HRISTOS se pogoară iar, spre a se naşte în peştera de piatră a sufletelor noastre

Popoare întregi, neamuri din vechime şi indivizi singuratici-mahomedani, iudei, hinduşi, budişti, confucianişti, animişti se miră de mii de ani şi până azi şi nu pot crede că Ziditorul făpturii, Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul Universului cu oştirile lui de stele şi galaxii, a acestei mirifice planete ce poartă viaţa şi Omul, ar putea să-şi lase eterna slavă şi să îmbrace sărmanul, fragilul nostru trup de ţărână. Cât de iubitor poate fi acest Dumnezeu, Părinte al nostru, care vrea să bată drumurile noastre prăfoase, şi să poarte mizerele noastre haine în locul celor de lumină şi glorie, să sufere de foame, de sete, să trudească aşa cum se trudesc cei mai mulţi dintre locuitorii acestui pământ pentru “pâinea cea de toate zilele!! Nu vine să ne orbească prin puterea împărătească orbitoare, cu sceptrul de Stăpân al Universului fără margini, înconjurat de miriadele de arhangheli şi îngeri, ca nu cumva să ne deranjeze libertatea şi să ne simţim obligaţi să-l primim aşa cum i s-ar cuveni de drept.

Va lua chipul cel mai blând de sub soare:al unui copilaş umil, al unei maici sărmane, dar Preacurate ca un crin din Hebron şi se va naşte într-o iesle singuratică la marginea sătucului-cetate a lui David, ca un “homo exclusus”. “Mai bine între dobitoace - zice Sfântul Nicolae Velimirovici al Serbiei- căci dobitoacele nu au păcate, cum au oamenii.” Oamenii de rând nici nu-şi dau seama că aşteptarea miilor de ani s-a împlinit în acea zi a istoriei, că Izbăvitorul, Salvatorul aştepat de la Adam şi Eva încoace se naşte. Ei sunt ocupaţi cu recensământul lui Augustus, trufaşul împărat al Romei, care vrea să ştie câţi supuşi are, ca să-şi calculeze taxele, gloaba. Oamenii de rând vor să se cazeze cât mai bine, se preocuopă ce să mănânce după drumul uriaş parcurs. Apoi vor suspina în colinde: “Ba noi poate L-am văzut/ Însă nu l-amcunoscut,,,”

Cât despre irozii din Iudeea, ca toţi irozii lumii, tremură pe tronurile lor auzind spăimoasa veste că s-a născut un Mare Împărat, “a cărui stăpânire este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel,7.149. Câtă simplitate şi evlavie în comportamentul Mariei când primeşte vizita cerească! Câtă simplitate şi curăţie în comportamentul lui Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare, ales de Dumnezeu s-o protejeze, fiindcă iudeii ucid cu pietre pe fata sau femeia care greşeşte (pe bărbat nu). Sfinţii Ignatie, Ieronm şi Grigore al Neocesareei spun că astfel au fost induşi în eroare şi demonii, care au crezut astfel că IISUS s-a născut nu dintr-o fecioară, cum prevestea Scriptura, ci dintr-o femeie căsătorită. (Nu cumva deci să ne asemănăm clevetitorului vrăjmaş!) Câtă simplitate (spun Sfinţii Părinţi despre sfinţii evanghelişti) când relatează cele mai măreţe evenimentedin istoria lumii!

Aceeaşi simplitate de copii nevinovaţi o vom afla în cazul sfinţilor apostoli, la sfinţii şi martirii din veacuri.

Câţi ani ai, iubite cititorule şi cititoare? Născutu-s-a oare şi în peştera sufletelor noastre pruncul IISUS? Da? Ne putem bucura atunci cu bucuria Crailor ce vin din depărtările Răsăritului, cu bucuria lui Filip ce-l anunţă entuziasmat pe Natanael: ”Am găsit pe Acela despre care au scris Moise şi proorocii, pe IISUS din Nazaret” (In.1, 45).

Iar de nu, L-am aflat încă pe IISUS, iată, vine iar Crăciunul. Încă o ocazie de a ne face sufletul pelerin pe drumul spre Betleemul Iudeei, alături de Crai. Ne va călăuzi o stea… Planeta creştinilor e iar în sărbătoare mare. Copil, mă bucurau cozonacii, gustarea împărătească (fără E-urile încă neinventate), capra şi bradul, zăpada în troiene “cât gardul”-cum spune Bacovia, iar mai apoi am înţeles că bucuria sufletului e mai presus de hrana aleasă şi de toate cele create. Am înţeles pentru ce erau fericiţi sfinţii chiar în temniţe, în persecuţii şi suferinţe în faţa destinului ostil. Purtau în suflete pe IISUS, Cel născut în Betleem, Cel slăvit de îngeri, păstori şi crai. Cerul îşi deschide porţile resplendisante cântând dumnezeieşte în faţa păstorilor cu inimă curată. Dacă profetul Isaia auzise în cer clamarea serafimilor, heruvimilor şi îngerilor: ”Sfânt!Sfânt!Sfânt!” închinat Dumnezeirii, acum, în noaptea Naşterii Mântuitorului, îngeri strălucitori cântă un imn nou, pentru Dumnezeu şi pentru oameni, imnul mântuirii ce se vesteşte :”Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire!”