Ioan Nuşfelean, secretarul Primăriei Teaca, în veşnicie

Am aflat, internat fiind în spital, că un alt coleg de clasă, de liceu, Ioan Nuşfelean, secretarul Primăriei Teaca, originar din Şieu-Odorhei, a plecat dintre noi.
Ne-am cunoscut la Liceul Teoretic Beclean, ne-am împrietenit, mai ales că făceam naveta cu trenul, am stat perioade lungi de timp în aceeaşi bancă.
Imaginea lui Ioan Nuşfelean, Bursucul, cum i se mai zicea, se recompune în aceste momente pentru mine, prin retrăirea unor întâmplări în care amândoi am fost implicaţi.
În clasa a IX-a, la prima oară de geografie, cu regretatul profesor Ştefan Vlăduţiu, când acesta l-a întrebat cu ce a venit la şcoală, Ioan a răspuns: ,,cu vonotăul”. ,,Ce-i ăla, măi pârlitule?” ( aşa ne alinta el şi noi nu ne supăram), l-a chestionat repede profesorul. Replica lui Ioan a fost neaşteptată şi pentru noi: ,,-Trenul!”.
Într-o zi călătoream cu trenul de la Beclean. Ioan cumpărase o pâine pentru a o duce acasă la Şiu-Odorhei. Coaja ei aromitoare m-a tentat şi am început a o înfuleca pe ascunscu lăcomie. Când colegul meu a descoperit că pâinea lui era cam dezbrăcată de coajă, oarecum supărat m-a apostrofat astfel: ,,-Dacă mi-ai belit pâinea în halul ăsta, ţi-o dau ţie dacă o mănânci toată”. N-am aşteptat altă invitaţie şi până la halta Caila, unde cobora Ioan, am ,,balotat” întreaga pâine.
În miercurea următoare, când veneam cu trenul de la Beclean, în compartiment doi elevi din Şiu-Odorhei se hârjoneau de la nişte felii de pâine unse cu silvoiţ. Deodată, un consătean de-al lor, mai în vârstă, a spuns următoarele: ,,-Ce vă bateţi de la două felii de pită! Vreţi să faceţi şi voi ca ficiorul popii de la canton (acela fiind eu) care a mâncat o pită şi s-a dus acasă şi o beut o vidără de apă”. N-am zis nimic, am râs în mine şi i-am povestit, a doua zi, întâmplarea prietenului meu.
Renumite şi hazlii erau examinările la chimie ale renumitului şi exaltatului profesor Salustiu Mizgan. Se împărţea tabla în cel puţin douăzeci de mici spaţii şi toţi atâţi elevi erau invitaţi la ,,procitanie”. Ioan scăpa mai uşor de celebrele evaluări la chimie fiindcă prin clasa a X, dacă nu mă înşel, s-a îmbolnăvit de hepatită, boală prin care trecuse şi profesorul nostru Salustiu Mizgan. Ioan nu uita să-i amintească de boala lor comună şi ca urmare primea câte un cinci, uneori câte un şase. Profesorul nu dădea note mai mari de şapte.
Ioan era o mare figură. Îşi aranja mereu freza ca să pară mai înalt în faţa fetelor. Era o fire veselă, plin de optimism, completând spiritul comico-burlesc al colegului, Ioan Blaga, o combinaţie inedită dintre un Nică şi un Păcală. Era şi un bun recitator. Recita cu inflexiuni actoriceşti lunga fabulă a lui Tudor Arghezi, ,,Trişca”.
Nu ne-am întâlnit de mulţi ani. Plecarea lui Ioan Nuşfelean, rămâne pentru mine asociată amintirilor din anii noştri de liceu beclenar. Cu regret, nu pot decât să trag linia şi să adun încă un nume drag plecat din generaţia absolvenţilor de liceu din Beclean a anului şcolar 1968-1969.