Gheorghe Mizgan - 65

Să vină pacea!

Revine ploaia-n umbra nopţii

Cu picuri ce lovesc în geam,

 În gândul meu se nasc adopţii,-

 „Vine sfârşitul!” Îmi ziceam.

Adorm, tresar şi văd ecranul,

 Imagini rupte din coşmar,

Sunt prins şi simt că-mi frâng elanu

l Când văd ce chin şi ce amar!

E, parcă, un bruiaj istoric

, Rachete-n tropote de cal,

Efectul este categoric,-

Mormane de moloz stradal.

De câte văd mă paşte-un gând,

Războiul e infern, brutal,

 Se-aud fiinţele plângând,

- Să vină pacea, sus, pe val!

 

Glisare romantică

Visam că mă plimbam pe un covor,

Pe-un câmp care dădea spre un pridvor,

Iar tu erai cu părul blond în vânt,

 Cu ochii-albaştri strălucind, în cânt!

Călcam uşor, ca umbra de sub nori,

De mână ne ţineam, surâzători,

Căldura ne ţinea uniţi în raze

 De Soare, mângâiaţi, în ipostaze

De îngeri, poate, puţin decăzuţi,

Amorul ne plimba pe-un câmp cu struţi

Ce-şi deschideau penajul în lumină,

 Cu plecăciuni, cu muzică-n surdină.

Visam cu râuri strălucind în Soare,

Noi, pe-un cumulus, ne iubeam cuardoare...

Când m-am trezit, singur, ca de-obicei,

Privind perdeaua cu străluciul ei,

Mi-am revenit, dar nu-mi venea să plâng,

 M-am apucat să scriu, ca un nătâng!

 

Gânduri iluzorii

Marea este vie, personificată,

 În multe poeme glorificată...

Pe spatele mării dansează fregate,

 Traulere şi maşini ferecate.

Prin epidermă respiră delfinii,

Mai înăuntru se-nfruptă rechinii.

Din pleoape, pontoane ca genele noastre

 Se-avântă în ochi pe nisipuri albastre;

Bule de gaz străbat suprafaţa –

Un fel de relax, pe tron, dimineaţa.

Stelele de mare stau în parcare

La masterat în oceane cu sare.

Pătrund victorios în apa mării

Să nu mă prindă clipa înserării;

Dau din mâini şi din picioare mai tare,

Iau un căluţ din herghelia din mare,

Călătoresc iluzoriu taman spre stânci,

Parc-aş fi pe-un minisubmarin, pe brânci.

Atât de glorioasă este marea!

Un muzeu de corpuri, cândva, în zarea

 Dată de patru puncte cardinale,

Pluteau în curenţi şi-n lumini astrale.

Stau şi mă-ntreb: Ce s-ar întâmpla, oare,

Dacă marea s-ar întoarce cu burta la Soare?

 

Visez

Sunt bulgăre viu, călător pribegind,

 Lacrimi de lumină-n fragment azuriu;

Din gândul tomnatic se scurge, şoptind,

 Dorinţa ori visu-n stindard purpuriu.

 Din umezii ochi, perdea de speranţe –

Pentru suflet, colier din rubine

Atingând talerul unei balanţe;

 Voi lupta alergând spre mai bine.

 Castelul din vis, în drum stă-ntr-o rână,

 Cu grele aripi planez spre ţărână.

 Visez ca printre fluturi să rămână Izvor de cuvinte, într-o fântână!

 

Trecut-au ecologiştii?

Azi nu mai văd furnale-arzânde,

 Dar nici metalele fluide,

Doar zidurile stau flămânde,

Din ploi ori câini sorbind lichide.

Trecut-au paşi cu noi tratate,

Cu muşuroaie de furnici,

Pe ziduri şubrede, sfărmate,

 Cu verdele dat de urzici.

Pe câmp nici vaca nu mai paşte,

 Iar grajdurile-au dispărut,

Coteţele sunt toate vraişte,

Iar pesta a reapărut.

Şi-a rupt Avicola piciorul,

Nu vezi găina stând pe scară,

 De apă a secat ulciorul,

 În ferme-i gripa Aviară.

Stau câmpurile însetate,

 Conductele încet s-au ros,

Dar vin produse delicate

La Profi, Lidl, Penny, Selgros...