Între eu şi mine

,,Martori fără voie

A luptei dintre mine şi eu”

(Maria Surducan)

Poeta Maria Surducan a terminat masteratul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, secţia grafică. În anul 2004 ea a debutat poetic cu volumul ,,Destin” (Editura ,,Pro Transilvania”, Bucureşti).

Poezia ei este un cântec de ieşire din adolescenţă, un duel între starea de juvenilitate şi proiecţia acesteia în viitor sau percepţia ei de către semenii din preajmă. Calea parcursă este străjuită de două pronume: eu, stare de fapt a adolescenţei şi mine, parcurs şi stare a devenirii.

Poeta parcurge o etapă de limpezire a sinelui, încearcă să se desprindă de lumea păpuşilor, pe care le-a învăţat să vadă viaţa cu ochi de basm (,,Cântec de leagăn”).

Întâi Maria Surducan cucereşte lumea ca pe o jucărie, geneza ei începe chiar cu ea: ,,Întâi ziditu-mi-am lume în mine”(,,Geneză”).

Plasată rapid ,,în braţele vieţii”(,,Adam”), ,,curiozitatea de copil”, o determină să perceapă viaţa interogativ, ceea ce nu convine acesteia: ,,Şi lumii i-e frică să cadă în mine”(,,Adam”).

Poeta, prinsă încă în ,,mreje de basm” cutreieră universuri care nu sunt încă bine definite, în ele sfântul se metamorfozează repede în balaur sau invers (,,Icoană”). Nemulţumită de lumea în care s-a născut, ea îşi croieşte un spaţiu al visului: ,,Din zdrenţe de realitate/Croind vis”(,,Homo lundes”).

Ca un Ulise plecat să cucerească lumea , poeta îşi doreşte să înlăture orice constrângere, cheamă la o frenetică dezlănţuire blagiană, amintind de poezia ,,Daţi-mi un trup, voi munţilor”: ,,Hai timpul să rupem, hai cerul să spargem”(Ilinix”). Chiar dacă se prăbuşeşte ,,Sub apăsarea armurii”(,,Turnir”), ea caută cu perseverenţă ,,izvorul timpului”(,,Veniţi cu mine”), vinde şi altora vise (,,Vânzătorul de vise”), se îndepărtează tot mai mult de autosuficienţa liniştitoare. ,,Că voi sosi altundeva/Altundeva departe de ceea ce se cheamă eu”(,,Secvenţa”).

,,Duelul” dintre vârstele parcurse este arbitrat de timp, de ,,albul” care ,,ne va strivi/Bătându-şi aripile/În ritmul clopotelor/De la capătul lumii.”(,,Chemare”). Adolescenţa nu poate fi uitată: ,,Să nu uit cine am fost”(,,Poarta sărutului”).

Dacă Ana Blandiana dorea într-un ,,Descântec de ploaie” să se contopească cu elementele naturii, Maria Surducan ar vrea să se urce în primul tren şi să plece departe: ,,Şi-mi vine să pornesc serioasă prin ploaie,/Să mă ghemuiesc în primul tren/Cu destinaţia departe”(,,Ploaia”). Probabil că la capătul călătoriei poeta se va întâlni cu sine, împăcându- se cu ea: ,,M-aştept pe mine”(,,Destin”).