Inima lui Stalin

Mi-a împrumutat-o un miner, de la fosta mină de caolin de la Parva, în iarna anului 1987, când mă căzneam să curăț zăpada din fața magaziei unde îmi țineam lemnele pentru foc, lângă blocul specialistului, din buricul comunei.

Când m-am mutat la școala din Nușeni și mi-am adus tot calabalâcul din Parva, am aruncat-o în raba care îmi căra bagajele la blocul din Beclean unde aveam noul domiciliu. Am coborât-o de pe balconul apartamentului în noul garaj pe care mi l-am construit. Acolo a zăcut lopata, vreo douăzeci și opt de ani, uitată și fără a o mai folosi.  

În iarna aceasta, când ninsorile abundente s-au prăbușit peste satul Malin, într-o zi am pus-o în mașină, în eventualitatea folosirii ei, la deszăpezirea urcușului care se află aproape de casa  soției mele din această localitate.  Atunci mi-am reamintit cât de mult m-a impresionat prima dată sintagma ,,inima lui Stalin”. Conotațiile ei sunt multiple și au o încărcătură istorică amintind de comunismul sovietic transplantat și la noi. Prima ei semnificație cred că a fost una admirativă, construită printr-o comparație propagandistică referitoare la inima ,,mare și nemuritoare” a tovarășului Stalin, fiindcă lopata pe care am primit-o avea dimensiuni mult mai mari decât una obișnuită, iar marginile ei  laterale erau îndoite în sus pentru a se putea lua mai mult cu ea.

Propaganda impusă nu s-a lipit decât forțat de sufletele celor care au robotit cu o asemenea unealtă. Sintagma amintită ascunde în spatele ei o enormă suferință a celor care au populat lagărele ți închisorile sovietice și cele românești, în perioada dictaturii comuniste. Câți osândiți la muncă silnică au sfârșit în mână cu ,,inima lui Stalin”?  Lopata ,,tătucului” popoarelor a cauzat multă suferință și  moarte. Ea îmi amintește de cizmele din pâslari, de pufoaica și șapca cu urechi care avea  un ,,cuc”, cum spunea prozatorul Traian Parva Săsărman într-o frumoasă narațiune. ,,Cucul” nu era decât o insignă cu stema RPR. Toate aceste obiecte erau de sorginte sovietică. Când era muncitor la ,,ștrec”, la calea ferată, tatăl meu, preotul greco-catolic clandestin, era echipat cu aceste obiecte vestimentare, iar când profila terasamentul căii ferate utiliza și el ,,inima lui Stalin”. Istoria  și-a avut uneltele sale, iar în mentalul colectiv sintagmele impuse au căpătat alte sensuri pe care cei mulți le-au stabilit învingând propaganda puterii comuniste.