Liric

O crimă de neuitat

Odioasa crimă de pe Dealul Crucii din Nepos
A fost ca o sabie ascuţită
Ce-a străpuns inimi de părinţi, soţii, copii, rude şi fraţi
Nu se va toci, dar niciodată
Mereu ea va străpunge pe cei îndureraţi.

Părinţii, soţii, copiii, fraţii şi rudele n-au putut
Să le mai vadă încă odată
Celor trei omorâţi chipul iubit
Şi vasul cel de lut.

Ei nu au văzut zdrobitele colivii
Strivite şi ciuruite de gloanţele Securităţii
Din care au zburat
Trei suflete nevinovate de martiri
Spre zările albastre spre veşnicie, spre cerul minunat.

Nu-i păcat pe care Domnul
Nu şi-a pus făgăduinţa
Numai două nu se iartă
Niciodată, crima nerecunoscută
Făcută pe ascuns şi necredinţă.

Crima făcută-n ascuns în ziua de Sânziene
Acolo, pe Dealul Crucii din Nepos
A văzut-o Dumnezeu şi-a scris-o într-o carte
Aşa cum zice Scriptura la Apocalipsa 20.v.12
Şi în ziua judecăţii va cumpăni foarte greu.

Am trăit acele vremuri
Într-o ţară cu oameni nebuni
Cu sălbatica Securitate
Ce-au făcut atâtea crime
Cu tortură şi cruzime.

Aveam pe atunci douăzeci de ani
Când se arestau în toiul nopţii
Oameni simpli şi ţărani, oameni mari, elita ţării,
De mâna de fier a Securităţii arestaţi
Ei mureau prin temniţele comuniste, dar erau nevinovaţi.

Profesorul Ioan Partene din Maieru
Fost prins şi el de al arestării val
Arestat de unii din foştii lui elevi
A murit dus la Canal.

Era în ziua de 24 iunie 1949, ziua de Sânziene
Soarele-ncet răsărea
Prin păduri păsări cântând
Însă cucul, el, pe toate le-ntrecea
Câmpurile înflorite, un peisaj ce te uimea.

Zi de mare bucuri pentru toţi oamenii muncii
Dar atunci se petrecea crima de pe Dealul Crucii
Trei cadre ale fostei Securităţi
Se suiau pe Dealul Crucii cu trei oameni arestaţi
Ca acolo sus, pe deal, ei să fie împuşcaţi.

Când armele s-au descărcat în trupuri nevinovate
Dealul Crucii şi văile au răsunat până-n vale, între sate
Oamenii ce erau pe câmp la cules de cireşe şi fragi
Când armele au sunat, au fugit la locul faptei
Să vadă ce s-a întâmplat.

Au fugit cam pe furiş
Încet şi pe neobservate
Să vadă ce face pe câmp
Stăpâna şi sălbatica Securitate

După ce criminalii au plecat
Au văzut trei oameni morţi
Erau într-o baltă de sânge
Lângă o groapă ce ei înşişi au săpat-o.

Primul decedat era căpitanul Bodiu Leonida
Care a luptat pe două fronturi
Pe frontul germano-rus şi cade prizonier
Se înrolează în divizia „Tudor Vladimirescu”
Şi luptă împotriva nazismului pe frontul de la apus.

Cade prizonier la ruşi, dar şi la nemţi
Şi în toate prizonieratele face faţă
Scapă de uraganele de foc
Scapă teafăr cu viaţă

Dar l-au omorât românii securişti
Criminali cu inimi de asasini
Fără niciun cod de legi
N-au avut un pic de milă
De ce trei ce n-au comis fărădelegi.

În vara anului 1949, după fioroasa tragedie de pe Dealul Crucii
În Maieru a venit un zvon în sat
Căci un securit anchetator ce mereu îl ameninţa
Pe căpitanul Bodiu Leonida ca să-l poată învinui
I-a pus odată lui Bodiu o întrebare:
- Ce ultimă dorinţă ai înainte de a muri?

Căpitanul Bodiu a răspuns:
- Am o ultimă dorinţă
De-oi muri înainte de vreme
Vreau să mor pe plaiuri năsăudene.

Ei puteau să fie omorâţi în altă parte
Ca astăzi nimeni să nu ştie
Unde este al lor mormânt
Şi nici martori, mărturie să depuie.

Al doilea decedat era Dumitru Toader din Rebra,
Fost primar al acestei localităţi.
Al treilea decedat – Burdeţ Ioan din Rebrişoara
Aceştia trei nu au avut altă vină

Decât aceea că nu erau de acord cu politica comunistă
Adusă în România bolşevizată
Şi acolo, pe Dealul Crucii, aşteptau momentul morţii
Ca să vie cât de îndată.

După 60 de ani – în anul 2009
La cererea familiilor au fost dezgropaţi
Li s-a făcut înmormântare după datinile creştineşti
Şi apoi din nou au fost îngropaţi.

După 60 de ani s-au aflat şi făptuitorii crimei
Ei sunt cadre ale fostei Securităţi ce făceau atunci faţă
Sublocotenentul Liviu Pangraţiu, plutonierul Săsărman Ioan
Şi plutonierul Herţa Lucian, cei din urmă
Au murit, numai primul este şi azi în viaţă.

Şi când oamenii presei la Pangraţiu
I-au spus adevărul în faţă
A refuzat să răspundă
Despre crimă, nici n-a vrut să recunoască

A fost avansat la gradul de colonel
De alţi criminali securişti şi cu inimi de asasini
Ei atunci erau mai presus de lege
Ei erau atunci în România stăpâni.

Şi la sfârşit, când Domnul va veni
La aceea mare sărbătoare
S-or ridica din plaiuri someşene
Martirii din Dealul Crucii
Şi din toate mormintele de prin sate o oaste foarte mare

Ce-ntâlnire glorioasă cu martirii din Dealul Crucii
Cu Bodiu Leonida, Burdeţ Ioan şi Dumitru Toader,
Cu părinţi, cu soţii, cu copii, cu fraţi, cu rude
Ne-am vedea, ne vom cunoaşte într-o viaţă glorioasă
Şi-om uita ce grea a fost lupta jos, în valea întunecoasă.
Partene Aurel

Tu eşti o stea

Când stări disperate te năpădesc
Priveşte florile ce înfloresc
Ele îţi inspiră doar o rază
Ce inima ta o înviorează.

Când apar probleme grele
Priveşte – noapte înspre stele
Să ştii că tu eşti o stea
Ce străluceşti în viaţa grea

Nu eşti sortit eşecurilor vieţii
Nicidecum deznădejdii şi tristeţii
Nici copleşit de ură într-o ceată
Şi pentru un mister ce înseninează a ta viaţă.

Chiar dacă a ta speranţă
Se pare spulberată-n viaţă
Fii curajos, întăreşte-te, mergi înainte
Şi te vei bucura de frumoase rezultate.
Pop Tinu Costan

Trecuse revărsatul zorilor

Trecuse revărsatul zorilor
Stăteai în mireasma florilor
Faţa ta senină radia de bucurie
Ochii tău jucăuşi scânteiau de fericire.

Alături, îmbrăcată-n crem, o fetiţă,
Un trandafir cusut pe rochiţă
Crem cu verde deschis era brâul, cordeluţa
Pantofiori cu mărgele sclipitoare era şi poşetuţa.

Mângâiată de mâna mamei înmiresmată
Iubirea de mamă fetiţa-i animată
Pe ramura unui trandafir o vrabie se legăna
Un cântec de primăvară fetiţa îngână.

De altă dată fetiţo te-am văzut
În doliu erai, de necrezut
Rochiţa, trandafirul, cordeluţa
Pantofiorii la fel şi poşetuţa.

Alergai prin iarba presărată cu flori
După mici fluturaţş albaştri
Aşezându-se la margine de lanuri
Te-ai întors spre a ta mamă cu fiori.

Ea stătea în mireasma florilor de soc
A ei lacrimi şi suspin şopti durerea de foc
În a ei viaţă a sosit fără de noroc
De parcă totul s-a oprit pe loc.

- Aş fi dorit o mângâiere sufletului întristat
În zadar în a mea faţă totul era spulberat
Tu mi-ai apărut în cale, al tău cuvânt m-a înviorat
Tristul meu nemângâiat, tu l-ai îndepărtat

Zâmbete de fericire pe a noastre feţe au apărut
Rostul vieţii noastre avuse un nou început
Şopteam unul altuia iubirea
Aşa ne-a fost dată menirea

De după un castan bătrân fetiţa alergase
Se aşeză lângă a ei mamă, pe rochiţa de mătase
De pe aleea cu tuie şi castani se îndepărtară şi au dispărut
De atunci şi până acum pe un nu i-am văzut.
Tinu Costan Pop

Promisiune

Iubesc, iubesc şi voi iubi
Uitând tot ce e rău în lume.
La tine într-una mă voi gândi
Iar ochii tăi când voi zări
Atunci nu vei mai plânge.
Durerea îţi voi alina!
Etern te voi iubi pe tine;
La mine vei găsi iubire,
Iar fericirea vei afla
Acum sau… niciodată.
M-am gândit la o poveste,
O poveste de iubire
Lângă tine aş vrea să fiu
Din zori de zi, până târziu
O promisiune am să-ţi fac.
Veşnic te voi preţui,
Am să-şi dac totul pe plac
Nu vei mai suferi.
Căci eu te voi iubi!
Abrudan Ardelean

Copacul

M-am trezit de dimineaţă
Văzui copacul lângă a mea fereastră
Din frunze verzi lăcrima
Pe iarba verde de mătase.

Copac sterp şi fără rod
Ai răsărit lângă a mea fereastră
Păsări vesele ciripeau
Printre ramurile fragile
Şi umede de roua-n lăcrimare.

O, ce dimineaţă minunată,
Cum frunzele-ţi tremură
Minunatului copac.
Lucreţia Bucur

Caii nopţii

Aleargă caii înotând prin ierbi
Şi coamele-s fuior de vânt.
Alături fug de vânt şi cerbi,
Lumina se preschimbă-n cânt.
Vin herghelii cu paşi răscolitori,
Şi verdele păleşte sub copitele lor.
Aleargă caii nopţii către nori,
Aruncând jeratic din priviri şi nări.
Şi fuge lumina odată cu ei,
În VASTE CÂMPII
Şi STELELE cad în coama lor
Din DEPĂRTĂRI.
Lucreţia Bucur

Eu şi glia străbună

Tăria ramurilor întinselor păduri
a crescut puteri în mâinile mele
ca să mă ţin mai bine
de barca vieţii.
Roua limpede a dimineţilor
mi-a îmbrăcat ochii să nu văd
hidoşenia lumii.
Trilul păsărelelor a devenit
cel mai sublim concert
ce-l pot auzi, estompând
gâlcerile inerente.
Mirosul pădurii şi-al câmpului parfum
m-au însoţit în al vieţii drum
ca să atenueze
respiraţia neplăcută a răutăţii.
La urmă, picioarele-mi
s-au prelungit în rădăcini
înfipte în statornica glie,
iar vânturile bătând cu putere
m-am mlădiat,
dar nu m-au smuls!
Rada Fercana