Înv. Mariana Prigon Sbârciu: Nepăsarea

Moto:"De poţi face ceva, Doamne, ajută-ne nouă să ne trezim."
*
La noi se poate şi aşa!
Mă doare sufletul când văd pe malurile apelor -la televizor- tone de gunoaie.
Cine este vinovat?
Noi toţi, de bună seamă, că nu luăm măsuri drastice pentru cei necivilizaţi. Şi culmea că tot aceia se mai plâng de cei ce ne conduc, că nu fac, că nu dreg. Şi în oraş aşteptăm să ne facă ordine cei din primărie.
Ce să facă autorităţile? Să ne dea şapte ani de-acasă? Să ne înveţe să lăsăm în urma noastră locul curat?
Nu fraţilor, trebuie să ne trezim să înţelegem odată pentru totdeauna că noi suntem ţara şi de noi depinde cum arată.
Avem o ţară deosebit de pitorească, de frumoasă şi-i păcat să ne batem joc de ea. Cei în cauză să ia aminte! Iar ceilalţi să ia măsuri, poate ne civilizăm şi noi cândva.
Am fost în ţările nordice, Danemarca. Parcă eşti în altă lume când pleci de la noi.
Peste tot o ordine şi o curăţenie exemplară. Toate la locul lor. Şi oricât am umblat, în Egipt, Ungaria, Bulgaria, Cipru, Belgia, Polonia, locuri mai frumoase ca la noi n-am văzut. O climă temperată, frumuseţi naturale excepţionale, de care noi (sau mulţi dintre noi) îşi bat joc.
Până când?
Şi iar mă-ntorc la cuvintele părinţilor: "Omul sfinţeşte locul." Cum doreşti să-ţi facă ţie oamenii aşa să le faci şi tu lor.
În continuare, am extras crâmpeie din volumul scris de Mircea Eliade, "Profetism românesc - România în eternitate" (voi.II):
„Ce spuneţi dumneavoastră când vă aflaţi în tovărăşia străinilor, într-un compartiment de tren, şi sunteţi invitaţi la asemenea spectacole? Ce puteţi spune? ... Minţi cu inima uşoară, din patriotism. Dacă ai humor, poţi spune că ... [am] trecut recent printr-un cutremur. Dar, mai departe, nu mai poţi scorni nimic. Nu mai vorbesc de voluptatea cu care toate oraşele şi orăşelele îşi aşază bordeiele, privăţile, molozul, fiarele vechi şi balega de-a lungul căii ferate.
Am umblat-însă destul prin ţară ... şi m-am putut convinge că toate oraşele româneşti au aceeaşi deviză: "dezgustă şi sperie pe om".
Rămâi împietrit la fereastră, şi dacă nu ai ... rude care să te aştepte în gara provincială, dacă nu te emoţionează plopii sau muşcatele din melancolica ta adolescenţă — atunci începe să-ţi fie frică de norii care se adună ameninţători asupra acestei ţări....
Nu te adormi spunându-ţi că avem şi noi „poziţii", că avem şi noi clădiri americane. Nu toţi vizitatorii străini au timp să ne vadă „poziţiile". Dar nu e niciunul care să nu fi văzut" mizeria.
Şi cu toate acestea, la noi, se poate
Neliniştea interioară nu-mi dă pace. Eu îmi iubesc ţara şi ori de câte ori am fost plecată în excursie m-am întors cu drag şi dor acasă. Dar mă indispune nepăsarea. Indiferenţa mă doare. Nu faptele celor iresponsabili mă îngrijorează ci indiferenţa şi tăcerea oamenilor buni şi responsabili.
Poate că n-ar strica să ne întrebăm din când în când:
Cine suntem? şi
Unde vrem s-ajungem?
Confucius spunea:
"Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte."
Iar N. Iorga ne îndemna:
„La sfârşitul fiecărei zile socoteşte nu ceea ce au făcut alţii pentru tine ci ceea ce ai făcut tu pentru alţii”.