Icu Crăciun despre Alexandru Vlad, în revista “Vatra”

Icu Crăciun a fost, după cum însuşi mărturiseşte, coleg cu Alexandru Vlad, la Filologia clujeană. Şi chiar mai mult decât colegi: au fost prieteni. O prietenie care a durat până la trecerea prematură în eternitate a autorului „Ploilor amare” şi al altor cărţi intrate deja în patrimoniul literaturii române. Despre anii studenţiei şi cei care au urmat îşi aminteşte acum prozatorul măierean în revista „Vatra”, nr. 7-8/2015. Reproducem doar un scurt fragment.
„… îmi amintesc că după prima carte tipărită (Aripa grifonului, Ed. Cartea Românească, 1980), - l-am întrebat câţi bani a primit, nu mi-a spus suma, dar mi-a răspuns: «Închipuie-ţi, Icule, ce bucurie i-am făcut mamei când am ajuns la ea acasă cu un camion încărcat de mobilă!» Şi n-o cumpărase pe rate, cum am făcut mulţi dintre noi, ci cu bani numerar. Totuşi, nu m-am mirat când l-am auzit cu urechile mele, asta după ce numele său devenise cunoscut, rostind nepăsător: «În România succesele sunt perisabile!» Pentru mine, Alexandru Vlad şi celălalt coleg, Adrian Ţion, mi-au fost repere la care m-am raportat toată viaţa (fie-mi iertată această mărturisire sentimentală), lăsând la o parte rolul dascălilor mei, care îşi au, fireşte, fiecare rolul lor binemeritat şi preţuit în existenţa mea. Decât să plece din Clujul său drag, Alexandru a preferat, cum spunea Ion Simuţ, meserii de «slujbaş mărunt şi marginal» (…), numai pentru a fi aproape de biblioteci, de lumea cărţilor de orice fel.”
„Nu, scriitorul Alexandru Vlad n-a plecat, pare să-l contrazică Irina Patraş pe Icu, dar şi să-l mângâie totodată, pe el şi pe toţi cei care l-au iubit şi preţuit pe prozator şi-i regretă graba cu care s-a despărţit de cei dragi. El a rămas printre noi. Îl putem oricând regăsi în tihna recitirilor şi a amintirii. Cel care a plecat e omul Alexandru Vlad. Ne va lipsi – o vreme, cât vom mai adăsta pe-aici, prin lume – personajul luminos şi înţelept care ne întâmpina la fiecare colţ de stradă şi de viaţă cu o poveste cu tâlc. Ne va lipsi prietenul generos cu zâmbetul lui cald şi înţelegător, gata să mulcomească supărări şi să împace cu o vorbă potrivită.
Drumurile noastre au de-acum un reper mai puţin.”
Despre Alexandru Vlad şi cărţile sale mai depun mărturie, alături de cei citaţi deja: Alex Goldiş, Alex Ciorogar, Amalia Cotoi şi Constantin Cubleşan. Sub genericul (din păcate!): Alexandru Vlad in memoriam.