Live Prohodul Domnului de la Biserica Coroana

Dragii noştri credincioşi!
Numită în Sf. Traditie şi Vinerea Patimilor, aceasta este o zi în care retrăim cu tristeţe evenimentele tragice prin care a trecut Domnul Iisus Hristos spre mântuirea noastră, a oamenilor. Sfintele Evanghelii ne transmit peste timp mesajul Iubirii lui Dumnezeu. O iubire divină, până la sacrificiul suprem… Jertfa mântuitoare, jertfa care ne-a salvat din moarte şi păcat… Oricât am spune despre aceasta, cuvintele sunt prea neputincioase ca să exprime minunea mântuirii noastre. Al operei Iubirii divine.
An de an îl conducem în chip spiritual pe Mântuitorul cel răstignit, spre mormânt. Spre mormântul Învierii, al mântuirii noastre. An de an îl prohodim prin cântări şi rugăciuni, arătându-ne recunoştinţa faţă de sacrificiul Domnului. Recunoscând ca pentru păcatele noastre El a murit pe Cruce, luând asupra Sa păcatele tuturor. Murind pentru noi şi în locul nostru. Cel fără de păcat S-a jertfit pe Sine ca un miel nevinovat şi prin moartea Lui noi toţi am murit, la fel cum prin Învierea Lui, noi toţi vom învia.
De sute de ani, versurile slujbei Prohodului, cântate cu glas domol în biserici, ne readuc în suflete tristeţea faţă de moartea Mântuitorului şi momentele tragice de acum 2000 de ani. Ca şi suferinţa cumplită a Maicii Sfinte, a Apostolilor, a Mironosiţelor şi a celor care L-au urmat pe Domnul pe ultimul Său drum spre Golgota. E o tristeţe copleşitoare, dar din care transpare o raza de speranţa, o raza de lumină, căci peste numai trei zile mormântul – ca locaş al morţii – avea să irumpă de lumină. Lumina Învierii luminează tuturor!
Cuvintele Prohodului sunt simple, dar pline de sensibilitate. Din ele transpar atâtea stări sufleteşti, atâtea emoţii sfinte. Se cade să ne amintim fie şi numai câteva dintre ele:
,,În mormânt, Viaţă // Pus ai fost, Hristoase //Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut // Şi viaţă lumii Tu ai izvorât…….Neamurile toate // Lauda-ngropării // Ţi-aduc Hristoase al meu!
Slavă Ţie Doamne // Cel ce dai viaţă // Şi-n iad, puternic, cobori.
„Primăvară dulce // Fiul meu prea dulce // Frumuseţea unde Ţi-a apus?”
„Nu mai plânge Maică // Pe Adam şi Eva // Ca să-i slobod eu sufăr”.
Pace în Biserici // Lumii mântuire // Prin Învierea-Ţi dă-ne!
Nu există cuvinte cred, care să descrie dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Nu s-au inventat cuvinte care să descrie iubirea Lui Dumnezeu pentru noi pentru că această mare taină, care este iubirea, reprezintă temelia vieţii noastre. Noi suntem făcuţi din iubire, suntem mântuiţi prin iubire, suntem iertaţi tot prin iubire, pentru că însuşi Iisus Hristos este izvor de blândeţe şi iubire pentru noi. A vorbi însă despre iubire înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, iar acest lucru nu are limite, Dumnezeu fiind nemărginit. Majoritatea religiilor valorizează dragostea, compasiunea şi empatia.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, era la catedrala Notre Dame din Paris un episcop care prin predicile sale atingea inimile necredincioşilor şi ale celor indiferenţi. Acel episcop ne relatează un fapt. Cu mulţi ani înainte de a fi episcop, în faţa catedralei venea un tânăr care îi insulta pe credincioşi spunându-le că, de fapt, credinţa e depăşită şi multe alte ofense. Într-o zi a ieşit la el un preot care încerca să îl calmeze, însă el a început să îl jignească şi pe preot. Acesta în cele din urmă i-a zis: “Uite, vino în biserică şi spune-i direct lui Dumnezeu aceste lucruri. Să strigi cu toată puterea ‘Hristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc’.”
Tânărul a întrat şi a strigat cât a putut de tare “Hristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc.” “Foarte bine, i-a spus preotul. Acum mai strigă o dată.” Şi tânărul a strigat iar, de data aceasta cu o oarecare ezitare. Preotul l-a îndemnat: “Aproape ai terminat, strigă pentru ultima dată”. Dar tânărul, privind crucea, nu a mai putut scoate un cuvânt.
Continuă episcopul: “Acel tânăr eram eu.”Iubiţi credincioşi, misterul crucii l-a schimbat pe acel tânăr, care a ajuns preot şi apoi episcop. În această seară să spunem şi noi: Hristos a murit pe cruce pentru mine şi mie îmi pasă. Iubirea lui Iisus trebuie să îmi schimbe viaţa. Isus şi-a împlinit misiunea: a umplut rezervorul Calvarului cu viaţa dumnezeiască, dar noi trebuie să deschidem stăvilarele ca să curgă viaţa divină în noi. Hristos a pus temelia, noi trebuie să construim pe ea. El stă la uşă şi bate, noi trebuie să îi deschidem. El a consacrat Euharistia, noi trebuie să ne împărtăşim. El ne-a dat iubirea, noi trebuie să o primim.
Vă îndemn ca peste câteva momente când vom venera crucea să facem această rugăciune. “Iisuse, tu ai murit pe cruce din iubire pentru mine. Fă ca iubirea ta să îmi schimbe viaţa pentru a fi mereu cu tine. Amin.”
Pr. Vasile Beni

https://www.facebook.com/emanuel.vidican/videos/2842871522462010/