„Insula”

Oraşul numit „Poarta Deltei”, Tulcea, are un loc aparte numit „Insula”, unde cineva s-a gândit să-şi împărtăşească dragostea pentru natură cu ceilalţi. Norii încadrau deasupra locului numit „Insula” roiuri de stele. Apa ce înconjoară această minune pare liniştită şi argintie. Câte un peşte mic sare din când în când şi ne anunţă că nu a adormit încă. Fermitatea celui ce a creat această oază dispare odată cu zâmbetul ce dezveleşte o dantură aproape perfectă.

Ai impresia că nici nu realizează ce succes reprezintă mica lui afacere. De fapt, a creat o insulă artificială. Cu pielea bronzată de soarele fierbinte, cu ochii albaştri, pătrunzători, ne întâmpină cu vădită bucurie, dispus să ne servească cu tot ce avea mai bun. Ospitalier, exagerat de amabil, povesteşte cum s-a lovit de birocraţie, cum a pornit afacerea asociat cu alţi paisprezece tovarăşi, apoi mulţi dintre ei au abandonat şi au cedat unui grup de cinci şantierul care nu mai ducea la o finalitate.

Nimic nu mergea bine şi nici nu arăta bine! Cu perseverenţă, domnul Popescu, rămas singur, a dărâmat, precum meşterul Manole, tot. S-a gândit că pe orice insulă se găseşte multă vegetaţie. A adus şi a semănat mai multe plante decât la grădina botanică. Apoi, a construit o terasă, un restaurant şi un mini-hotel cu doar douăzeci şi opt de locuri. S-a demonstrat că era insuficient iar acum se străduieşte să-l mărească la o sută de locuri. Orice investiţie cere răbdare, bani şi muncă. Multă muncă, seriozitate, inteligenţă. Materialele folosite sunt de calitate, autohtone. Mult lemn, stuf, care reprezintă zona.

- Nu m-am băgat la inoxuri, motiv pentru care mini-hotelul meu are priză la străini. Toată familia mă ajută. Apoi, lemnul are căldura lui, am construit practic o lacustră, terasa este cu mese şi bănci din buşteni aduşi tocmai de la Braşov. Ştiţi, apa are atracţia ei, am consolidat, am deratizat. Sunt mult lucruri de făcut. Sunt inginer de meserie dar e nevoie să te recalifici, să înveţi din mers, să fii perseverent şi să munceşti cot la cot cu ceilalţi. Dacă nu te dăruieşti şi nu insişti, nu obţii nimic de la viaţă. Am cumpărat o eoliană de 20 kw, cu care să-mi asigur energia proprie. Am proiectat un sistem care să asigure în noul hotel căldura ce va fi luată de pe fundul lacului cu ajutorul unor pompe speciale compuse din 5.600 metri liniari de ţeavă, prin care va trece un lichid. Acesta, vara va face răcoare.

Serpentinele au fost deja aşezate pe fundul lacului, când era uscat, l-am curăţat şi apoi l-am umplut cu apă. Pentru apa caldă, menajeră, am instalat panouri solare.

- Aveţi puieţi de peşte?

- Când am aşezat filtrele s-au infiltrat din Dunăre.

Dar cum vă spun că firmele care se ocupă de igienizare, vor popula lacul cu patru specii de peşte.

Dimineaţa am fost trezită de cântatul cocoşilor. Uimirea a fost şi mai mare când am descoperit o micro-grădină zoologică. Găini, cocoşi de mai multe rase, raţe, gâşte, porumbei, fazani dădeau senzaţia de autentic, de fermă. Soiuri peste soiuri, porumbei albi cu coada ca evantaiul demonstrau că se simt bine acolo, pe „INSULA” domnului inginer Popescu.

Ne citeşte mirarea pe faţa şi explică fără să-l mai întrebăm:

- Am nepoţi care n-au bunici la ţară şi m-am gândit că terapia cu animale face bine şi celor mici şi celor mari! Cineva mi-a adus zilele trecute un iepure pe care l-am pus acolo, la grămadă. Animalele astea se înţeleg mai bine decât oamenii. Vin părinţii cu cei mici, la promenadă să admire cocoşii decorativi, porumbeii de toate soiurile. Spaţiul unde se află păsările are un gard din plasă care face posibilă imaginea din interior. Copiii, chiar şi părinţii, îi cunosc mai bine decât mine. Ei îmi pun care a mai crescut, care s-a mai îngrăşat, care a pierdut din pene. Soţia mea a venit cu o idee, ţinând cont că împrejur este apă, iar copiii nu sunt prea liniştiţi, doreşte să le creeze un spaţiu special pentru petreceri şi distracţie.

Mută de uimire îl întreb pe acest distins domn:

- Mai aveţi şi alte perspective?

- Da, ţinem aproape clientul şi ne comportăm cu toţi ca şi când ne-ar fi fraţi, cred că doar aşa vom supravieţui.

Îl întreb râzând:

- Aveţi de gând, cumva, să aduceţi şi delfini?

- Şi crocodili, vreo doi, trei dacă este nevoie!

Aţi observat că am şi câini care dorm ziua fiindcă le este foarte cald, dar copiii intră la ei să-i mângâie. Eu însă am mereu o teamă şi-mi spun în gând: „Îs prea mici ca să-i baţi şi prea răi ca să-i ierţi!”

- Stres aveţi suficient?

- Nu doresc să vă mai spun pentru că sunt mult prea amărât! Apoi îşi strigă nevasta care aduce platouri cu peşte marinat, peşte prăjit, cu lămâie şi mujdei, peşte afumat. Ne întreabă dacă dorim şi îngheţată. Ne gândim cu reţinere la preţuri.

- Nu vă faceţi probleme, totul este din partea casei. Privim apa din jurul insulei, artificial creată, speciile de plante mai verzi şi mai pline de flori ca niciodată. Pe loc îmi vine în minte proverbul românesc „Omul sfinţeşte locul!” şi mă gândesc cât adevăr există în aceste trei cuvinte.

Soarele apune liniştit şi noi admirăm peisajul inedit, creat de un om harnic, cu multă imaginaţie şi iniţiativă.