Kilometrul O(zero) … dezgropat

Nu ne impaunam cu aspectul ca, si prin “tragerea noastra de atentie” am vaduvit centrul politic al municipiului de o mocirla tapetata cu guano de croncanitoare. Este cert insa ca in zona aceluiasi kilometru O(zero) bistritean, am scapat de o belea, dar am dat, si mai ales continuam a da, cotidian, peste “ambele amandoua”. Si care sunt plasate, ale ciorilor, pendinte de o arteziana, care, vaduvita aproape in permanenta de lichidul vital, a devenit, surata lor cea mare. Iar daca tasnitoarea, prin modul de plasare poate fi inconjurata ori ocolita, cele gropi despre care facem vorbire sunt astfel pozitionate in asfaltul aleii marginase incat, nu-i modru ca rotile mijloacelor de locomotie, sa nu le ia, cum se spune, fie in bot, fie in the popou.

Acum, ce sa spunem, la cate asemenea gavane si gavanase sunt pe raza urbei, un singur biss, n-ar fi cazul sa starneasca nici un fel de tevatura si sa fie tratat, si al nostrum gest, ca un gen de furtuna intr-un pahar cu apa. Numai ca, mai ales una dintre borte are in componenta si un capac ce vesteste ca, doar ceva mai in adancime este postata aductiunea de gaz metan pentru 4 blocuri botezate cu “B” apartinatoare de adresa 1 Decembrie. Si care, daca va continua sa avanseze in adancime e de asteptat ca, ori sa apara precum Afrodita din spuma marii ancestrala borna a centrului civic al Bistritei, ori o flacara de rug in toata splendoarea, pe seama careia sa se vesteasca ca, taman in zona, au fost ingropate comorile sasesti sau cele lasate zalog de Mihai Viteazul la vremelnica-i trecere prin burg. In privinta celeilalte carii asfaltice, in varianta ne astuparii macar in urmatoarele saptamani, e posibil ca, antropologii sa dea peste oasele de peste de pe vremea lui Petru Rares.

Data trecuta cand am “desecat” malul de pe un anume trotuar, am propus, prin taierea cozilor de la maturi, trecerea la munca de jos a celor de la salubritate. Iata ca ne vedem nevoiti a sugera edililor de aceasta data, alocarea in buget a unei sume prin care sa fie achizitionata o roaba pe trei roti a unui inventator roman, care a facut furori la saloanele de inventii. Si care utensila reduce efortul fizic, aproape la stadiul de placere, si a trasului, si a impinsului, si a rulatului. Cu asa ceva, calea de la statia de afalt, la asemenea obiective de tip gropnita, va sa devina floare la ureche, iar descarcatul si astupatul, fie si cu banala lopata, un fel de joc al copiilor in “pcisoc”. Si nu suguim, cu atat mai mult cu cat, printre realizatorii masinilor de asfaltat, dar si a concasoarelor mobile “Comelf” a facut parte, pe cand conducea “Tera” tocmai actualul nostru prim gospodar. Iar daca ar mai ramane cateva parale, n-ar fi deloc rau sa se faca rost si de ceva sarma pentru rotativele coaselor, din pricina ca in arealul de joaca al copiilor de la adresa indicata, cosasi cu ustensile clasice, dar si cu “Dacii” papuc se “indura” sa faca o oarecare asanare a ierbii crescuta rebel, in folosul propriilor iepuri ori carduri de galinacee.

Dorim in concluzie sa nu fim gresit interpretati. In sensul ca am face pledoarie in favoarea muncii brute, cand o lume intreaga nu apeleaza decat la automatizare si mecanizare. Dar in situatii de criza, zau, cruce, ca nu-i nici o rusine, sa reabilitam: canciocul cu smoala, caruta saracului si unealta de baza a groparului. Ca-s practice, ieftine si pe baza lor s-a intemeiat si modernitatea spiritului edilitar-civic.