„La umbra gândului”

Titlul acestei cărți - scoasă de Viorica Pop la Century Image, Brașov, 2020 -, are o adiere de lirism. E cumva firesc, deoarece poezia este una dintre componentele  implicării sale în arealul literaturii de astăzi (cu volumele „Alfabet pe bătăile inimii”- 2008 și „Surâs în penumbră” - 2010).

     Scriitoarea de la Drăguș are, deopotrivă, o tentație neodihnită în actul de comentare critică a unor cărți din preajmă, textele considerându-le, încă de pe foaia de titlu,  eseuri ori „semne și însemnări”.Ele sunt adunate editorial - din 2006 până în 2020 - în 4 volume. O parte dintre ele au fost publicate în „Nord literar” (Baia Mare), „Mișcarea literară” (Bistrița) și „Curentul internațional” (SUA).

     De ce acest „neastâmpăr” intelectual? Profesoara Viorica Pop afirmă astfel în volumul „La umbra gândului”: „Vocația  criticului înseamnă cunoștințe de istorie, teorie literară, capacitate de analiză și sinteză, evidențierea unor plusuri și minusuri, subiectivitate, obiectivitate a viziunii artistice etc. pentru a desluși intenții, înțelesuri, mesaje limbaj, experiențe...” Și pe care - adaug eu - dorești să le comunici și altora.  Iar faptele sale editoriale sunt din plin concludente.

     Dar, la acest crez, e posibil să se adauge și emulația scriitoricească din propria-i familie: Vasile Pop este autorul, din 1999 încoace, a 8 cărți, de publicistică, proză, etnosociologie. Printr-un volum - „Și eu am fost primar”, 2009 - el își dezvăluie priceperea de edil devotat comunei Drăguș, jud. Brașov. Cei doi soți își au viața  pecetluită de acest areal de la poalele Munților Făgăraș și, deopotrivă, devenită, de-a lungul anilor, un nucleu cultural de referință. Prin profesie și responsabilități administrative au permanentizat aici un reper etnocultural distinct, prin propriile lor cărți, dar, deopotrivă, și prin valorificarea zestrei tradițional culturale, istorice și religioase a zonei, prin simpozioane, festivaluri, spectacole aniversare, sprijin consistent pentru instituții de cultură ale locului.

     Colaborarea lor are și un aspect inedit. În volumul de acum, Viorica Pop inserează și două eseuri pe seama operei lui Vasile Pop. Astfel, referitor la romanul acestuia - „Chemarea iederei” - 2017 - , consideră că autenticitatea lui „se susține prin substanță și tehnică narativă, structură și limbaj, într-un ansamblu cu contur de tablou contemplat la lumina candelei.” Iar despre mesajul romanului „Hățișuri”, socotește că este „acela de recuperare a unor valori pe care individul le uită într-o societate pragmatică, dominată de interesul banului și al clanurilor.”

     (Nota bene. Această admirabilă emulație familială este destul de rar întâlnită. Să fie o excepție faptul că în arealul nostru, someșeano-bistrițean, găsim totuși mai multe astfel de cupluri? Iată: Rodica Bălăi (critică literară) și Emil Bălăi (poezie); Ileana Urcan (poezie, proză, publicistică) și Ion Urcan (poezie, istorie literară) - Dumnezeu să-l odihnească! -, Ionela Nușfelean (publicistică) și Olimpiu Nușfelean (multiplu scriitor.)

     Arhitectura cărții „La umbra gândului” e construită într-un mod specific autoarei. Fiecare capitol e precedat de un citat din nume mari ale literaturii universale sau românești, aceasta, ca un mod de a anticipa problematica volumului comentat. Astfel,  cap. I,  „Semne și însemnări din lecturi”, are un moto din Jean Starobinski:

     „Textul, așa cum se lasă locuit de lectură, induce o ceremonie a dorinței, o descărcare de imagini, o stăruință îndatorată a gândirii și a reveriei.”

     Iar primul text este dedicat unui născut în Lisa, vecin cu Drăgușul cuplului Pop: „Octavian Paler sau osânda mărturisirii ca solitudine și solidaritate”. Autoarea nu se sfiește să-și mărturisească, din start, stările de suflet, de spirit, datorate lecturii din opera marelui scriitor: teamă, fascinație, neliniște, bucurie.

     În eseul „Mic jurnal cu amintiri” (2013)  autoarea Nadia Anghelescu  este considerată drept personaj principal „în ipostaze de evocator, actant, martor, moralist subtil”.

     Urmează 4 comentarii la cărțile lui Cornel Cotuțiu, pe seama cărora mă voi referi spre finalul demersului meu. Apoi, după o lungă „ședere” a condeiului asupra romanului „Funia de nisip”, al scriitorului George Radu, este inserat discursul rostit la bicentenarul nașterii lui Ion Codru Drăgușanu în finalul căruia îi dedică o poezie, din care extrag versurile ce relevă românismul ardelean al acestuia: „Dar dorul de stea transilvaneă  / Ca pe un mag te călăuzea.”

     Prefețele de la cele două  op-uri ale „componentului” din cuplu Pop („Chemarea iederei” și recentul „Hățișuri”) relevă oportunitatea tematici lor și interesul lui Vasile Pop de a ocoli tertipuri desuete de construcție narativă. Cititorul află că scrierea dintâi apare ca un dar adus Centenarului Marii Uniri de „o conștiință convinsă că rostul vieții este însuflețit de idealuri.” Al doilea roman  este inspirat din lupta partizanilor din Munții Făgăraș, cu trimiteri la întreaga rezistență anticomunistă.

     Capitolul al II-lea, care întărește profilul scriitoricesc al Vioricăi Pop e intitulat „Impresii din călătorii”. Drăgușanca străbate spații de referință din China și Turcia, dar însoțită de o aserțiune a prozatorului preferat - Augustin Buzura: „Știu că, oriunde am fi, purtăm cu noi nefericirile țării căreia îi aparținem, avem în ultimă instanță prestigiul ei, durerile ei.” E de înțeles de ce, la un moment dat sunt reproduse câteva  versuri dintr-un poet chinez, din primul nostru mileniu: „N-am mai fi pierduți, / De-ar fi la cârma țării / Tot oameni pricepuți.” (Dumnezeule! Anticipa ce ni se întâmplă nouă după 1000 și ceva de ani?!...)

     În cap. al III-lea, Viorica Pop compune un grupaj pe care-l intitulează „Proze scurte” („Tăcerea”, „Vârtejul”, „Falie”, „Ploaia”). În bună măsură, ele sunt nonficțiuni peste care trece un abur de imaginație. Prozatoarea  însăși pare a se autocaracteriza, când, recenzând o carte, reflectează așa: „Există în categoriile sociale o tendință spre narcisism, nu ca o cunoaștere de sine, mai degrabă ca o autoreflectare /.../” Capitolul final, al IV-lea, prelungește cititorului această aură epică, prin „Cărticică de regăsire: povești repovestite”. Doar că acum apelează la Esenin, pentru a-și motiva demersul condeiului: „Am un vis, un vis pe care-l storc; / Să mă smulg din dorul ce m-apasă / Și la noi acasă să mă-ntorc.”

     În sfârșit: Cornel Cotuțiu este un răsfățat în această carte, prin cele 4 eseuri prin care Viorica Pop îl onorează. Mai întâi se oprește, cu răbdare și minuție, asupra volumelor de publicistică „La noi” (2015) și  „Ochiul diurn” (2016), cărora li se potrivesc, deopotrivă,  remarcile: „Spontaneitatea jocului intelectual interferează cu parodia și tonul pamfletar, când abordează teme social-politice.” Și: „Radiografierea cotidianului urmărește distingerea dintre aparență și esență, cu acceptarea ideii că din situații mici se pot naște înțelesuri mari.” Pentru cărțile de proză scurtă („Ce nu se pierde” și „Pavilionul”), găsesc potrivită următoarea frază:  

     „O fosforescentă tentație spre împlinire îl ajută să nu se lase captiv vieții de zi cu zi și să pătrundă în deslușirea ei cu detașare intelectuală, necesară dozării între „idem” și „ipse” pentru a intui permanențe.”

     Viorica Pop confirmă admirabil, prin cartea „La umbra gândului”, ceea ce a ținut să afirme pe coperta a IV-a a volumului:

     ”N-aș putea gândi într-o altă limbă așa cum n-aș putea spune că Oltul și Mureșul izvorăsc dintr-o altă țară, în timp ce eu plutesc cu gândul pe puntea unui vapor, care duce spre vărsarea fără deltă a unui fluviu mediteranean. E ca și cum n-aș găsi echilibru între ceea ce văd și ceea ce simt.”

     Iat-o: Viorica de Drăguș!