Inovarea și fascinația științei, descoperite de tineri, la Bistrița, la Noaptea Cercetătorilor Europeni
Anul acesta, Bistrița împreună cu Cluj-Napoca, Iași, Sighetu Marmației și Gheorgheni au aderat la cele peste 400 de orașe europene ale științei și inovării. Astfel, Bistrița a devenit parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, care, în istoria sa de 15 ani, s-a dezvoltat ca una din cele mai potrivite oportunități de o zi în care tinerele generații de elevi și studenți, alături de întreaga comunitate, pot pătrunde altfel în universul cercetării și inovării tehnologice. Au fost promovate o multitudine de activități interactive pentru comunitate (prezentări, expoziții, experimente, interviuri, concursuri, ateliere și jocuri). Acest eveniment a fost organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II, finanțat prin Horizon Europe Framework Programme (HORIZON).
În deschiderea evenimentului, dr. Barta Andras-Istvan, director de proiect, a punctat faptul că organizatorii îşi propun să aducă la Bistriţa un eveniment de succes, care a ajuns deja la a III-a ediţie. Acesta a mulţumit autorităţilor locale – Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Bistriţa – pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului, dar şi mediului de afaceri bistriţean, unităţilor de învăţământ, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Prefectul Teofil Cioarbă a menţionat că acest eveniment este un exemplu că şi la Bistriţa pot fi promovate acţiuni de succes, cu o multitudine de parteneri. „Bistriţa are şi cercetare şi dorim ca acest eveniment să crească de la an la an şi să fie cât mai mult apreciat de locuitorii judeţului. Felicitări tuturor!”, a spus prefectul Cioarbă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean B-N, Camelia Tabără, a adus mesajul administraţiei judeţene şi al preşedintelui Radu Moldovan, precizând că este un eveniment spectaculos, deschiderea spre cercetare şi inovare fiind o garanţie a progresului societăţii. Vicepreşedintele CJ a adăugat că, la nivel european, interesul copiilor pentru ştiinţe este din ce în ce mai mare, mizând pe o participare cât mai mare a copiilor şi tinerilor din judeţul nostru care să se „viruseze” de interesul pentru ştiinţe şi cercetare.
Mesaje au transmis şi managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş, dr. Irina Reboşapcă - director de proiect, dar şi conf. univ. Mihai Schiopu de la UTCN.
Printre cei care susțin prelegeri publice se numără Corina Şimon de la Primăria Bistriţa, Răzvan Cerceja - director ADI Turism în Bistriţa-Năsăud, sculptorul Mircea Mocanu, cercetătorul în pomologie Mihai Bilegan, Marius Carhaţ de laANAP, speologul pr. Crin-Triandafir Theodorescu. De asemenea, sunt organizate ateliere indoor, dar şi activităţi la diferite standuri ale APM B-N, Poliţiei, Jandarmeriei, Centrului Antidrog, Salvamont. Printre expozanţi sunt Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, ICPE B-N, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Extensia Bistriţa a UBB cu Facultăţile de Geografie şi Educaţie Fizică şi Sport, companiile Comelf, RAAL, Rombat, Clinica Sanovil, Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Harta Verde, Centrul de Resursă şi Referinţă în Autism "Micul Prinţ" Bistriţa, invitaţi speciali fiind Centrul Europe Direct şi CS Gloria 2019 B-N.
Merită amintită participarea CN "Liviu Rebreanu" Bistriţa, a LPS Bistriţa, a echipelor de robotică de la CNLR şi CN "Petru Rareş" Beclean, dar şi a copiilor de la CŞEI "Lacrima".
Acest proiect este inițiat și implementat de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca (Extensia universitară Bistrița – lider de proiect, în colaborare cu Centrul de Cercetare a Așezărilor și Urbanism și extensiile universitare ale Facultății de Geografie din Sighetu Marmației și Gheorgheni), în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Partenerii proiectului sunt reprezentați de instituții de învățământ superior și de cercetare, la care se alătură și unități economice, asociații și ONG-uri. Împreună, dorim să împărtășim comunității locale, în special tinerilor - elevi și studenți, cele mai valoroase realizări, rezultate, activități, produse și servicii care sunt rezultatul eforturilor susținute prin cercetare și tehnologii inovative.
Citiţi şi:
- Vineri, 29 septembrie, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023
- Noaptea Cercetătorilor Europeni, pe Pietonalul Liviu Rebreanu! Ce poți vedea, până la miezul nopții
- Vineri, vino pe Pietonalul Liviu Rebreanu la Noaptea Cercetătorilor Europeni!
- Noaptea Cercetătorilor Europeni, 27 septembrie 2024, Bistrița
- Inovarea și fascinația științei, descoperite de sute de copii și tineri din tot județul la Noaptea Cercetătorilor Europeni!
Adaugă comentariu nou