Învăţământul românesc tot în căutarea azimutului

De mirare şi revoltător că după aproape douăzeci de ani, un segment atât de vital al societăţii româneşti să se afle tot în derivă, neştiind unde-i sunt punctele cardinale. Am avut miniştri de toate felurile, din toate partidele, care spuneau că zidesc, în timp ce demolau, pierzându-se apoi în praful pe care l-au provocat. Introducerea manualelor alternative, una din cele mai mari operaţii “fiasco” s-a vădit în timp a fi fost doar o operaţie de fundamentare a ceea ce s-a numit “industria manualelor”, păguboasă învăţământului, dar mănoasă pentru manipulatorii ei ministeriabili. Înstrăinarea dintre ierarhie şi dascăli avea să atingă cote apoteotice prin darea în judecată a subordonaţilor dascăli aflaţi în grevă în anii ‘90, care voiau cu adevărat să reformeze învăţământul prin crearea unor condiţii optime actului educaţional.

Adoptarea unor legi de care se ţinea seama aleator, drepturi câştigate prin acţiuni în justiţie, subminarea continuă a autorităţii didactice, cu favorizarea factorilor străini de învăţămnt, au completat deriva unui sistem prost salarizat, tot mai corupt. Promovarea “competiţiei” prin salarii de merit, gradaţii, s-adovedit pe ansamblu o modalitate de promovare a unor interese mărunte, a “corupţiei joase”, a discreditării în fapt a valorilor autentice. Când elevi-loază îşi permit să ”dea” note pe Internet unui dascăl ilustru, gen Ionel Tompa, şi încă spre a fi luaţi în considerare oarecum, ne umple de penibil, de ruşine pentru cei ce ne-au adus aici. Dar…întrebarea leninistă: ”Ce-i de făcut ?”(“Şto delati?”). Căci se vede că submersibilul numit”Educaţie”a ajuns la fundul Gropii Marianelor.

Întâi de toate ar trebui să renunţăm la penibila dorinţă de a fi originali, de a scrie noi -fiecare ministru- vreo (proastă) tradiţie în preuniversitarul acestor ani haotici. Apoi, să lăsăm Consiliile profesorale să aleagă conducerile instituţiilor lor, aşa cum a transpirat o asemenea idée nu de mult. Să se formeze o echipă de minţi competente, de largă anvergură şi care să aleagă un model de învăţământ din Uniunea Europeană sau de aiurea şi care să fie adoptat, eventual printr-un referendum al corpului educaţional. Apoi, o tăcere uriaşă şi… la muncă. Dacă vom continua cu improvizaţiile aduse de fiecare ministru care trece prin “gara” Ministerului Educaţiei, vom ajunge tot în aceeaşi haltă finală pe care scrie: “Nicăieri”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]