor (???).

Arbitrariul managementului guvernamental este evident! Zilele trecute domnul ministru Eugen Nicolăescu îl destituie prin intermediul presei pe prof.dr. Benedek Istvan pe motiv că acesta semnalizează absenţa citostaticelor din clinica pe care o conduce la Tg. Mures.

Desi aceasta nu pare o problema locala pentru judetul nostru, ea este una reala –stim cu totii ca in Bistrita nu exista o clinica de transplant medular si hematologie, noi apeland mereu la cele din Mures sau Cluj in acest sens.

De asemenea este frapantă lipsa de reactie efectivă la constatareamorţii unui copil de patru ani care venise în spital să ceară asistenţă pentru o entorsă care nu putea fi letală, doar datorită nepriceperii şi a unui management deficient care este ascuns în interiorul sistemului.

În acest sens fiecare dintre cei care vor lua la cunoştintăstarea de fapt a asistenţei medicale din România are propria sa opinie şi propriile sale concluzii. Datoria noastră este însă, să, atragem atenţia
autorităţilor asupra managementului dezastruos şi asupra practicii superficiale a actului medical în defavoarea pacientului, a cetăţeanului care are nevoie de servicii medicale.

Decizia unei finanţari mediocre a serviciilor medicale pune în pericol atât sănătatea pacienţilor cât şi viabilitatea sistemului medical public si privat.În această logică este evident că vor creşte costurile medicale pe care trebuie să le suporte bolnavul. Serviciile medicale private s-au dezvoltat pe fondul calităţii reduse a serviciilor medicale publice, a absenţei aparaturii medicale dar mai ales din prisma modului în care este tratat pacientul care trebuie să se descurce într-un sistem unde contează, din păcate, de cele mai multe ori relaţiile si resursele financiare mai mult decat viaţa pacientului.

Pentru a putea reanima şi reorganiza de pe alte baze sistemul , estenecesar ca decidenţii din sistemul medical local şi guvernamental să se mişte rapid şi să caute să schimbe din temelii şi rapid mentalitatea din sistemul medical public pentru ca acesta să se pună mai degrabă în slujba bolnavului decât a intereselor “oculte” ale unor administratori şi manageri care nu au onestitatea necesară statutului pe care îl îndeplinesc.

Pentru ca sistemul public să poată răspunde nevoilor populaţiei , a cetăţenilor de orice fel, acesta trebuie să se reorganizeze şi să se reformeze. Totul ar trebui să inceapă cu o cuprinzătoare dezbatere publică privind “starea” sistemului medical din România.

Abia după ce forurile civice si cele profesionale îşi spun cuvântul trebuie adoptate
măsurile legislative urgente care să reuşească –de fapt- reforma sistemului. Apoi măsurile trebuie să fie explicate.

Fără un pact naţional şi întelegerea clară a fenomenului reforma sistemului medical nu va avea succes. De la serviciile minime garantate pâna la activitatea medicala de cea mai mare performantă, totul trebuie să intre în atenţia celor care guvernează, a celor care si-au asumat responsabilitatea sănătăţii publice, a bucuriei cetăţenilor de a trăi sănătoşi.

Abia după ce hotărârea politică de a lua în discuţie sănătatea populaţiei va deveni efectivă putem fi liniştiţi că în România se întamplă mult aşteptata îmbunătăţire a vieţii.

Partidul Forţa Civică le cere cetăţenilor să ni se alăture în acest demers de ai obliga pe guvernanţi să devină conştienţi de urgenţele României anului 2013, deci, să guverneze.

Le solicităm consilierilor judeteni să includă această atenţionare în agenda de urgenţă pe care cetăţeanul român le solicită şi le impune în spiritul civilităţii lumii în care trăim.

Gavrilă Urs, preşedinte Forţa Civică Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5