Călători prin Europa, fără viză Schengen. ASPENII, mândri de oraşul lor european (12)
Dacă dorești să afli cât mai multe lucruri importante și interesante despre un oraș, în mod obligatoriu trebuie să-l calci cu propriile picioare. Numai așa poți observa oamenii, localnici sau vizitatori, străzile (calle sau avenida), clădirile mai vechi sau mai noi, comportamentul oamenilor, monumentele istorice, parcurile, circulația rutieră sau comportamentul poliției locale sau naționale față de populație, dar și comerțul, prețurile practicate, calitatea serviciilor publice și așa mai departe. După care, toate acestea să le compari cu cele din țara ta. Și asta nu numai într-o singură zi, ci mai mult decât o lună întreagă, ceea ce am făcut și eu.
La ASPE, suprafața construită este destul de restrânsă, întrucât în actualul intravilan construcțiile existente, mai vechi, casele la curte, sunt amplasate una lângă alta, fără grădini, motiv pentru care și străzile de tip calle au o densitate mare, sunt destul de înguste, pe acestea lipsesc cu desăvârșire arborii, precum și semafoarele electrice care determină și o viteză de deplasare a autoturismelor foarte scăzută, iar accidentele de circulație sunt foarte, foarte rare. Pe Avenida și La Plaza, datorită spațiului mai generos, apar semafoarele electrice de circulație, platanii, palmierii și ficuşii de mari dimensiuni. În zona blocurilor mai nou construite, de pe la extremitățile orașului, apar parcările subterane, alte spații destinate pentru joacă copiilor, chiar bazinele de înot, bineînțeles de dimensiuni neolimpice. Toate acestea te fac să crezi că aici nu există poliție locală sau națională, că aici nu se produc accidente de circulație, că oamenii nu se ceartă sau se omoară între ei.
În centrul orașului, La Plaza mayor Și Plaza de San Juan, primăria, catedrala, centrul de informare turistică etc., o scenă mare pe care se urcă în fiecare săptămână formații artistice și culturale pentru spectacole frecventate de foarte mulți spectatori, fără nicio plată. Apropo de taxe, de banii luați de la cetățeni pentru îndestularea veniturilor primăriei, nici nu este vorba în cazul parcărilor de autoturisme sau a toaletelor publice. În cazul parcărilor de autoturisme, primul care găsește spațiu îl ocupă imediat, chiar dacă acesta se află în fața unei case de locuit sau în fața unui bloc de locuințe. În aceeași piață centrală, într-o clădire veche P + 2, funcționează o unitate de cazare și alimentație publică pe fața căreia se poate citi CAZINO PRIMITIVO, proprietatea unei familii din România, respectiv din Târgovişte. Pe noi, în mai multe seri, am avut ocazia să ne servească cu o cafea, cu o bere rece, o tânără, bucuroasă că se întâlnește și servește conaționali de-ai săi, chiar dacă era însărcinată și urma să nască în curând. Am dorit să-i sugerez ca băiatului ce urma să-i dea în curând viață, să-l boteze Aspedor de Târgovişte, sau Aspersor de Dâmboviţa și nicidecum cu prenume ca Mondialul (Bercea), Jean (de la Craiova), Tzancă (Uraganul) sau Salam, Televizor, Semafor, Termopan, Paracetamol etc., cum se mai practică pe la noi prin România. Însă nu am reușit să-i fac această propunere, întrucât era foarte ocupată cu servirea celorlalți clienți, în majoritate străini.
Ce ar mai fi important de reținut despre orașul Aspe și locuitorii acestuia? Că aici, la Aspe, la mai puțin de 20 de kilometri față de capitala provinciei, Alicante, și litoralul Mării Mediterane, temperaturile mari, de 40 - 45 grade Celsius, nu se resimt apăsătoare, tocmai datorită brizei marine, apoi că în zona românaşii noștri, precum și cei de alte nații, găsesc destul de ușor un loc de muncă în industriile de textile și încălțăminte și respectiv agricultură. Nu mulți știu că aici la Aspe, pe dealurile învecinate cu orasul ELCHE (ELX) și satul Monforte del Cid, pe un teren atât de pietros și argilos se produc struguri de masă pentru întreaga Spanie în vederea consumului din noaptea de Anul Nou.
La Aspe se mai desfășoară numeroase manifestări religioase și culturale de importanță locală și regională, cum ar fi Semana Santa, Virgen de las Nieves, Moros y Cristianos, San Antonio Abad, El Buen Pastor, Bayada y Subida del Cristo de la Agonia, Santos Medicos și altele, la care participarea localnicilor și străinilor este enormă. Și încă un mic amănunt, de data aceasta de ordin organizatoric, însă important, acela că timpul de deplasare de la Cluj-Napoca la Alicante cu avionul, pe distanța de 2.200 kilometri este de sub patru ore, același timp pe care îl consumi pe numai 120 kilometri de la Bistrița sau Năsăud la Cluj-Napoca cu trenul personal.
Despre atât de mult discutata viză Schengen, necesară intrării terestre în țările U.E. ce ar mai fi de discutat? Se pare ca nehammerii vor spune și în continuare "nema", cum probabil le cer prietenii și vecinii lor de foste imperii, rușii. La ce să ne așteptăm câtă vreme în Austria recentele alegeri parlamentare au fost câștigate de partidele de dreapta și extremă dreapta, ceea ce nu s-a mai întâmplat în niciun an de la cel de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. Mai bine era ca Iuliu Maniu, fost strateg în Armata română din cel de-al Doilea Război Mondial, cu ocazia înaintării armatelor aliate dinspre România spre Berlin, să nu determine posibilitatea eliminării revoluției bolșevice din Viena, la cererea locuitorilor acestei capitale, iar astăzi ambele țări, Rusia și Austria, să mearga la pas în materializarea politicilor lor mai vechi, de expansiune. Ceea ce se întâmplă de aproape doi ani în Ucraina confirmă actualitatea Teoriei lui Malthus, fost filozof german între cele doua războaie mondiale, conform căreia populația globului crește în progresie geometrică, în timp ce resursele materiale de trai ale oamenilor cresc numai în progresie aritmetică. Iar soluția rezolvării acestei contradicții este una singură, războiul. Nu m-ar mira ca rușii să propuna austriecilor să fie de acord cu acordarea Vizei, numai dacă se va preda Cernăuţiul sau alt teritoriu din Bucovina de nord, Austriei.
(Va urma)
Adaugă comentariu nou