Ȋnvăţarea experienţială, fundament al educaţiei nonformale, la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare Bistriţa
Promovând valenţele psihopedagogice ale învăţarii experienţiale, elevii claselor a VIII-a ale Şcolii Gimnaziale "Ştefan cel Mare" din Bistriţa au participat într-un cadru nonformal, la o excursie didactică desfăşurată în perioada 4-6 noiembrie, la poalele Munţilor Rodnei, pe Valea Măriilor.
Departe de mijloacele de comunicare on-line, cazaţi la Pensiunea "Roua de Munte" , cei 53 de elevi , alături de cadrele didactice - prof.Livia Vodă, Valeria Georgiu, Anca Lazaric şi Claudia Feldrihan - au trăit "experienţe" noi, interesante.
Ei au redescoperit savoarea activităților sportive, culturale și distractive derulate în aer liber, într-un superb peisaj montan trecând de la experiența alergării în pereche cu câte un picior în sac, jocul cu funia pe echipe, fotbalul cu echipe mixte și săriturile cu coarda, la cea oferită de concursul de cultură generală, Miss&Mister etc.
Sperăm că ele îi vor motiva pe viitori absolvenți să se implice cu același entuziasm și în activitățile specifice educației formale ce va deveni astfel un element fundamental al dezvoltării personalității acestora.
Citiţi şi:
- Vezi primul pictorial cu Miss&Mister Transilvania 2015, după evenimentul de la Bistriţa
- Complexul Muzeal: Întâlnire literară
- Ansamblul Folcloric "Roua Țibleșului" din Căianu Mic, premiat la Festivalul Internațional "Rapsodia Copilăriei" din Chișinău
- Mărțișor pe portativ, la Căianu Mic!
- Episcopul Macarie lansează cartea "Folclor muzical de pe Văile Țibleșului" la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Adaugă comentariu nou