Hristos a Înviat, pentru ca noi să fim buni, să iubim şi să iertăm

Învierea Mântuitorului arată şi demonstrează că istoria este destinată a fi ridicată într-un alt plan, superior celui actual, în planul vieţii incoruptibile unde nu există moartea, unde libertatea spiritului uman, prin Duhul Sfânt, face transparent trupul.
Iisus Hristos are scop ultim victoria asupra morţii şi comuniunea desăvârşită a omului cu Dumnezeu Cel personal, infinit şi veşnic. Învierea lui Hristos înseamnă comuniunea Sa cu Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt şi în acelaşi timp comuniunea cu noi, cu efortul participării noastre.
Hristos a Înviat pentru noi oamenii, pentru ca noi să întoarcem spatele răului şi să mergem spre bine, să urcăm mereu pe axa binelui, iar acest urcuş niciodată terminat în cunoaşterea lui Dumnezeu, este totodată un urcuş niciodată terminat în desăvârşire sau în bine, pentru că fiinţa lui Dumnezeu cea nemărginită, echivalează cu Binele nemărginit. Dacă binele nemărginit este Dumnezeu Cel infinit, omul care tinde spre binele nesfârşit dovedeşte că participă la Învierea lui Hristos, participă la Dumnezeu, asupra lui se exercită forţa binelui. Dumnezeu Cel personal îşi face simţită, într-un fel tainic, bunătatea în firea omenească, în binele ce-l facem este totdeauna şi ajutorul lui Dumnezeu.
Trebuie să iubim şi să iertăm, mântuirea omului înseamnă ridicarea acestuia de la simpla lui stare de subiect la starea de subiect al dragostei dumnezeieşti. Prin dragoste afirmăm pe cel pe care-l iubim ca subiect liber şi nu-l considerăm simplu obiect, atunci şi el ne afirmă pe noi tot ca subiect liber. Dragostea cu adevărat îl face pe om liber şi deplin. Frica, invidia, egoismul, sunt nişte forţe care limitează libertatea şi smerenia omului.
Trebuie să ne rugăm, cea mai înaltă asemănare cu Dumnezeu o atinge sufletul în rugăciune, pentru că astfel ne unim cu Dumnezeu. Trebuie să iubim, numai iubirea, produs al eliberării de sub legile automatismului pătimaş, produce căldura continuă, fără spasme, liniştită, în suflet, doar iubirea în libertate ridică pe om la starea lui de persoană, mereu vie şi mereu nouă, deasupra obiectelor rigide, incapabile de mişcări libere sau mişcate fără voia lor. Cu cât iubeşi pe cineva mai mult, cu atât eşti mai entuziasmat şi în acelaşi timp mai plin de răspundere pentru el, cu atât ţi s-a deschis un orizont mai adânc al cunoaşterii lui ca persoană. Iubirea creşte din ea însăşi în măsura în care se afirmă, întrucât este relaţie de la persoană la persoană, apropierea unei persoane de alta, iubirea creşte la nesfârşit. Omul este făcut pentru iubire şi pentru comuniune sau pentru asemănare în iubire, iar această comuniune dă omului o frumuseţe deosebită.
Acum când Hristos a Înviat pentru noi, trebuie ca şi noi să iertăm, atunci sigur că Dumnezeu lucrează prin oamenii care iartă. Când un om iartă, el iese din planul rigid al dreptăţii intrând în planul libertăţii, prin iertare intrăm în planul libertăţii absolute, izvorul adevăratei puteri care elibereză, prin iertare sufletul se linişteşte, se înnoieşte şi intră în comuniune cu Divinitatea care este iubire.
Hristos a Înviat! Să iertăm şi noi şi să nu aşteptăm răspuns, iubirea este iertare, să iertăm din iubire. Iisus Hristos ne-a iertat pe toţi prin marea Sa Jertfă, a făcut-o din iubire pentru noi, de aceea, când şi noi iertăm, să nu negociem niciodată această iertare!