Narcisa Știucă: Tradițiile noastre urbane

Amintirile mele din copilărie nu sunt nici pe departe rurale: m-am născut și am crescut într-un cartier multietnic din București. Dar, sigur, aveam și noi tradițiile noastre parte urbane, parte etnice. Împodobeam în Ajun cu părinții bradul de Crăciun, cu lumânări adevărate și ghirlande de hârtie creponată, cu bonboane „Salon” învelite în poleială multicoloră și globuri de sticlă - mult prea fragile pentru elanul nostru. Moș Crăciun era un vecin bătrân care venea îmbrăcat cu un cojoc pus pe dos și cu barbă de vată și îmi cerea să spun o poezie: invariabil, era o poezie de Otilia Cazimir. Urmau masa în familie, vizitele la mătuși, schimbul de cadouri. Era de fapt o singură zi, o sărbătoare disimulată fiindcă am crescut în comunism. Către Anul Nou, lucrurile se oficializau: în Piața Palatului trona un brad imens, se făcea târg de jucării cu vată de zahăr și turtă dulce, patinoar artificial, se puneau în mișcare trenulețe electrice și își făcea apariția Moș Gerilă. De Ziua Republicii (30 decembrie), făceam serbare urmată de bal mascat la Palatul pionierilor de la Cotroceni. Acasă, sosea cadoul „de la sindicat”, și acesta invariabil: ceva de îmbrăcat (îmi amintesc un pulover de un verde-smarald cu model norvegian), ciocolată „Pitic”, napolitane „Aida” (cu cremă de migdale) și vreo două portocale. Mai țin minte că vecinii mei celebrau Hanukkah, iar tatăl meu și prietenii lui se felicitau cu „as eínai chrísimi i génnisi tou Christoú!” (prin Transilvania se spune „Nașterea lui Hristos să vă fie de folos!”) și că se adresau unul altuia cu „arhondas” până la Sf. Ion, ca să le priască noul an. Niciodată nu am simțit că ar trebui să fie altfel: totul era natural, fără curiozități și fără prejudecăți, ne respectam reciproc și, când am crescut mai măricei, ne și analizam reciproc. Atunci am descoperit asemănări și deosebiri de profunzime fiindcă pe cele evidente aveam grijă să le ascundem în timpurile acelea deloc prielnice. Prin urmare de cântece de Crăciun, mers la biserică, urări în gura mare nici nu putea fi vorba...