LA CURBE ŞINELE TROZNESC

În perioada 1931-1933 actualele vînzoleli din domeniul reducerilor salariale ca şi a pensiilor, din sistemul bugetar al vremurilor, purtau numele de: curbe de sacrificiu. Iar troznelile au început, precum în prezent, tot cu ceferiştii. Poate tocmai de aceea învăţătorii şi profesorii noştrii, ai celor care am arat brazdele gramaticii prin deceniul cinci al trecutului veac, eram luaţi în „balon” cu ne despărţirea în silabe a unor cuvinte care, într-un anume context deveneau, dacă nu jenante, cel puţin hazlii pentru minţi ne coapte. Iar aceasta, în condiţiile date, adică, ale pîinii din făină de orz amestecată în cel mai fericit caz cu cea de secară, ca nivel de trai de lux, şi a biscuiţilor vrac, precum autentic festin. Cum ar veni, pe parcursul unei singure jumătăţi de secol, pigmentată cu două conflagraţii mondiale, căruţa cu proşti s-a dus de-a berbeleacul mizeriei şi foametei, iar cei care au plătit costurile, cu vîrf şi mai ales îndesat, unii şi aceiaşi. Ca urmare, pe bază de argumente, putem spune că, după comuna primitivă, cu toate progreseele tehnologice şi de pe tărîmul ştiinţei, omenirea nu a depăşit, la modul autentic, stadiul orînduirii sclavagiste, în macro, chit că, în micro, s-au pîrguit doar excepţiile, ce au întărit regula. În fond care este deosebirea între sclavii Imperiului Roman şi sclavii moderni din UE ori de aiurea? ...

Dar, haideţi să ne întoarcem la oile noastre şi să băgăm de seamă că actuala lege unică a salarizării bugetarilor autohtoni, nu-i nimic altceva decît ceea ce a mai funcţionat şi înainte de revoluţia involuţiei. Pe baza a doar trei criterii, respectiv: cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii. Raportul a fost de unu la şapte între cei de la baza piramidei şi cei de la vîrful ei. Momentan, grila e mai lăbărţată, iar raportul mai pronunţat. Puterile mai puţine, pe stilul vechi, dar mai multe şi mai gogoţoase pe cel nou. Ca urmare, contradicţiile iscate nu au cum să fie mai puţine, tocmai pentru că e mult mai dificil să armonizezi un lucru complicat, comparativ cu unul simplu. Într-o situaţie de haos, nici coputerele cele mai puternice nu vor ordona stările şi pretenţiile sociale, ci mai degrabă se vor bloca, tocmai precum realitatea o dovedeşte. Meandrele sunt mult prea dese, iar frînele se încălzesc prin utilizare excesivă. De unde şi decadele concediilor fără plată, ca un gen de supra răcire a unui buget cu discurile aflate la stadiul de avarie.

Sigur că în încăpăţînarea sa, Guvernul o să-şi asume răspunderea. Numai că nu are cum să evite şi replica celor pe care îi încalecă. În schimb, mai sigur decît sigur este un alt lucru. Anume că, atîta vreme cît bugetul nu va avea sursă de alimentare, toată această tevatură legislativă reprezintă, şi va continua să rămînă, o frecţie cu apă sfinţită politic, la piciorul de lemn. Tocmai pentru că a fost amplasat carul înaintea boilor. Atîta timp cît economia, care reprezintă temelia societăţii se găseşte în stadiu de „uite, dar nu e”, ce minte, înafara celei bolnave, îşi poate imagina că va putea clădi ori re clădi trainic, suprastructura? E un non sens. Care nu duce decît la bramburirea tuturor categoriilor sociale. Este un fel de citire pe dos a celebrei sintagme „divide et impera” în care, pacea socială, chipurile, nu are sorgintea în factorii de progres, ci în re distribuirea sărăciei. Şi, de parcă nu a fost de ajuns faptul că de aproape duăzeci de ani am trăit doar pe împrumut, continuăm o aceeaşi abordare, cu scuza tembelă că, într-o lume globalizată, nu avem forţa de a proceda într-un alt mod decît, pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.

Deocamdată, aşa precum s-a petrecut, luni şi marţi, în preajma unor consilii judeţene şi clădirii Parlamentului, nemulţumiţii au scandat şi afişat pancarte. Urmează pe 5 octombrie curent o grevă generală care n-a mai avut loc în România de prin 1921. Dar, în opinia noastră, apogeul nemulţumirilor va da în clocot după alegerile prezidenţiale, cînd se va lua cu adevărat batista de pe ţambal, şi se va constata că, situaţia e mai dramatică decît e prezentată în precampania electorală. Atunci vor dispărea şi sindrofiile de vară, iar caşcaveaua şi cartoful vor deveni mai importante decît festivalurile ce le-au consacrat. Drept urmare nu-i exclus să se lase cu adevărat, nu cu trozneli „flatulaţioniste” , ci inflaţioniste, la capete de măciuci, pentru capetele pătrate, care continuă, în dispreţul oricăror evidenţe, să confunde, voit-prostit, marfa cu ambalajul. Iauzi-ia, reformarea statului !! Pe mama poznii !!! Mai degrabă, consacrarea şi generalizarea curbelor de sacrificiu, cu pauzele dictate de cămătarii Mapamondului. Că şi şomajul tehnic din zona privatizată a depăşit moda, iar cel sadea bate, azi- mîine, milionul năpăstuiţilor.