Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Daniel Moșoiu și arta dialogului

Icu Crăciun

Toate cronicile apărute până acum la cartea lui Daniel Moșoiu Acordul fin. Convorbiricu Alexandru Vlad (Școala Ardeleană, 2019) sunt pozitive. Nici nu aveau cum să nu fie de vreme ce în ea este vorba de regretatul prozator, traducător, jurnalist, eseist și poet Alexandru Vlad.
Daniel Moșoiu este redactor la Radio Cluj, unde a făcut și face emisiuni culturale excelente. Fascinat de opera scriitorului, dar și de omul Alexandru Vlad, a realizat, cum era și firesc, - fiind el însuși poet și prozator -, mai multe convorbiri cu autorul Ploilor amare, unul din cei mai inițiați teoreticieni în prozastica românească, care știa să desfacă și să refacă la filigranresorturile unei cărți mai cu seamă de proză. Poate că nu întâmplător îl provoacă, nu o dată, cu întrebări referitoare la structura și tehnicile textelor sale, la modelele de scriitori, la atelierul de creație, la stilistica sa redutabilă, la rafinamentul frazelor sale, la cele mai recente lecturi. Răspunsurile prozatorului, retras pentru a scrie în Mihăiești, satul în care i-au trăit bunicii materni, fără telefon, televizor și radio, în speranța că acolo își va regăsi calmul și sănătatea, „ceva din căldura copilăriei care refuză să se dezvăluie”, sunt sincere și interesante. Din păcate, satul cu liniștea căutată nu mai exista, mediul paradiziac al copilăriei dispăruse, și, din cauza asta l-a privit cu un ochi critic în Curcubeul dublu, dar, cu toate acestea, a rezistat și a creat acolo.
Cea mai gravă boală de care a suferit Vlad a fost singurătatea în ciuda aparenței joviale și a bonomiei sale proverbiale. Până și textele din care răzbat situații nostime sau amuzante (dar asta se întâmplă rar) sunt scrise pentru a-și ascunde solitudinea, urâtul cu sensul său ascuns, sau cum zice Moșoiu „există un fir nostalgic, melancolic care străbate aproape toate prozele lui Alexandru Vlad”. Vorbele sale de duh, replicile ascuțite și acide, au fost, de fapt, arme de apărare, de defulare sau refulare în fața problemelor existențiale, mai mult neplăcute decât plăcute. Dincolo de amănuntele referitoare la biografia romancierului, cele mai multe întrebări se referă la cărțile de referință: Curcubeul dublu, Ploile amare, roman-parabolăal colectivizării a cărui intrigă este povestită cu bună dispoziție de Alexandru Vlad, înainte de publicarea sa (într-un alt interviu, din 5 martie 2012, avea să-și prezinte și câteva personaje), dar și despre cartea de proză scurtă Măsline aproape gratis. Proze asortate, care ar fi trebuit să intre în Curcubeul dublu, după spusele autorului. Precizăm că romanul Ploile amare a fost premiat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, de Uniunea Scriitorilor din România în 2011, de revista Observator cultural și de revista Poesis. Bineînțeles că se discută și despre celelalte cărți: Frigul verii, Atena, Atena!, Cenușă în buzunare, fără, însă, a se insista prea mult asupra lor.
Deseori, în discuțiile celor doi intervin un Ion Mureșan, prietenul său de o viață, un Ion Bogdan Lefter sau un Victor Cubleșan, cu toții apreciindu-i migala și stilul fin în construcțiile sale laborioase și complexe, „o artă vădit pritocită și exersată”, cum s-a exprimat Victor Cubleșan în cronica sa din Steaua.
În partea a doua a acestei cărți, cea mai savuroasă și mai interesantă, Daniel Moșoiu îi are ca invitați, în tandem, pe înșiși Alexandru Vlad și Ion Mureșan, - „autori încercați existențial”, deveniți repere solide pentru tânăra generație de prozatori și poeți -, fiecare cu trăirile, viciile și capriciile sale, și îi provoacă să vorbească unul despre celălalt, despre copilăria fiecăruia, idealurile, meseriile practicate, debuturile mult amânate și așteptate,creațiile lor, gusturile lor muzicale,cronicile și remarcile elogioase, realitățile de după evenimentele din decembrie 1989, politică și apolitică, proiectele lor, sau despre celebra cafenea Arizona, botezată așa de un prieten comun, Virgil (Bill) Stanciu, unul din cei mai importanți traducători în limba română ai literaturii engleze și americane, aproape despre tot ce ține de existența unui intelectual român care a trăit atât înainte de decembrie 1989, în plin regim comunist, cât și în perioada postdecembristă, stabilit în Clujul de nedespărțit al fiecăruia; acest interviu datează din 5 februarie 1998 și se cuplează bine cu cel din decembrie 2011, de la sediul revistei Tribuna, unde se discută despre carteaAlcool a lui Ion Mureșan și din nou despre Ploileamare a lui Alexandru Vlad, amândouă tipărite la editura Charmides a lui Gavril Țărmure, de la Bistrița.
În secțiunea a treia Daniel Moșoiu a introdus câteva gânduri ale lui Al. Vlad despre „…vraja și mirosul cărților, primele cărți citite”, „…autorii și cărțile care i-au marcat existența”, „… profesorul Mircea Zaciu”, „…romanul Ploile amare”, „…lecturile publice”, „…Mihai Eminescu” și „…cel mai frumos roman de dragoste din literatura română”.
În „Epilog” vom găsi una din cele mai cutremurătoare și delicate amintiri a lui Ion Mureșan despre prietenul său, Alexandru Vlad.
Această carte, pe care v-o recomand cu căldură, are, la final, fotografii cu reputatul prozator, de la anii săi de liceu, până la cele în care apare alături de: Ion Mureșan, Alexandru Cistelecan, Gheorghe Crăciun, Vasile Gogea, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, Alexandru Păsat, Irina Petraș, Ion Pop, Petru Poantă, Vasile George Dâncu, Vasile Sebastian Dâncu, Horea Poenar, Ștefan Baghiu și Gavril Țărmure.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]