La scăldat, în Marea Mediterană (13)

De marți 09.07.2024, prima noastra zi de ședere în Spania, și până vineri 12.07.2024, nu am avut timp nici de documentări profesionale și nici de scăldat ori vizite prin Peninsula Iberică. Am venit împreuna cu ceilalți membri ai echipajului, Adi, Lato și Tali, la muncă fizică în construcții, necesară modernizării apartamentului situat în localitatea Aspe, strada Isaac Peral, provincia Alicante. La munca fizică necalificată pentru mine, respectiv de specialitate în construcții și instalații pentru Lato. Doar cu gândul am făcut deplasări zilnice la Madrid sau Toledo, în cautarea strămoșilor carpi din Carpetania spaniolă, ori la mormântul regelui Alfonso X El Sabio din catedrala din Sevilla sau la patrimoniul Alhambra din Granada, ca să nu mai vorbesc și de scăldat în apele calde ale Mediteranei. După patru zile de salahorie pentru mine și tot atâtea pentru specialitățile lui Lato din construcții sau instalații, a venit și ziua de sâmbătă, 13.07.2024, destinată vizitării litoralului Mării Mediterane, zona Alicante - Santa Pola - La Vila Joiosa. Șoseaua de la Aspe spre Alicante a fost o încântare de scurtă durată, de cel mult 50 de kilometri, însă în stânga și dreapta acesteia a apărut un teren cu relief de deal arid, de semistepă, cu soluri pietroase și calcaroase, pretabile doar pentru cultivarea viței-de-vie în sistem irigat și protejat, dar și a plantațiilor de măslini și citrice. În rest, dealuri lipsite de păduri, cu soluri primare, neagricole, pe care mai creșteau totuși, din loc în loc, pâlculeţe de pini și specii de arbuști de mici dimensiuni, fără nicio valoare, în afară de a produce oxigen planetei. În schimb, nu lipseau așa-zisele domenii ale bogaților, oaze de verdeață și viață, ce mascau vilele din interior, cu piscine la curte, cu toate că în Spania apa reprezinta marea problemă națională. În doar cateva zeci de minute am ajuns la Marea Mediterană, pe plajă, trecând mai întâi printr-un oraș renumit pe plan mondial în ceea ce privește numărul palmierilor cultivați prin parcuri și gradini, Elche (Elx). Ne dezechipăm mai repede decât eu o faceam în armata de la Lipova - Radna, la comanda maiorului Crețu, comandantul de companie sau a adjunctului Gruescu Voicu.

Ne întâmpină o plajă largă și curată, lipsită de pietricele, scoici, alge, peturi cam cum se întâmplă pe la noi, precum și o apă caldă și limpede, cu valuri potrivit de mari și o adâncime ce crește progresiv odată cu înaintarea spre limita permisă. Pe plajă o densitate scăzută de localnici sau turiști care permitea chiar utilizarea de umbrele mari de plajă, proprii, utilizate mai ales de tinerele sosite aici și care, nu puține dintre ele, și-au cam uitat acasă jumătate din costumele de baie. În apă nici urmă de alge, meduze, corpuri străine, dar nici de pești sau peștisori guvizi, probabil din cauza temperaturii mult prea mari din apă față de pretențiile lor fiziologice. După vreo două ore de scăldat ne dezechipăm de costumele de baie și ne reechipăm cu hainele de stradă, hotărați să ajungem și la o altă stațiune de la nord de Alicante, La Vila Joiosa. O denumire pe care nu o merită, întrucât atât orașul cât și plaja arătau impecabil, curate, străjuite pe străzi de falnici palmieri, cu briza activă zilnic ca să nu resimți toate gradele din termometru sau nisipul atât de fierbinte sub picioare încât te determină să alergi ca la suta de metri. Și aici, ca și la Santa Pola, pe plajă puteai servi oricare fel de mâncare, băuturi racoritoare pe toate gusturile, bere rece, cafea de toate neamurile. Noi, aflându-ne pentru prima oară aici, nu ne-am permis să fim clienți, consumând doar din pachetelele pregătite de Adriana încă din ziua precedentă. Pe plajă nu puteai întâlni niciun vânzător ambulant cu știuletele de porumb fiert, cu ciorapi sau chiloți, cu bere sau apă minerală calde. Stăm aici până la ora 20, dupa care o luăm spre casa noastră din Aspe. Pe toată durata șederii pe plajă am consumat o așa-zisă băutură racoritoare, descoperită încă din prima zi de ședere în Spania, Sandevid, obținută din must de struguri negri (tinto), esențe naturale de căpșuni și lămâie, băutură spumantă și cu un conținut de 4 % alcool.

La întoarcerea de pe litoralul Mării Mediterane, mai târziu de ora 20, însă pe un alt traseu față de dus, observam câte un taur din tablă neagră, simbolul spaniol al bărbăției, alte semne de circulație cum ar fi "Atenție la animale salbatice", însă nici urmă sau miros de așa ceva. Și era normal să constatăm acest lucru, întrucât pe terenul din stânga și dreapta șoselei, de pe dealurile cu pante de munte, nu se permitea prezența animalelor de orice specie, tocmai din lipsa pajiștei naturale, cu amestec de specii de plante ierboase, indispensabile vieții animalelor, ceea ce este un mare handicap pentru întreaga Spanie, după tot mai puțină apă din precipitații sau pânza freatică. Au secat, în ultimii zeci de ani, râuri întregi și continuă să mai sece altele, ceea ce conduce la obligarea Spaniei de a recurge la apa Mediteranei sau Oceanului Atlantic, însă numai desalinizată. La o primă observație a mediului înconjurător, în special a solului, te înspaimantă gândul cum spaniolii scot apă și din piatră seacă, la costuri imense, pe când la noi, de pe soluri mult mai de calitate, nu se obține niciun fel de recoltă și se plătesc importante subvenții de la stat pentru terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice. La lăsarea întunericului, coborâm dealul dinspre sudul orașului Aspe, admirând platațiile de viță-de-vie cultivată în piatră seacă și de unde se obțin struguri de masă pentru mai toți locuitorii Spaniei în noaptea fiecărui An Nou.

Vasile Tabără

Senior editor

(Va urma)