Lamento pentru Poetul Grigore Vieru
„ Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în Cosmos , eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul .”
Îşi bate – n dungă codrul Basarabiei
ramul văduvit de verdea-i frunză,
iar din pădurea toată , vântul
îşi face liră astăzi , orfeic tânguioasă.
Printre zăpezi , cu scâncet de copil
Se prăvălesc în ropot şuvoaiele
De ape , la vale –n vechea vale
şi-n drumu-le se-ntreabă:
„dar unde ni - i poetul
ce , neştiind de-a sale ,
cu doina-i ne-ncetată înfrânt-a despărţirea ?”
Şi pasărea din codru , ce pui fusese vara,
de se – ntreba :”Da’ cum să cadă frunza ?
Da’ cum să nu vie mama ?”
Văzu acum spre iarnă
Cum că-i căzută frunza ,că
nu mai vine taica, poetul
ce punţi făcea spre inimi zdrobite ,depărtate,
horind nestinsa doină a dragostei de frate.
Clipesc în noapte stele din veşnica grădină
de Domnul semănată pe – oceanica - i câmpie.
Pe-aici trecu Poetul şi dincolo de ele…
Opreşte-ţi glasul , clopot şi tu , izvor cu freamăt ,
tu , codru – n desfrunzire , tu , pasăre măiastră,
Moldovă ,Prut şi Nistru
Şi Ţară Românească, voi fraţi Carpaţi bătrâni
ca vremea , sura vreme !
Căci fost - a chemat poetul la Curtea – mpărătească,
la îngeri de lumină ,la drepţii cei din veacuri ,
ce - au biruit năpaste , furtuni şi aspre soarte,
La DOMNUL şi – MPĂRATUL vieţii făr’ de moarte.
Adaugă comentariu nou