Liviu Ioan Stoiciu: Mi se părea că l-am apucat pe Dumnezeul-scriitorilor de un picior

Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.

 Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?

 Anchetă realizată de Ilie Rad

Întâi, debutul într-o publicație. Trimitem prin poștă, în liceu, poezii la redacții la întâmplare și nu cumpăram revistele, să văd rezultatul, locuiam la Adjud (capitală de raion până în 1968, regiunea Bacău; azi Adjudul e în județul Vrancea), trebuia să le cumpăr. La un moment dat, după câteva luni de la apariția unui poem în pagina de cultură a ziarului regional Steagul Roșu din Bacău, un văr m-a anunțat că el m-a citit sigur, cum de n-am văzut? A trebuit el să caute ziarul, și l-a găsit, așa că am considerat că debutul meu într-o publicație a avut loc în ziarul pomenit, la sfârșitul anului 1967 (aveam 17 ani, luasem diploma de bacalaureat și plecasem de acasă; am fost dat la 6 ani la școală). Probabil că am fost atunci fericit de întâmplare. Curios, mai târziu, după ce am devenit un nume mai cunoscut, am citit în revista Tomis că am debutat în paginile ei. N-am idee în ce an și cu ce poem am debutat aici, probabil tot în anul 1967. Am luat însă seama între timp (când m-am gândit mai în amănunt) că, de fapt, eu am debutat în „revistele” mele! Că din 1964 (aveam 14 ani) am „scos” șapte titluri de „reviste” ale mele, aveau și preț, le vindeam colegilor de liceu, la Adjud. „Reviste” (le pun în ghilimele fiindcă erau scrise de mână pe file A 3 îndoite, în regim „clandestin”, cu imagini de artă lipite, în care publicam poeme ale mele, proză, teatru, originale; publicistică, interviu). Așa că pot să consider debut al meu la 14 ani, într-o proprie revistă, chiar dacă el nu poate fi astfel... validat oficial.

Dinspre debutul editorial, e și mai complicat. În anii 70 ai secolului trecut se debuta editorial prin concurs (editurile, câte erau, aveau un juriu al lor). La 24 de ani, în 1974, mi-am dactilografiat primul volum de versuri (se intitula „Libertatea de a fi”; a rămas până azi în sertar) - în fiecare an din 1974 am trimis la edituri alt volum al meu original dactilografiat, n-am fost băgat în seamă de jurii, scrisul meu nu convingea. Abia în 1977 mi s-au reținut cinci poeme, care au fost incluse în „Caietul debutanților - 1977”, la Editura Albatros. Locuiam la Focșani (căsătorit, cu copil de doi ani), eram pedagog la un liceu și efectiv țopăiam pe stradă când am aflat că am debutat... editorial, vorba vine. O profesoară de română renumită la Focșani, întâlnită atunci, se mira că pot fi atât de entuziasmat, părându-i-se un fleac provincial faptul că apăream doar cu cinci poeme într-o antologie „oarecare” a debutanților, cred că îi era sincer milă de mine. M-am bucurat la începutul anului 1978, când a apărut antologia debutanților, cum aveam să nu mă mai bucur la apariția niciunei cărți. Mi se părea că l-am apucat pe Dumnezeul-scriitorilor de un picior. Lasă că abia în 1980, trei ani mai târziu aveam să apar cu o carte a mea de debut (premiat în 1979 la Editura Albatros), carte norocoasă, care avea să fie premiată de Uniunea Scriitorilor (alături de cărțile lui Matei Vișniec și Aurel Pantea). Ce vremuri...