Lungul drum al construirii unei biserici

Sfințirea bisericii greco-catolice din Beclean, cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel,”  din ziua de 22 septembrie 2019, în prezența PS Dr. Florentin Crihălmeanu, mi-a prilejuit o reîntoarcere în timp la primele mele întâlniri cu Becleanul, cu viitorul oraș al ,,Șarpelui albastru”, cum l-a denumit printr-o reușită metaforă, scriitorul Cornel Cotuțiu.

Aveam vreo opt-nouă ani când tata m-a dus la un domn din Beclean, la un profesor, care spre stupefacția mea mai era și preot. El m-a spovedit în camera din față a locuinței sale de pe strada ,,Morii”, după ce a tras niște draperii care se rulau. Profesorul era părintele Ioan Ciocan, preot greco-catolic clandestin.

Drumul spre preotul Ciocan fiindu-mi deschis, în preajma Crăciunului și a Paștelui, licean și apoi student fiind, adăstam adeseori în casa părintelui Ciocan pentru asistență spirituală. Îi plăcea să discutăm despre învățământ după ce și eu am ajuns profesor, ,,făceam” și politică, informându-ne reciproc despre ce s-a mai spus la posturile de radio ,,Europa Liberă” sau ,,Vocea Americii”. Doamna părintelui ne aștepta cu o cafea bună, cu prăjituri, pe mine, pe soția mea și pe copii, mai ales atunci când reveneam din Parva, la Malin.

Pe urmă am ajuns un fel de beclenar navetist, timp de opt ani, la școala generală și la liceul din oraș, pe care l-am absolvit în 1969. După o perioadă de aproape optsprezece ani de profesorat, am redevenit beclenar, cu domiciliu în orașul de pe Someș.

Știam de la tatăl meu că beclenarii au fost până în 1948, în majoritate lor , greco-catolici ( 30 de ortodocși), așa cum reiese și din ,,Șematismul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla” (1947), că ambele biserici românești din Beclean au fost greco-catolice, că biserica din Oșteze a fost cumpărată de frații Făgărășan, preot și medic, de la romano-catolici și  a fost ,,consacrată” în 20 octombrie 1935 de către Episcopul Iuliu Hossu.

Cât timp am fost elev beclenar și pe urmă, până în decembrie 1989, nu aș mai fi crezut că va venio zi când seva construi  a treia biserică greco-catolică în Beclean. Repunerea în legalitate a BRUR (Bisericii Române Unite cu Roma) a reaprins speranța în sufletele credincioșilor greco-catolici clandestini, rămași fideli Bisericii Blajului.În 1990 s-a constituit noua parohie greco-catolică din Beclean. Tot în 1990 s-a oficiat prima liturghie greco-catolică în Beclean, după 42 de ani de interdicție, de către preoții Grigore Zăgrean și Gheorghe Crișan, pe treptele fostei Casei de Cultură a orașului. Îmi amintesc de înflăcărarea tatălui meu care spera că mulți foști credincioși vor fi prezenți la această liturghie. Dezamăgirea tatălui meu a fost mare. Comunismul a reușit să șteargă din memoria oamenilor identitatea lor de botez. Atunci mi-am dat seama ce păguboasă este pierderea memoriei unui popor.

Oficierea liturghiei  în noua parohie Beclean s-a desfășurat în diverse locații: la Casa de Cultură, într-o sală de la spitalul persoanelor cu dizabilități, într-o sală de clasă de la Școala Gimnazială ,,Grigore Silași”, în biserica romano-catolică maghiară. La șoaptele dulci ale unui preot, romano-catolicii maghiari ne-au scos din biserica lor fiindcă li s-a sugerat ideea că noi ne vom cuibări acolo și le vom lua biserica.

Reapariția noii parohii greco-catolice în Beclean a provocat o îndelungată rumoare însoțită de josnice atacuri. Am fost catalogați unguri, pocăiți.

Soția mea preda pe atunci și religie micului grup de copii greco-catolici. Un preacucernic părinte, plecat la Domnul între timp, îi trăgea de mână pe copiii care se îndreptau spre orele ei de religie, spunându-le acestora că greco-catolicii sunt unguri, că vând Ardealul, Ungariei. Un alt preot îi ataca la scenă deschisă pe greco-catolici chiar și la înmormântări. Apărea prin 2002 o monografie despre Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril în postfața cărei era reluată aserțiunea xenofobă a profesorului Nae Ionescu, că cine nu e ortodox, nu e român. O stimată colegă de școală, mă roagă să-i confirm faptul că greco-catolicii recunosc suzeranitatea Ungariei asupra Transilvaniei. Apostrofând-o  pentru faptul că susține o tâmpenie, îmi spunea că așa a învățat la facultate, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Am trimis-o să-și arunce diploma de profesor de istorie-geografie pe foc, deoarece nici atunci nu se susțineau asemenea aberații.

Grupul de greco-catolici văzând că li se refuză măcar retrocedarea bisericii din Oșteze, și-au construit o capelă, în locul unde altădată era groapa cu var a depozitului de materiale de construcție al orașului. Cât de cinică este istoria! De la frigul, aproape insuportabil din Casa de Cultură,s-a ajuns la niște condiții acceptabile. Apoi s-a sfințit locul noii biserici. Cu mult efort, cu multe greutăți s-a construit actuala biserică și Oratoriul din spatele ei, dedicat activităților spirituale și culturale, mai ales celor adresate tinerilor. S-au perindat pe la altarul acestor locații spirituale preoții: Moraru din Cluj, Aurel Felecan, iar din1994 a venit actualul protopop, preotul Felician Neagoș, secondat de mai tânărul preot Alin Cândea, doi preoți de excepție. Păstrând proporțiile le-aș găsi corespondenți în cei doi episcopi martiri, Iuliu Hossu și Ioan Suciu.

Lungul drum al edificării acestei biserici nu a fost ușor. Câți dintre vechii beclenari băștinași, ar fi îndrăznit să-și imagineze înainte de 1990, că peste groapa cu var a orașului se va clădi o capelă, iar în fața ei se va ridica o biserică. Nici eu nu aș fi crezut asta. Și totuși, minunile se mai întâmplă și azi, fiindcă ele sunt de la Dumnezeu.