ASPE, oraşul spaniol tot mai căutat de către străini (11)

Încă de la bun început precizez faptul că prima noapte de Spania am petrecut-o într-un spaţiu de locuit aparţinând Primăriei (Ayuntamiento) Aspe, la parterul unui bloc de locuinţe din Avenida (strada) De las Cortes Valencianas, spaţiu aparţinând până nu demult unei grădiniţe. Aici ne-a fost pus la dispoziţie de către primărie tot ce era necesar pentru cazare şi depozitare de mobilier, materiale de construcţii din ţară, în vederea modernizării apartamentului din stradă (Calle) Isaac Peral. Dimineaţa, în jurul orei 8, la noi în ţara 9, când am ieşit în stradă, am observat că mai toţi trecătorii ne priveau direct în faţă, zâmbitori şi binevoitori, de parcă ne-ar fi cunoscut dintotdeauna. Am aflat ceva mai târziu, de la ceilalţi 3 membri ai echipei noastre hotărâte de a călca Europa de la est la vest şi de la nord la sud, fără viză Schengen, ca aceştia erau bine informaţi cine suntem şi ce căutam prin oraşul lor. De la "grădiniţă" din avenida, o stradă mai mare, asemănătoare cu bulevardele de pe la noi, până la Calle (strada) Isaac Peral, cale de numai 5 minute, aceeaşi atmosferă de parcă am fi avut cu toţii buletin de Aspe. Apoi am ajuns la blocul nostru, la apartamentul nostru, un bloc P + 4, cu garaje la parter, cu câte un singur apartament la fiecare nivel, ceea ce ni se părea, la prima vedere ciudat. Respectivul bloc, colţ cu Calle Juan XXIII, a fost construit prin 1970, cu meşteri şi cu materiale specifice vremii, aşa că necesita o modernizare, mai precis o schimbare a geamurilor şi uşilor, a instalaţiilor electrice şi sanitare, reparaţii capitale la tencuieli, schimbarea gresiei din pardosea, a faianţei din baie şi bucătărie. Cam aşa ceva urma să realizăm noi, doi bărbaţi, câteodată chiar trei, până la crearea condiţiilor pentru a deveni locuitori normali şi legali ai oraşului Aspe, Provincia Alicante.

Aspe, viitoarea noastră reşedinţa de vară, are o populaţie de circa 25 - 30 mii locuitori, din care, bineînţeles că spaniolii sunt majoritari, după care urmează arabi, germani, olandezi, greci, ruşi, precum şi alte naţii hotărâte să trăiască într-o nouă ţară cu o altă clima decât a lor de unde provin, mai aproape de mare şi ocean, alături de spanioli, oameni deosebit de calzi şi asemănători cu noi romanii, în multe privinţe.

Aspe, se învecinează cu oraşul ELCHE / ELX, oraşul cu cel mai mare număr de palmieri din lume, precum şi cu NOVELDA la nord, la care se adauga numeroase localităţi rurale, cum ar fi San Isidor, Santa Elena şi Montesal, fiind separat în două zone de Tarafa, un fost râu (rio), până nu demult, ca în prezent să sece în totalitate. Oraşul mai are în compunerea sa, de pe deal şi şes, aproape 100 de străzi (calle), 9 bulevarde (avenida), 2 pieţe mari (Plaza), 7 parcuri (parque), 8 monumente religioase şi culturale, dintre care nominalizez doar câteva - Basilica Nuestra Señora del Socorro, Capilla Virgen de las Nieves, Ermita Nuestra şi Señora de Fatima, la care mai adaug şi câteva monumente civile - Ayuntamiento (Primăria Aspe), o clădire veche încă de pe vremea ocupaţiei arabe, Muzeul de istorie, Teatrul Wagner. La Muzeul de istorie, situat în imediata vecinătate a văii Tarafa, am provocat o discuţie cu una dintre muzeografe, despre Carpetania, Carpatia şi carpi, însă aceasta, puţin tulburată, mi-a răspuns scurt, în limba franceză, ca "despre aşa ceva de la Madrid, la Muzeul de Istorie şi Arhitectura", după care, parcă inspirată din politica românească, a continuat "Altă întrebare!".

Tot ceea ce am prezentat până aici despre oraşul Aspe rămâne, pentru orice vizitator o încântare, cu excepţia dispariţiei raului Tarafa, devenit în lunile de vară şi toamna ale anului, o vale seacă. O singură moleculă de apă nu mai este în albia Tarafa, ceea ce a contribuit la modificare florei şi faunei din zonă, dispariţia unor specii de plante şi animale, dar mai ales imposibilitatea irigării unor suprafeţe mai mari de terenuri agricole. În toate cele 7 parcuri ale oraşului, până când şi arborii mari, de palmieri, platani sau ficuşi, primesc apa prin picurare, cu ţârâitul cum se spune mai pe româneşte, ca să nu mai vorbim despre speciile tinere de arbori şi arbuşti, cu sistemul radicular la suprafaţă, neputând să-şi asigure apa fără irigare prin picurare. Apă, după părerea mea, rămâne problema naţională cea mai mare a Spaniei, fiind obligaţi, spaniolii, să consume apă provenită chiar din Marea Mediterană sau Oceanul Atlantic, după desalinizare, ceea ce înseamnă cheltuieli enorme. Aceeaşi situaţie se întâmplă nu numai în Spaia peninsulara ci şi în cea insulara, din Marea Mediterană, Insulele Baleare, respectiv Oceanul Atlantic, Insulele Canare.

 

 

(Va urma)