Lumina din sufletul dascălului

Directorul Şcolii Generale din Nepos, prof. Mircea Daroşi, este un intelectual al Văii Someşului, aşa cum ne-am obişnuit cu dascălii Ţinutului grăniceresc. După monografiile localităţilor Nepos şi Parva, a istoriei Bisericii Ortodoxe din Nepos, a cărţii „Pe urmele lui Vasile Scurtu” şi a culegerii de texte folclorice „Icoane de suflet”, Mircea Daroşi aduce, prin intermediul Editurii Karuna, monografia „Coloana de lumină”, care oglindeşte activitatea educativă şi culturală a învăţământului din Nepos. Cu o prefaţă a jurnalistului Tiberiu Irimia, în care suntem invitaţi să parcurgem „un produs de o mare valoare culturală”, volumul surprinde cele mai inedite aspecte ale celor care au slujit la altarul înţelepciunii, precum şi a elevilor care au trecut prin această şcoală. Cartea conţine repere istorice care pornesc de la celebra zicere „Salve Romuli Parva Nepos”, adică „Te salut mica nepoată a lui Romulus”. Prima atestare documentară, sub numele de Vărarea, datează din anul 1604, abia în 1773 schimbându-se numele în Nepos. Şcoala, adevărată coloană de lumină, este născută în tinda bisericii şi binecuvântată din Sfântul Altar, fiind izvor nesecat de lumină şi simbol al celor mai importante deveniri ale omului. Aici se pun bazele ştiinţei, culturii şi spiritualităţii poporului, fapt oglindit şi în lucrarea profesorului Daroşi. Învăţământul neposean îşi are rădăcinile odată cu înfiinţarea Regimentului II de Graniţă, printre primii dascăli găsindu-se preotul Simion (1634-1687). Surprinzător este capitolul în care descoperim drama prin care au trecut dascălii în perioada ocupaţiei hortyste, când învăţătorii Ioan şi Lucreţia Lup îşi părăsesc domiciliul şi se stabilesc la Zimnicea. Parcurgem etapele istorice ale celor două războaie ale epocii de aur şi descoperim şcoala post-decembristă în modernitatea ei, de la învăţământul pre-primar la cel primar şi gimnazial. Din păcate, străinătatea i-a acaparat pe mulţi neposeni, astfel încât dacă în 1965 avem un număr record de 360 elevi, astăzi şcoala are înscrişi doar 192 elevi. Cartea surprinde portretul fiecărui dascăl, oglindindu-se astfel personalitatea celor care, alături de preot, sunt intelectualii satului, oameni respectaţi şi preţuiţi de întreaga comunitate. Primul local construit ca destinaţie propriu-zisă şcoală, a fost în anul 1887, clădirea fiind astăzi monument al localităţii. Şcoala nouă a fost finalizată în anul 1965. Un punct aparte în preocupările dascălilor este promovarea tradiţiilor locale, astfel încât la iniţiativa profesoarei Rodica Daroşi, a fost constituit un colţ muzeistic. O zi memorabilă în istoria şcolii a fost 16 mai 2004, când s-au aniversat 400 de ani de la atestarea documentară a localităţii, într-un program extraordinar, prilej cu care a fost prezent şi profesorul univ. Gavril Istrate, doctor al Universităţii din Iaşi, al cărui nume îl poartă cu mândrie şcoala. Mircea Daroşi are menirea de a surprinde în materiale cu iz psihologic, portrete ale dascălului ideal, un domn Trandafir în epoca de tranziţie, un încălzitor de suflete, al elevului postmodern, al emoţiilor constructive ale activităţii educative care au ca rod frumuseţea chipului şi a sufletului.

O monografie a faptelor măreţe ale neposenilor.