Ion Diaconescu cere statului român 18 milioane de euro pentru traumele suferite în închisorile comuniste

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a dat în judecată statul român şi solicită daune de 18 milioane euro pentru traumele suferite în timpul detenţiei politice din închisorile comuniste, scrie "România Liberă". Liderul ţărănist este reprezentat în procesul intentat statului de fostul premier Victor Ciorbea, cel care a şi înregistrat acţiunea la Tribunalul Bucureşti.

Diaconescu a declarat, joi, că va dona partidului cea mai mare parte din despăgubirile de 18 milioane de euro pe care le cere de la statul român pentru traumele suferite în timpul detenţiei politice din închisorile comuniste.

El a precizat că ideea de a da în judecată statul român nu îi aparţine, ci a fost o iniţiativă a lui Victor Ciorbea. "Sunt bolnav şi bătrân de 93 de ani, sunt suferind şi nu mai sunt la curent cu legislaţia. Nu m-am gândit, iniţiativa nu îmi aparţine. Acum a apărut o legislaţie, aşa am înţeles, care îţi dă despăgubiri prin Uniunea Europeană şi ceri cât mai mult ca să îţi dea ceva", a adăugat Diaconescu.

Întrebat ce va face cu banii pe care îi pretinde de la statul român, seniorul ţărănist a arătat că cei mai mulţi vor merge la partid. "Majoritatea la partid, ce să mai fac eu cu ei?", a mai spus Ion Diaconescu.

Cât priveşte suferinţele pentru care cere despăgubiri statului român, Ion Diaconescu a amintit că a relatat despre acestea într-un volum de amintiri de 500 de pagini.

"Am povestit suferinţele din toată perioada de puşcărie, care a fost teribilă. A fost foamete, au fost bătăi, am făcut grevă la mină, am lucrat într-o mină de plumb. Am fost pedepsit şi am stat o jumătate de an în lanţuri, pe rogojină, pe jos, fără foc. Mulţi au murit de foame. În aceste puşcării au murit atâţia, Maniu, Mihalache, toată conducerea partidului nostru. Mulţi dintre noi eram mai tineri, am rezista", a declarat Ion Diaconescu.

Cât despre martorii care pot atesta suferinţele sale, fostul lider ţărănist recunoaşte că în prezent mai supravieţuiesc o parte, dar puţini, deşi la acea vreme erau câteva sute de mii de oameni în puşcărie. "Toate puşcăriile gemeau. Au mai rămas, sigur că da, dar puţini", a adăugat Diaconescu.

Ion Diaconescu solicită instanţei să constate caracterul politic al condamnării suferite în baza sentinţei Tribunalului Militar Bucureşti din 28 februarie 1948, când fostul preşedinte al PNŢ a primit o pedeapsă de 15 ani de muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. El le mai solicită magistraţilor să constate şi caracterul politic al acţiunii prin care Securitatea i-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Valea Călmăţui, din Brăila, între decembrie 1962 şi aprilie 1964. Pentru acest ultim episod, Ion Diaconescu solicită statului român o despăgubire de 170.000 euro.

La capitolul motive care stau la baza acţiunii îndreptate împotriva statului român, avocatul Victor Ciorbea arată că Ion Diaconescu a realizat un rezumat după primele două volume ale sale: "Temniţa, Destinul Generaţiei Noastre" şi "După Temniţa", pentru a descrie mai bine situaţia prin care a trecut. "Pretextul acestor arestări constă în acuzarea conducătorilor partidului de tentativă de fugă în străinătate. Cauza adevărată era însă faptul că PNŢ, sub conducerea lui Iuliu Maniu şi a lui Ion Mihalache, reprezenta forţa de rezistenţă naţională faţă de cotropirea sovietică", se precizează în acţiunea depusă la Tribunal.

Ion Diaconescu descrie că, în timpul anchetei care a urmat arestării sale, pe lângă bătăile sistematice şi alte torturi, una dintre cele mai crunte experienţe prin care a trecut a fost cea a înfometării, "astfel încât ajunsesem în situaţia de a fi compătimiţi chiar şi de oamenii de serviciu". După finalizarea procesului, Diaconescu şi lotul care a fost arestat odată cu el au fost transportaţi la Jilava, apoi în vestita închisoare comunistă de la Aiud. În documentul trimis recent instanţei, fostul preşedinte PNŢ mai susţine că, odată ajuns la Aiud, şi-a dat seama că deţinuţii aruncaţi în beciurile comuniste făceau parte din fostele elite ale societăţii, dându-i ca exemple pe filosoful Mircea

Vulcănescu, jurnalistul Nichifor Crainic sau poetul Radu Gyr, dar şi legionari arestaţi pe vremea mareşalului Antonescu.

Diaconescu mai susţine că după escala făcută la Penitenciarul Aiud au urmat închisoarea de la Râmnic şi perioada în care a muncit în mina de plumb de la Baia Sprie. Referindu-se la acest ultim moment, fostul lider ţărănist povesteşte cum, teoretic, o banală operaţie de apendicită s-a transformat într-un supliciu înfiorător. Cum lagărul de la Baia Sprie era mai puţin cunoscut în exterior, solicitarea sa de a fi operat

de apendicită a fost tratată într-un mod şocant: s-a decis ca deţinutul Diaconescu Ion să fie operat chiar în mină, în cele mai mizere condiţii, de către un medic recrutat dintre deţinuţi, şi nu dus la spitalul din localitate.

"Doctorul care opera nu era de fapt medic, aşa cum am aflat mai târziu, şi niciodată nu mai făcuse vreo operaţie înainte de puşcarie. În condiţiile acestea, cu un instrumentar primitiv, fără măsuri septice şi cu o anestezie locală cu efect de scurtă durată, am fost chinuit groaznic pe masa de operaţie cel puţin trei ore în căutarea apendicelui, pentru care mi s-a făcut o tăietură disproporţionat de mare. Am fost măcelărit într-un asemenea hal, că nu mai puteam articula nici un sunet, toţi credeau că voi muri, astfel că directorul închisorii a pregătit formalităţile pentru constatarea decesului", susţine Ion Diaconescu.