Tudor Giurgiu: Nu ştiu ce vrea Ada Milea să-i aduca Moşu’. Eu sunt mulţumit ca mi-a adus ea mie un cadou neprevăzut si nepreţuit

Nu puteam sa las sa treaca anul fara sa zic nimic despre una din marile bucurii avute in luna decembrie. Altceva decat filme, premii, politica sau concerte de Craciun. Am fost la Cluj la inceputul lunii special sa pot vedea niste spectacole din admirabilul Festival “Interferente” organizat de Tompa Gabor si echipa lui de la Teatrul Maghiar. Asa s-a legat sa vad in fine “Insula”, dupa Gellu Naum, un spectacol de Ada Milea, la Teatrul National. La romani, cum ar veni

Nu sunt critic de teatru asa ca nu ma pricep sa zic in cuvinte alese ce are extraordinar aceasta mica bijuterie. Pot insa sa zic ca, timp de o ora, m-am bucurat, am ras, am fost undeva intre vis si realitate si, lucru rar, am simtit energia celor de pe scena, am simtit ca si ei se simt al dracului de bine jucand spectacolul asta. Pentru ca e crazy, e total “altfel” fata de ce am mai vazut in Romania, pentru ca tot ansamblul functioneaza perfect. Cred ca ultima data cand am iesit efectiv bucuros dupa un spectacol a fost, cu multi ani in urma, dupa “Cantareata Cheala” a aceluiasi Tompa Gabor, o alta traznaie de referinta. Actorii sunt toti minunati, canta foarte OK si nu prea merge sa faci remarci individuale pentru ca ar fi lipsit de orice bun simt.

E atata fantezie si simplitate in “Insula” incat cred ca Ada Milea si trupa ei ar trebui sa faca showuri prin tara, sa fie luati sub aripa de un impresar care sa cultive poporu’ si cu altceva decat cu “Pluralul englezesc” sau eternele piese de bulevard.

Nu stiu ce vrea Ada Milea sa-i aduca Mosu’. Eu sunt multumit ca mi-a adus ea mie un cadou neprevazut si nepretuit.