Laura Poantă: Crăciunul

Crăciunul sărbătorit pe 25 decembrie este în aceeași măsură o sărbătoare religioasă, cât și un fenomen global, cultural și comercial. Practicile întâlnite în această perioadă sunt și ele atât religioase, cât și seculare, pre-creștine. Creștinii sărbătoresc pe 25 Decembrie nașterea lui Isus din Nazareth, liderul lor spiritual. Obiceiurile cele mai des întâlnite, altele decât mersul la biserică, sunt schimbatul de daruri, decorarea bradului, așteptarea Moșului, cina cu prietenii și familia. În SUA, Crăciunul a fost declarat sărbătoare federală abia în 1870. Dar mijlocul iernii și solstițiul de iarnă au fost sărbătorite mult înaintea Crăciunului, pe tot globul. Lumina și nașterea erau celebrate cu secole înainte de Isus, pentru că noaptea cea mai lungă tocmai trecea și era urmată de creșterea treptată a zilelor, deci de speranță, de mai multe ore însorite, de renașterea naturii. În țările nordice, erau arși bușteni aduși din pădure, iar scânteile ce săreau din ei erau simboluri ale belșugului. Pentru mulți, era singura perioadă din an în care aveau carne proaspătă pe masă și în care vinul și berea erau gata, numai bune de băut. Germanii îl celebrau pe Oden, un zeu fioros care aprindea focuri pe cer ca să îi vadă mai bine și decidea cine merită să trăiască. În calendarul roman vechi, solstițiul de iarnă cădea tocmai pe 25 decembrie și era sărbătorit prin onorarea lui Saturn, zeul agriculturii – binecunoscutele Saturnalii. Mâncarea și băutura erau din abundență, sclavii erau eliberați pentru o lună, școlile erau închise, toată lumea petrecea. În secolul 4, fețele bisericești au decis să sărbătorească și nașterea lui Isus, nu doar Paștele. Papa Iulius I a ales data de 25 decembrie, deși nicăieri în biblie nu se pomenește de ea, cel mai probabil în încercarea de a înăbuși sărbătoarea romană. Suprapunând Crăciunul cu sărbătorile tradiționale ale solstițiului, care existau deja de secole, creștea și șansa ca el să nu fie neglijat, dar, vrând nevrând, a preluat o seamă din acele obiceiuri. În Evul Mediu, Crăciunul creștin înlocuise în mare parte sărbătorile păgâne – credincioșii mergeau la biserică, apoi sărbătoreau într-o atmosferă de carnaval, cu mult alcool, asemenea celei din Mardi Gras de azi. Crăciunul devenea momentul din an în care clasele sociale avantajate ajutau săracii, cerșetorii, nefericiții, aceștia mergând din poartă în poartă pentru mâncare și băutură. După ani de conflicte și turbulențe în toată lumea, în secolul 19 SUA reinventează Crăciunul, de data asta centrat pe ideea de familie și de fapte bune. Charles Dickens a avut un rol important cu A Christmas Carol, atingând coarda sensibilă a umanității, a sărăciei și a familiei. Era și momentul în care avea să se schimbe modul în care erau educați copiii și deveneau „permise” cadourile și atenția, timpul petrecut împreună – într-o zi liberă. Dar mereu s-a păstrat ceva și din vechile datini, în special în zonele unde există împreună diverse culturi, etnii și, deci, obiceiuri. Thomas Nast - un caricaturist politic, este cel care l-a desenat pe Santa Claus – un bătrânel jovial, cu barbă albă și haine roșii – exact ca în poemul lui Clement Clarke Moore. Rudolph, cel mai faimos ren al tuturor timpurilor, a fost desenat de Robert May în 1939, ca reclamă la magazinele Montgomery Ward. (https://www.history.com/topics/christmas/history-of-christmas).

Ceea ce am vrut să spun, de fapt, este că indiferent de credință, etnie, zonă geografică, există în popor tradiții care sunt respectate și ținute an de an, de secole, mai mult sau mai puțin influențate de religie, și care dăinuie și în afara acesteia. În copilărie, într-o zonă săsească, într-o familie ne-dusă la biserică, făceam cozonaci, împodobeam bradul, primeam colindătorii îmbrăcată frumos – aveam hăinuțele pregătite de la începutul vacanței în dulap; țin minte și acuma o iarnă în care, din cauza bunătăților din bucătăria bunicii, care se cereau neapărat gustate chiar în timpul creării lor, am ajuns cam târziu în cameră să mă schimb și, pe când am terminat de tras ciorapii, bluza, fusta, mărgelele, șosetele și cine știe câte și mai câte, colindătorii își terminaseră treaba și plecaseră. Avantajul a fost că am rămas cu bănuții pregătiți pentru ei și am lins toată seara ciocolata din vase îmbrăcată ca de sărbătoare.