Ion Radu Zăgreanu: Singurătăți pe ramuri

Toamnă târzie.

Singurătăți pe ramuri.

Câteva mere

Mereu m-au încântat câteva singurătăți pe care le-am identificat de multă vreme și mi-a plăcut să mă bucur de ele ori de câte ori le-am sesizat.

Singurătatea viilor după ce strugurii au fost culeși, dar mai ales aceea pe care ele o traversează în sezonul hibernal, singurătatea căpițelor de fân uitate pe câmp, sub târziul toamnei, singurătatea stâlpilor de beton sau de metal care susțin rețelele electrice de înaltă tensiune.

Când eram profesor  la școala din Parva admiram de la geamul autobuzului stâlpii uriași din fier care urcau dealurile, legați între ei de firele groase pentru curentul electric, care se îndreptau spre Sângeorz-Băi, spre minele de la Rodna. Îmi imaginam nopțile cu ninsori, cu vânturi, cu ploi, lovindu-i fără milă, ca apoi liniștea să construiască ogrăzi de singurătate în jurul lor.

Într-o cronică literară a lui Adrian  Alui Gheorghe, din revista ,,România literară”, nr. 45 din  3 noiembrie 2023, despre volumul de versuri al lui Ion Pop, ,,Proba de foc” ( Editura ,,Limes,” Florești, 2023), am întâlnit următoarele versuri: ,,despre singurătatea unui măr roșu/uitat, printre crengi, toamna,/după ce toate celelalte/ au fost culese” (,,Surprize”). Iată  că nu sunt singurul care descopăr  singurătățile din natură, ca o surpriză care provoacă încântare, care te învăluie în melancolii.

Când culegeam strugurii sau merele la Malin, bunica soției mele ne spunea că trebuie să lăsăm, fie struguri, fie mere și  lui Dumnezeu, și păsărilor. Ofranda rămasă era un fel de mic tribut de mulțumire pentru rodul bogat, dăruit divinității sau păsărilor.

Nu prevedeam pe atunci că ceea ce rămâne pe ramuri, peste ani voi admira din perspectiva singurătăților. Singurătatea merelor neculese bucură privirea  descoperitorului și prima lui intenție  este de a le culege și de aceea apelează la diverse improvizații. Recoltarea lor se asociază cu un sentiment de milă, de protecție pentru fructele amenințate de  ,,Iarna mizerabilă,” (G. Topârceanu- ,,Rapsodii de toamnă”). Uneori curg peste ele primele ninsori. Atunci merele ca niște becuri roșii sau galbene, soli uitați ai toamnei rodnice, par niște becuri colorate, potrivite să împodobească acasă bradul de Crăciun. Culegătorul lor trăiește clipe de încântare convins că are în palmele sale adevărate trofee.

Într-o zi urcând  spre pomii aflați sub poala pădurii de acăți, acolo la mine, la Malin, am aflat o căprioară care se înfrupta direct de pe ramurile unui măr mai mic din câteva fructe ieșite la iveală după căderea frunzelor. Asistam la un fel de ,,cină de taină” a naturii, ea dăruind și dăruindu-se. Singurătăți pe ramuri și o căprioară!

Toamnă târzie, pe ramuri încă ,,singurătăți” care mâine se vor rostogoli lângă trunchiurile pomilor într-o ultimă confruntare a sezonului autumnal cu ariergarda iernii care parcă se aude boncăluind după dealurile Malinului.