Inimi de piatră:Stalin, „tătucul popoarelor” (3)

Era în anul 1903 când Iosif Visarionovici Djugaşvili a fost exmatriculat de la internatul Seminrului Teologic din Tibilisi (Tiflis), dar el nu s-a mai întors acasă, ci a devenit liderul tâlharilor din Tibilisi. Îşi ziceau „revoluţionari” fiindcă oficial luptau pentru independenţa Georgiei, spre a o scoate de sub stăpânirea ţarului, dar se ţineau exclusiv de jafuri tâlhării şi atentate teroriste

Unul din adolescenţii tâlhari era Alioşa, fiul unui renumit şi bogat croitor, pe care Stalin îl proteja în faţa celorlalţi. Micii bandiţi ajunseseră să-i ştie de frică lui Iosif-Soso (viitorul Stalin), care nu mai amintea prin nimic de ruşinosul copil de altădată. Deşi era slab de tot, pirpiriu chiar, toţi din bandă se temeau de el, fiindcă era năprasnic când se mânia.

Anul 1905 este anul înfrângerii Rusiei în războiul ruso-japonez (şi catastrofala înfrângere în bătălia navală de la Ţushima), când au loc mari manifestaţii antiţariste, inclusiv la Tibilisi (Tiflis pe atunci). Poliţia împrăştie manifestaţia şi trece la arestări masive. Iosif - Soso este luat de amicul Alioşa şi ascuns la acesta acasă, unde a fost hrănit de cele trei surori ale lui Alioşa, adică Alexandra, Maria şi Ekaterina, mezina, zisă Kato. Toate trei lucrau alături de tatăl lor în atelier făcând rochii pentru doamnele din înalta societate.

Jurnalul ţinut de sora mai mare, Alexandra, redă trista poveste de dragoste dintre Iosif şi prima lui soţie, Kato Şvanidze pe care o întâlnise aici, la Alioşa.