Iustin Sohorca: un dascăl pentru eternitate

Icu Crăciun

            Dl. Alexandru Dărăban este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, cu un masterat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, actualmente, fiind doctorand al Institutului de Istorie „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, precum și autorul cărților: „Ieromonahul Ioan Ioachim Bâznog” (monografie, Ed. Charmides, 2010), „Plânsul dorului” (versuri, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013), „Ieromonahii Antonie și Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi” (Ed. Sfântul Nicolae, Brăila, 2013), „Mântuirea politrucilor” (eseuri, Ed. Sf. Nicolae, Brăila, 2014), „Solomon Haliță. Un om al epocii sale” (monografie, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2015, cu o prefață de dr. Mirela Popa-Andrei) și „Pagini de ortodoxie sângeorzană” (Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018). A colaborat la lucrarea „Dr. Laurențiu Oanea. Unirea de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918” (ed. Gutenberg Univers, Arad, 2018, ediție îngrijită de dr. Felicia Aneta Oarcea). Alături de dl. profesor Florin Hodoroga, directorul Centrului Cultural „Iustin Sohorca”, este fondatorul revistei „Pisanii sângeorzene” (cu apariție lunară, începând din anul 2012), una din revistele de mare ținută din România, unde Alexandru Dărăban a publicat peste 80 de articole și studii privind istoria, spiritualitatea și tradiția locală, făcând să păstreze cât mai mult amintirea unor bărbați de ispravă din această localitate: Artemiu Publiu Alexi, Maxim Pop, Solomon Haliță, Octavian Alexi ș. a. A colaborat cu diverse articole la: Actualitatea de Bistrița, Monitorul de Cluj, Isus Biruitorul (Sibiu), Străjerul ortodox (Bacău), Tabor (Cluj-Napoca), Arhiva Someșană (Năsăud), Revista ilustrată (Bistrița), Astra Salvensis (Salva, jud. Bistrița-Năsăud), Cuibul visurilor (Maieru) și are rubrică permanentă în revista Renașterea din Cluj-Napoca; de asemenea, a participat și participă la emisiuni pe teme religioase și literare organizate de Radio Cluj și Radio Renașterea.

            În anul de grație 2019, împreună cu prietenul său, profesorul Florin Hodoroga, a editat o nouă carte intitulată „Restituiri” (354 de pagini), care cuprinde cea mai mare parte din scrierile învățătorului sângeorzan Iustin Sohorca. De la început vreau să precizez faptul că aceste studii ale lui Iustin Sohorca demonstrează și îndreptățesc ca instituția Centrului Cultural din Sângeorz-Băi să-i poarte cu onoare numele.

            Conform articolului „Numele lui Iustin Sohorca amenințat de uitare”, publicat de regretatul Teodor Tanco în „Virtus Romana Rediviva” (vol. VI, Memoria viitorului, Bistrița, 1987, pp. 355-366) și republicat de editori în această carte (pp. 14-18), Iustin Sohorca s-a născut în 23 ianuarie 1881 în Sângeorz-Băi, ca fiu al lui Silviu Sohorca și al Irinei, născută Budurlean. Primele două clase le-a urmat la școala confesională, avându-l ca învățător pe Ștefan Utalea, iar următoarele două la fosta școală trivială românească, care se numea „școală poporală fundațională”, din localitatea natală, cu dascălii Mihaiu Domide, care era și director, și Ieremia Șorobetea, catihet fiindu-i tatăl său, Silviu Sohorca. După aceea, și-a continuat studiile la Gimnaziul superior românesc din Năsăud. Începând cu anul 1895 a urmat Preparandia română greco-catolică din Gherla cu durata de trei ani. Activitatea de învățător și-a început-o în anul școlar 1899/1900 la școala greco-catolică din Sângeorz timp de 33 de ani, iar în perioada 1925-1932 i-a fost și director. În anul 1904 s-a căsătorit cu Cătălina Jojă, localnică, dar n-au avut copii, în schimb, și-a ajutat nepoții atât cât a putut. Stagiul militar l-a făcut între anii 1902 și 1903 la Regimentul 63 infanterie din Bistrița, iar din 1 august 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară și purtat pe diferite fronturi până la sfârșitul Primului Război Mondial. În anul 1919 a fost înrolat în armata română, contribuind la alungarea guvernului bolșevic, proaspăt instaurat la Budapesta. S-a stins din viață în 19 februarie 1966.

            Cartea despre care facem vorbire se deschide cu două articole semnate de vrednicul și energicul Iustin Sohorca, unul intitulat „Crucea și cartea”, publicat în 1905[1], iar celălalt, „De ce nu înaintăm?”, publicat în același an[2], care îi scot în evidență sentimentele de mare patriot român. Din primul articol îmi permit să citez aceste îndemnuri valabile și astăzi: „să stăm cu sufletul treaz, să privim în trecut și să ne luăm merinde pentru viitor”, „să nu pătăm memoria și vrednicia strămoșilor noștri prin nelucrare” și „Nu uita, dragă române, că toate cele zise aici, le putem vedea, câștiga și întrebuința numai cu ajutorul bisericii și școlii. Crucea și cartea sunt armele noastre!” Din cel de-al doilea, reproducem doar finalul: „Instituțiile: școlile, bisericile și reuniunile de tot soiul trebuie susținute și îmbrățișate cu dragă inimă, căci în ele și din ele izvorăște lumina, știința, binele, înaintarea și fericirea noastră. Întreprinzătorii și meseriașii noștri trebuie sprijiniți și învățați în toate, căci stând bine comuna, stă bine poporul, stând bine poporul, stă bine țara. Poporul din o țară ce stă bine, e văzut și respectat de lumea întreagă. E demn de viață!” La acea dată, Iustin Sohorca avea 26 de ani!

            Partea a doua cuprinde întâia încercare de monografie a localității natale și se intitulează „Povestea comunei Sângeorz-Băi” (publicată pentru prima dată în buletinul Plaiuri Năsăudene și Bistrițene, nr. 14/1986) și are o prefață a autorului, care se continuă cu „Începuturile comunei Sângeorz băi”, „Comuna Sângeorz-Băi”, „România sub regim democrat popular”, „Comuna Sângeorz-Băi din punct de vedere geografic” (cu 13 subcapitole, de la „Margini”, „Locuitori”, „Ocupația”, „Religia”, „Organizarea”, „Învățământul”, „Relieful” și până la „Apele”, „Șesuri”, „Dealuri”, „Munții”, „Clima” și „Bogățiile”), „Lucrări efectuate și în curs de execuție” și „Fapte și evenimente referitoare la viața spirituală”. Urmează „Monografia școlilor din Sângeorz-Băi” (este vorba de Școala trivială cu istoricul și organizarea, edificiile școlare, învățătorii, elevii și contingentele), apoi Școala Națională, Confesională și de Stat (care cuprinde informații bine documentate despre înființarea, organizarea și edificiile sale, învățătorii, elevii, directorii și catiheții, precum și câteva întâmplări pitorești din vremuri trecute).

            Cea mai stufoasă parte este dedicată lucrării „Datini și folclor din Sângeorz-Băi”, care are un „Cuvânt de salut” semnat de Teodor Tanco, datat 12 iunie 1988, „Cuvântul redacției” și o „Introducere” a lui Iustin Sohorca, scrisă la vârsta de 75 de ani, „intelectualul care s-a dedicat cercetării folclorice și etnografice sub impulsul manifestat pentru aceste discipline de câțiva dintre intelectualii ținutului Năsăudului”, autorul trăind în perioada când sociologul Dimitrie Gusti cerceta câteva localități someșene. Menționăm că „doctorul docent George Uza, nepotul și purtătorul de grijă al lucrărilor lui Iustin Sohorca” – cum se arată în acest „Cuvânt” – este cel care a dus la redacție cele „două caiete copertate” cu aceste culegeri de folclor. Ele cuprind datini și obiceiuri din Sângeorz-Băi legate de: naștere („Moașa asistentă”, „Moașa de coșarcă”, „Nănașă”), botez, cununie („Nunta cu pom” și „La mire”), moarte („Preliminarii și generalități”, „Prohodul și îngropăciunea”, „Pomenile”, „Parastasul (pomenirea morților”), cununia, oieritul (pe anotimpuri, dar și „Întâia zi la arat”), poezii populare („Povestioare”, „De dor”, „Satirice”, „Hazlii”, „Revoluționară”), bocete („Copiii pentru părinți”, „Soții”, „Părinți”, „Feciori și fete”, „Generalități”), descântece („Autodescântecul fetelor”, „Descântecul furuncului”, „Descântec de speriat”, „Descântec de deochi”, „Descântec pentru mana vacilor”, „Descântec pentru mana oilor”), boli și vindecări, legende („Zâne și Mama pădurii”). Un lucru demn de apreciat este faptul că foarte multe din aceste specii folclorice sunt însoțite de transcrieri muzicale, nu prea întâlnite la culegătorii de folclor.

            Demn de apreciat este faptul că cei doi editori au introdus și un „Jurnal de front (1914 – 1915)” al lui Iustin Sohorca, publicat pentru prima dată de regretatul George Uza în Buletinul „Plaiuri Năsăudene și Bistrițene”, nr. 14/1986, precum și conferințele și sfaturile practice referitoare la „Însemnătatea reuniunilor cu privire la înaintarea poporului român” (e vorba de „Reuniunile culturale”, „Reuniunile economice” și „Reuniunile comerciale”), „Însemnătatea muzeelor și apelul către săteni pentru a contribui la îmbogățirea Muzeului Național ce se înființează la Năsăud”.

            Spre finalul cărții vom găsi câteva articole publicate de Iustin Sohorca în Foaia Poporului, „În atenția meseriașilor” (1903), „Din Sângeorzul Român” (1905), „Pomăritul –sfaturi în formă de dialog” (în 9 numere/1904).

            Anexele cuprind fotografiile părinților lui Iustin Sohorca, un extras din matricola botezaților parohiei greco-catolice din Sângeorz-Băi, alte poze care îl imortalizează în diferite ipostaze pe acest intelectual vrednic de la catedră, harnic îndrumător cultural, excelent organizator de spectacole, conferențiar al diferitelor asociații sau dirijor al corului bisericesc.

            Felicit pe cei doi editori, Alexandru Dărăban și Florin Hodoroga, care au umplut încă un gol din istoria orașului Sângeorz-Băi, prin publicarea acestor „Restituiri” ale unui intelectual de o probitate morală exemplară, un exponent potențial și reper pentru tinerele generații sângeorzene.




[1] Editorii l-au reprodus din Foaia Poporului, anul XIII, Sibiu, 7/20 august 1905, nr. 32, p. 416.

[2] Foaia Poporului, Sibiu, anul XIII, 1905, nr. 9, pp. 99-100.


 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5