,,Limba română literară“- opera de căpătâi a profesorului Gavril Istrate

       Pasiunea pentru filologie i-au cultivat-o mai întâi profesorii năsăudeni şi i-au pus-o apoi în tiparele sufletului universitarii ieşieni Garabet Ibrăileanu, Octav Botez, George Călinescu  şi Iorgu Iordan, cel căruia îi va dedica celebra sa lucrare ,,Limba română literară“, la care trudise peste trei decenii. Prima ediţie a fost tipărită în anul 1970, în Editura Minerva, iar cea “.de-a II-a, revizuită şi adăugită, a  văzut lumina tiparului în anul 2009 şi a fost oferită autorului, drept cadou din partea fostului său student, Vasile Diacon, cu prilejul împlinirii vârstei de 96 de ani. În cuprinsul noii ediţii  sunt adăugate încă 11 studii, pe care Gavril Istrate le-a publicat după pensionare în diverse reviste de specialitate, cu  multe note şi adăugiri la textele mai vechi. Reeditarea volumului ,,Limba română literară“ a dat posibilitatea cititorului, dar mai ales specialistului, să constate viabilitatea punctelor de vedere pe care le-a formulat în domeniul filologiei.  Gavril Istrate se numără printre  cei dintâi universitari români care a predat un curs de istoria limbii literare, disciplină introdusă în programele de învăţământ ale facultăţilor de filologie din România după 1948. El s-a implicat de la început în dezbaterile, adesea polemice, legate de acest domeniu de cercetare. Cele 31 de studii elaborate, pot fi considerate tot atâtea capitole esenţiale privitoare la problemele teoretice şi la procesul de constituire a exprimării culte româneşti, începând din secolul al XVI-lea şi până azi. Sunt studii care se referă la  vechea română literară, la perioada de tranziţie şi la româna literară modernă. Specialiştii spun că este un curs complet de istorie a limbii române literare, aşa cum a fost iniţiat, gândit şi predat de profesorul Gavril Istrate. El a formulat şi susţinut puncte de vedere originale, întemeiate pe o vastă cunoaştere a variantelor populare şi culte ale limbii române, precum şi a culturii noastre scrise, vechi şi moderne. În primele două studii: ,,Limba română literară“şi ,,Caracterul regional al textelor noastre vechi“, autorul supune unei analize critice teoriile referitoare la originile şi la baza dialectală a limbii române literare. În privinţa începuturilor procesului de constituire a exprimării culte româneşti, Gavril Istrate susţine că, ,,acestea trebuie plasate în secolul al XVI-lea, dar constituirea propriu-zisă a acestui mod de comunicare s-a făcut treptat prin contribuţia învăţaţilor din toate zonele spaţiului românesc“. Partea cea mai extinsă a volumului o constituie studiile consacrate textelor mai vechi care nu  s-au bucurat de o lectură şi analiză exhaustivă până la el. Este vorba despre opere originale, monumente de limbă, cum sunt Psaltirea Şcheiană, Palia de la Orăştie, Noul Testament de la Bălgrad, Cazania mitropolitului Varlaam, Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei, Didahiile mitropolitului Antim Ivireanu, Biblia lui Samuil Micu, operele corifeilor Şcolii Ardelene ş.a. Ultimele capitole se intitulează ,,Limba literară actuală “ şi ,,Creaţie sau libertate nepermisă“. Autorul este unul dintrre primii specialişti români care interpretează pozitiv ideile ,,puriste“ ale cărturarilor ardeleni şi ale unora dintre latiniştii români de mai târziu, în special, George Bariţiu şi Timotei Cipariu, cărora le datorăm adoptarea scrierii cu alfabet latin, limpezirea construcţiilor sintactice, unificarea normelor limbii române literare etc. Formarea limbii române literare este partea cea mai cuprinzătoare a volumului, marcând drumul parcurs de limba, literatura şi cultura noastră din perioada premodernă la epoca modernă propriu-zisă. În această lucrare, Gavril Istrate scoate în evidenţă contribuţia unor scriitori la înnoirea, la unificarea normelor şi la mlădierea artistică a limbii culte : Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coşbuc, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Iorgu Iordan ş.a. Volumul se încheie cu două articole în care autorul ia atitudine împotriva celor care manifestă ostilitate faţă de etapele mai vechi ale românei literare sau îşi permit prea multă libertate de creaţie individuală în limbajul artistic. Gavril Istrate consideră că nu este potrivită nici ideea excluderii din programele şcolare a  textelor literare aparţinând unor scriitori ca I. Agârbiceanu, I.A.Brătescu - Voineşti, Ionel Teodoreanu, Ion Creangă etc, ceea ce constatăm şi astăzi, pe motiv că folosesc prea multe arhaisme şi regionalisme, pe care elevii nu le înţeleg. Autorul afirmă, cu deplină îndreptăţire,  că limba actuală, fără legătura cu cea de până ieri, este o ficţiune. Căci ce poate fi mai  de preţ, decât ,,această fântână fără de moarte, care este limba română de pretutindeni, din care au izvorât atât Istoria lui Bălcescu şi teatrul lui Caragiale cât şi clocotitoarele poezii ale lui Octavian Goga, ori neasemuita operă a lui Mihail Sadoveanu. Fără această legătură nu vom putea înţelege, în măsură suficientă, nici poezia lui lui Lucian Blaga, nici pe cea a lui George Bacovia“. În acelaşi context subliniază faptul că poeţii şi scriitorii trebuie să-şi tempereze libertăţile de creaţie în funcţie de normele şi rigorile exprimării corecte. Acest volum întregeşte bibliografia esenţială a cercetărilor consacrate limbii române literare şi se înscrie în rândul lucrărilor de referinţă care onorează filologia şi cultura românească.